de Daniel Vieru
Contrar numarului inregistrat la nivel national, peste 2500 divorturi / lunar, frecventa lor ridicata nu sustine ideea reducerii impactului asupra vietii celor implicati, adulti, copii si membrii familiei largite.
Din momentul acceptarii inabilitatii de a rezolva tensiunile maritale, astfel incat relatia sa poata fi continuata, si pana la obtinerea certificatului de divort, membrii familiei parcurg o perioada de neliniste, insecuritate, furie, neputinta, etc.
Varfurile de tensiune emotionala ale acestui parcurs sunt: momentul deciziei de separare, comunicarea deciziei celor din reteaua sociala semnificativa (rude, prieteni, nasi), separarea fizica (plecarea unuia dintre soti de acasa), pronuntarea divortului legal si lupta pentru impartirea bunurilor. Daca sunt implicati si copii, stabilirea domiciliului acestora deschide un nou camp de desfasurare a ostilitatilor intre adulti.
Astfel, sursele de durere se regasesc in urmatoarele aspecte ale divortului:
- Finalizarea/esecul relatiei dintre sot si sotie. Desi, in practica, pare ca unul dintre cei doi vrea mai mult separarea si o accepta mai usor, evenimentul se va regasi in experienta ambilor, marcand, dincolo de intelegerea constienta, rationala viata personala a fiecaruia. Evaluat in topul primelor trei surse de stres, alaturi de moartea cuiva apropiat si boala cronica, divortul este trait si poate produce o stima de sine scazuta, neincredere in planul casatoriei (de aceea unii aleg sa nu se mai casatoreasca), un pragmatism al deciziilor relationale steril in emotii (care risca, daca sunt reinvestite, sa fie inselate), furie si invinovatire, depresie (viitor incert si neputinta trairii independente), chestionarea abilitatilor de a fi un bun parinte, etc. Separarea, trebuie vazuta in plan individual, al fiecaruia dintre cei doi, ca si cuplu (cu minori implicati), dar si in contextul social, ca si mesaj transmis si modul in care cei din jur reactioneaza la decizia separarii celor doi.
- Impartirea copiilor. La cine dintre parinti, vor avea domiciliul copiii, prin sentinta civila (si considerand ancheta psihosociala, din partea autoritatii tutelare), acesta primeste, astfel, o recunoastere a calitatilor sale superioare de a ocroti un copil. Ce trezeste acest aspect in celalalt parinte? Lupta cu sine, cu ceilalti, framantari, autoinvinovatirea, evaluarea comparativa a trecutului comun, blocaj in construirea unei identitati separate de parinte singur, chestionarea resurselor proprii pentru a demonstra ca el/ea nu este un parinte inferior. La acestea, se poate adauga si sentimentul de insecuritate, cu privire la aspectele financiare ale incredintarii copilului la unul sau celalalt dintre parinti.
Copiii, traiesc si ei starile asociate divortului, insa fundamentala pentru dezvoltarea lor este afectarea imaginii atotputernice, stabile a parintilor si fata de care se vor confrunta cu anxietatea de separare, sentimente de rusine si furie in fata acestui tip de abandon (in contextul atasamentului despartirea parintilor este interpretata ca o vulnerabilitate majora). Autoinvinovatirea, neintelegerea, neputinta, supararea, blamarea unuia sau a ambilor parinti, libertati comportamentale pe fondul scaderii autoritatii parintesti (cine sunt ei sa spuna copiilor cum e mai bine, daca tocmai ca nu stiu sa aiba grija de ei?!), idei depresive, etc. sunt parte din universul emotional al trairii de catre copii a divortului. De asemenea, un element particular este dat de cantitatea si calitatea comunicarii dintre adulti, adulti si copii, intre frati si celelalte rude. Din pacate, de cele mai multe ori, copiii devin vectorii (purtatorii) mesajelor dintre parintii divortati care, nu mai pot, nu mai sunt in stare sa comunice direct, si transmit mesaje catre celalalt, prin copii.
- Impartirea bunurilor. Simpla sau complexa, inventarierea bunurilor comune si a celor proprii, gasirea unei formule de impartire corect proportionata si realizarea partajului nu sunt elemente de bucurie pentru nimeni. Care sunt reactiile? Diverse. Cele mai reprezentative sunt cele de negociere acerba, de ascundere a veniturilor, de cedare (da, sunt persoane care prefera sa lase de la ele asupra interesului material, pentru a-si proteja sufletul si mintea, realizand abia dupa cativa ani ca a cedat emotii in locul banilor). in bagajul emotional al divortului, asociat elementului material, se regasesc: teama de necunoscut, incertitudinea pastrarii unui nivel material la acelasi standard, asumarea unui singur venit in casa, dorinta de razbunare (o sa am grija sa-l coste divortul) neputinta, stresul birocratic al procedurilor de urmat, griji fata de viitor, etc.
Din nefericire, sistemul juridic pune accentul nu pe rezolvarea amiabila a conflictelor, ci pe competitie, adversitate, angrenand un intreg mecanism format din avocati, experti, martori, care va sustine pe unul sau pe celalalt. Criteriul de baza este unul evaluativ, pentru ca judecata instantei (mai comod si pentru instanta, in formularea unei solutii simple, bazata pe analiza dovezilor prezentate) stabileste cine merita si cine nu merita custodia copilului, sau stabilirea culpei pentru desfacerea casatoriei. Abordarea evaluativa stimuleaza teama parintilor de a nu pierde din imaginea proprie, afectiunea copilului, etichetarea de parinte mai putin bun, iar aceasta teama interioara, va fi protejata si mascata printr-o atitudine si mai combativa, agresiva fata de cealalta parte. in fond, un mecanism de aparare al acestei frici.
Din fericire, vestea buna este ca oamenii pot construi ei insisi un raport de cooperare, mai degraba decat unul confruntational, evitand spiritul de tip un castigator si un invins, iar eforturile si autenticitatea unei despartiri curate (in sensul neadaugirii si a altor sentimente negative, la cele existente) ajuta la prezervarea a ceea ce conteaza, pentru viitorul si armonia relatiilor familiale post-divort.
Exista bineinteles si posibilitatea utilizarii serviciilor unui mediator, care poate proteja interesele partilor in cadrul unui acord de mediere.
