sâmbătă, 8 octombrie 2011

DECLARARTIE DE INTENTIE PRIVIND ALEGERILE NOULUI CONSILIU - DANIEL VIERU

DECLARAŢIE DE INTENŢII


Premiză generală

Instituţia medierii înregistrează în ultimii ani o dezvoltare accelerată prin definirea ei ca profesie, stabilirea limitelor procedurale şi manifestarea problematicii de început. Totodată, se confruntă cu rezistenţa publicului şi a sistemului juridic la utilizarea medierii, dispute cu privire la modul de protejare şi reprezentare a profesiei şi nu în ultimul rând cu oportunitatea unor modificări legislative şi implementarea lor.


Cu siguranţă, în perioada următoare reprezentanţii mediatorilor vor trebui să caute soluţii care să răspundă la aceste solicitări urmărind consecvent competenţa şi recunoaşterea medierii pentru:
-          creşterea încrederii publicului si a sistemului juridic în mediatori
-          îmbunătăţirea înţelegerii medierii şi a beneficiilor pe care la aduce urmarea procedurii
-          motivarea schimbărilor pozitive cu privire la modul în care comunitatea, mediul de afaceri şi cei interesaţi abordează rezolvarea disputelor
-          ridicarea şi consolidarea standardelor de formare iniţială şi continuă a mediatorilor.


Expertiză si experientă

Încă din 1999 am fost implicat în dezvoltarea medierii în Romania, iniţial ca şi beneficiar al unui program internaţional pentru promovarea medierii, beneficiind de expertiză britanică, canadiană şi americană, desfăşurat în Iaşi, apoi practician şi nu în ultimul rând ca şi formator principal în mediere.

Cei peste zece ani de experienţă în managementul organizaţional si de proiect, şi apartenenţa la Federaţia Română de Psihoterapie (membru al Asociatiei Române de Hipnoză Clinică, Relaxare si Terapie Ericksoniană), s-au materializat în competenţe ce se regăsesc în practica mea de mediator şi formator, pe de o parte prin eficienţa obiectivelor propuse şi, pe de altă parte, prin înţelegerea conflictului dincolo de ceea ce este strict exprimat verbal şi nonverbal.

Nu în ultimul rând respect procedura medierii si rezultatele sale, ca urmare a celor peste 10 ani de experientă în managementul organizational si de proiect.

Valorile în care cred ca şi mediator sunt cele care susţin imparţialitatea şi neutralitatea procedurii medierii, respectul faţă de cele două părţi, importanţa eficienţei în obţinerea unui acord şi, nu în ultimul rând, abilitatea de a comunica fără alterarea conţinutului transmis în cadrul procesului.

Principalele direcţii de acţiune pe care intenţionez să mi le asum într-un eventual mandat privesc facilitarea unui punct de vedere consolidat si acceptat asupra introducerii medierii ca si procedură prealabilă, promovarea medierii, precum si susţinerea standardului de calitate în formarea mediatorilor.

Astfel:

  1. analizarea necesităţii modificării legislative cu privire la instituţia medierii în România şi înaintarea unei propuneri care să surprindă armonios interesele şi soluţiile optime. Introducerea procedurii prealabile reprezintă punctul cheie al abordării participative în cadrul unui task force dedicat.

Cu siguranţă că protejarea şi promovarea hotărâtă a medierii în relaţia cu instanţele de judecată şi publicul larg sunt cele două premize ale unui plan de acţiune asumat de echipa consiliului. Formularea acestuia trebuie să reflecte armonios interesele tuturor grupurilor de mediatori, cu implicarea transparentă a mediatorilor autorizaţi şi dialogul cu reprezentanţii celorlalte instituţii asociate succesului medierii în România.

  1. dezvoltarea şi menţinerea unui standard de calitate al procesului de formare în mediere, atât iniţial cât şi continuu. Deschiderea, diversificarea surselor de formare şi profesionalizarea formării sunt obiective prioritare în acest sens.

Subliniez rolul formării profesionale iniţiale şi continue a mediatorilor în susţinerea calităţii şi scopului acestei profesii liberale, ca şi libertatea fiecăruia dintre cei doritori să-şi aleagă nestingheriţi furnizorul de formare de pe piaţa de formare doar pe baza recomandărilor şi bagajului de cunoştinţe, abilităţi şi experienţe demonstrate.

  1. promovarea medierii la nivelul publicului larg, sistemului juridic şi instituţiilor interesate. Aspectele cheie vizează înţelegerea medierii, utilizarea acesteia şi consolidarea imaginii mediatorilor ca şi competenţă profesională.

Sunt atât de multe de făcut în această direcţie încât orice efort din partea tuturor  mediatorilor autorizaţi, celor care se formează şi a celor care au un cuvânt de spus este mai mult decât binevenit. Responsabilitatea unui scop asumat, o strategie comună, revine Consiliului de Mediere care trebuie să demonstreze până la sfârşitul anului 2012 că transmite semnale clare că are puterea de a demonstra public medierea, să negocieze în relaţie cu celelalte instituţii cheie şi să arate mediatorilor autorizaţi oportunităţile create ca urmare a implementării acestor obiective.


Evoluţia medierii reclamă, pentru perioada următoare, un plan de acţiune concret, asumat responsabil în faţa corpului mediatorilor, instanţelor de judecată şi publicului larg şi cu
stabilirea clară a priorităţilor date de problematica înregistrată şi cerinţele din domeniu.
Medierea procedură prealabilă?

Identific şi susţin beneficiile introducerii prealabile a procedurii medierii în sistemul juridic românesc. Dacă noua structură a consiliului de mediere va proteja calitatea medierii şi mai ales a dreptului la autodeterminare a părţilor implicate şi dacă va răspunde prompt şi fezabil nevoilor sistemului juridic se poate ajunge la o soluţie de succes care să răspundă armonios intereselor tuturor celor implicaţi: beneficiari, corpul profesional al mediatorilor şi instanţele de judecată.

Poate că întrebarea fundamentală la care se doreşte un răspuns responsabil este „Cine decide în locul părţilor că procedura medierii trebuie urmată chiar şi de către partea care nu doreşte mediere?”

Compromiterea participării voluntare, impunerea timpului pentru mediere (ca moment şi perioadă prescrisă pentru desfăşurare) şi riscurile ce decurg (asupra confidenţialităţii, folosirii intenţionate pentru tergiversare) sunt argumentele unei purităti a procedurii medierii.

Reducerea costurilor generale din sistemul juridic, răpunsul la presiunea aglomerării instanţelor de judecată cu dosare şi „scânteia” de care are nevoie medierea pentru a ocupa locul pe care îl merită în societatea românească sunt argumentele introducerii medierii ca şi procedură prealabilă.

Argumentele pentru ca medierea să devină procedură prealabilă în România, sunt:
a)      Numărul redus de cazuri  (un argument statistic) administrat de către mediatori. Chiar în conditiile unei profesii liberale si a publicului neavizat, solicitările pentru serviciul de mediere sunt la un nivel foarte redus, iar obtinerea unei întâlniri comune cu cele două părti si finalizarea cu un acord/proces verbal sunt o raritate printre mediatori. Există o emulatie asociată medierii, prin cadrul legal, institutional, pregătirea si lărgirea corpului profesional, însă acestea nu au determinat automat o crestere a numărului de cazuri.

b)      Rezistenta sistemului juridic la a recomanda o procedură nouă si nedemonstrată, o atitudine naturală a sistemului în protejarea căilor traditionale de rezolvare a disputelor. Din această perspectivă, răspunsurile institutiei medierii ar putea fi reprezentate de sporirea/intensificarea activitătilor de promovare, si apropierea de pozitiile cheie din cadrul sistemului, astfel încât ipoteza că medierea este validă în practica administrării litigiilor să fie demonstrată.

c)      Contextul socio-politic si elemente de psihologie colectivă. Pe de o parte, căile alternative de solutionare a conflictelor nu sunt stimulate, ele există doar la nivelul unei încăpătânări individuale si a unor experiente „exotice” (proiecte si initiative locale), iar pe de altă parte deschiderea justitiabililor fată de o nouă cale, este împiedicată de elemente care tin de mentalul colectiv („dacă nu e obligatoriu de ce să ma duc la mediator?”).

      Se pune întrebarea dacă, pe fondul unei societăti în care până si norma juridică    este  mai  mult sau mai putin respectată, atunci ... ce sanse de recunoastere publică si evolutie are o procedură alternativă, total la dispozitia celor două      părti?

Un posibil răspuns ar fi acela care subliniază două dintre beneficiile introducerii prealabile a medierii, si anume cresterea uriasă a solicitărilor către serviciile de mediere, iar implicit impactul public al unei astfel de măsuri, care nu ar face altceva decât să aducă în atentia societătii rezolvarea amiabilă a conflictelor prin mediere.

d)     Desi, medierea nu reprezintă un panaceu universal al conflictelor, ea are meritele unei alternative corecte la administrarea conflictelor în care relatia contează, interdependenta părtilor este evidentă si există, chiar si nemanifest, intentia de împăcare de o parte sau cealaltă. Domeniile, cu o probabilitate ridicată de succes (anumite spete din materia civilă, familială si penală), pot fi în primă fază protejate si păstrate ca fiind direct accesibile pentru mediere, dincolo de o recomandare din partea judecătorilor sau simpla mentionare a sa în contextul noului cod civil.

O unică asociatie sau un multiplu de organisme neguvernamentale?

Printre mediatori, sunt prezente două tendinte cu privire la întelegerea asociatiilor profesionale. Prima sustine libertatea asocierii după criteriul „minim trei membri” si beneficiile multipartitismului în viata unei profesii libere. A doua perspectivă subliniază comod alte modele din societate, structurate centralizat cu un singur organism distribuit teritorial.

Din punctul meu de vedere, problema este mascată sau falsă. Nu forma de organizare blochează în prezent dezvoltarea medierii, ci lipsa practicii si protectiei domeniilor în care medierea se regăseste. Apoi, e tardivă abordarea energiilor asupra acestei dileme pentru că realitatea arată existenta unui număr ridicat de asociatii profesionale, mai mult sau mai putin legate de un furnizor de formare în mediere.

Dincolo de jocul de putere practicat, după ambitii, orgolii si frustrări personale, sefii actualelor organizatii au un interes particular, personal si le este greu să renunte la pozitie. Se vorbeste de o unică asociatie, tocmai dinspre presedintii asociatiilor, ca si cum nu ei au puterea de a face ceva. Cine i-a oprit să renunte la forma actuală si să fuzioneze? Nimeni. E mai comod să scoti în evidentă, politic (manipulator), necesitatea unei forme unice de organizare decât să renunti la interesul personal si patima puterii.

În opinia mea, este timpul ca interesele de grup asociativ să fie coagulate în jurul exprimării unitare si integrate a intereselor profesiei. Forma este mai putin importantă, iar cea mai simplă modalitate în prezent este constituirea unei federatii a organizatiilor din mediere (Federatia Asociatiilor de Mediere, Federatia Organizatiilor cu Practică în Mediere, etc.).


Cred că aceste alegeri constituie oportunitatea ca noua componenţă a consiliului să reflecte realitatea curentă a medierii în România, prin răspunsul competent la problematica de conţinut a instituţiei medierii, reprezentarea cât mai fidelă a grupurilor de interese menţionate şi existenţa unui mandat cu obiective măsurabile pentru extinderea corpului profesional al mediatorilor şi protejarea intereselor acestora. Până la urmă, armonia deciziilor este produsul echilibrului dinamic al forţelor implicate în noul Consiliu de Mediere.





 Daniel Vieru                        CURRICULLUM VITAE



Date personale

Nume                         DANIEL VIERU

Adresa                       Str. Polona  nr. 92, 17A+B, Apt. 88, Sect. 1, Bucuresti

Contact                      Tel:                  021 610 2512
Mobil:            0733 680 539
E-mail:                       vidan@clicknet.ro
Web site:        www.AlegeMedierea.info

Data nasterii             24 Februarie 1971


Experienta Profesionala

2011 – prezent           Formator – Colaborator Asociatia Pro-Medierea Bucuresti, autor doua                           cursuri de formare continua, ambele autorizate de Consiliul de Mediere:
                                   Procedura medierii în cazurile de divort, 12 ore si Dezvoltarea                                     abilitătilor de comunicare în managementul conflictelor, 18 ore

2009 – prezent           Formator Principal in Mediere - Opportunity Associates Romania, www.oar.ro/mediere
Conceperea si autorizarea cursului de formare initială, predarea si coordonarea programului de formare a mediatorilor, conform Legii 192. www.AlegeMedierea.info/training

2001 – prezent           Mediator, in cadrul Centrului de Mediere si Securitate Comunitara Iasi - CMSC (proiect - Fundatia Soros in Iasi), www.cmsc.ro
În perioada 2002 - 2009, Centrul Regional de Facilitare si Negociere Iasi www.rfnc.ro, iar din
Din Decembrie 2009, Daniel Vieru – Birou de Mediator www.AlegeMedierea.info


2008 – prezent           Trainer in Project Management - colaborator al Logicons SRL Bucuresti; Curs autorizat C.N.F.P.A., incluzand conceperea si coordonarea cursurilor/materialelor suport pentru curs  www.logicons.ro

2010 – prezent           Trainer / facilitator, pentru Neesham Consulting SRL, companie specializata in oferirea de training si coaching http://neeshamconsulting.com.au/clients.html

2003 – 2009                Trainer in Mediere/Negociere ca solutie alternativa de rezolvare a conflictelor, Centrul Regional de Facilitare si Negociere Iasi www.rfnc.ro


2006 – prezent           Psihoterapeut autorizat, membru al Asociaţiei Romane de Hipnoza Clinica, Relaxare si Terapie Ericksoniana / Federatia Romana de Psihoterapie

2008 – 2009                Director Executiv, Fundatta ESTUAR - Activitate in domeniul sanatatii mintale – managementul programelor nationale www.estuar.org  

2006 – 2008                Director programe, Habitat for Humanity Romania – coordonarea si supervizarea programelor nationale, la nivelul a 7 filiale www.habitat.ro

2002 – 2006                Expert/consultant în dezvoltarea si implementarea CWMTIS (Child Welfare Monitoring and Tracking Information System), sesiuni de training pentru reprezentanti din 48 de tari, utilizarea aplicatiilor LTS Corporation Washington D.C., USA

02.2004 – 02.2006      Consultant în dezvoltare organizatională
ONG Sf. Dimitrie Bucuresti www.sfdimitrie.org  

2001                            Coordonator departament Mediere, Centrul de Mediere si Securitate Comunitară Iasi www.cmsc.ro

10.1998 – 12.2000      Preparator -  Dezvoltare comunitara si politici sociale
Universitatea “Petre Andrei” Iasi

08.1998 – 12.2002      Director Zonal, dezvoltare programe comunitare pentru Bethany Social Services Romania www.bethany.com

05.1997 – 11.1998      Director Executiv – “AgenT Iasi” in cooperare cu UNICEF Romania, Organism Privat de Voluntariat pentru promovarea unui stil de viata sanatos la adolescenti.



Educatie și alte cursuri de specializare relevante

05.2009                       Strategii eficiente utilizate in Medierea Disputelor Multi-Parti in Organizatii si in Mediul Public – CDR Associates USA/ Asociatia Pro-Medierea Romania

05.2009                      Formator autorizat, C.N.F.P.A.

04.2006                      Certificare in Managementul Proiectelor – Budapesta /
The Macedonian Center for International Cooperation

06.2006                       Master in Psihologie, specializae Psihoterapii Cognitiv-Comportamentale, Universitea Titu Maiorescu Bucuresti

2001 – 2006                Formare ca Psihoterapeut in cadrul Asociatiei Romane de Hipnoza Clinica, Relaxare şi Terapie Ericksoniana, membru in Federatia Romana de Psihoterapie

05.2005                      Certificat, Trainer in Project Management
Centrul Regional de Facilitare si Negociere Iasi

2002                            Certificat în Managementul de caz/ World Learning Bucuresti

09. 03 – 08.05             Training în mediere si rezolvare de conflicte (42 ore), Danish Centre for Conflict Resolution, proiect intitulat „Human Rights and Conflict Management for Police Officers”

2000 – 2006                Certificare in Mediere si Negociere, (140 ore) CMSC Iasi, traineri din partea LKST Education&Training UK, Mount Royal College Canada

Managementul schimbarii în rezolvarea conflictelor (12 ore), Martha Hansen MacManus MA, Mount Royal College Canada

Formarea formatorilor în rezolvarea conflictelor (30 ore) PHARE Program, trainer din Canada, CRFN Iași

Rezolvarea conflictelor la locul de munca (50 ore), lectori din UK si Canada, CRFN Iasi

Medierea conflictelor de muncă (12 ore), CMSC Iasi, Jerry Barrett

Negocierea bazata pe interese în contractele de munca (12 ore), CMSC Iasi, Jerry Barrett

Medierea conflictelor de munca si solutionarea conflictelor la locul de
munca (40 ore), CMSC Iasi and ABA CEELI / Jim Mangan, Bill Heekin
02 – 11. 2000             T.O.T. / Training of Trainers / Formare de formatori (120 de ore) –                           Opportunity Associates Romania

10.1998 – 06.1999     Diploma Postuniversitara în Actiune sociala si resurse umane
Universitatea Al. I. Cuza Iasi

10.1996                       Consolidarea abilititatilor de comunicare în procesul de schimbare si/sau dezvoltare comportamentala,  abordare Project Management
Institute of Hygiene, Public Health, Health Services and Management,
USAID

10.1991 – 06.1995     Facultatea de Filozofie, Psihopedagogie si asistenta socială –                                           Universitatea Al. I. Cuza Iasi

Altele:                         Participări si prezentări la conferinte din domeniul medierii si                                            psihoterapiei
                                   Study Tours în UK, SUA, Israel, Ungaria, Albania, Slovacia.


Alte abilităti personale

Limba
Intelegere
Vorbire
Scriere
Romana
5
5
5
Engleza
5
5
5
Franceza
3
2
2

Abilitati /competente                         Abilitati de comunicare, prezentare si formare
Peste 10 ani experienta în management, cu accent pe dezvoltarea profesionala a managerilor, pentru obtinerea rezultatelor dorite de client/companie

Utilizator PC                                      MS Office (Word, Excel, PowerPoint), MS Project

Hobby                                                Fotografie, Pescuit, Calatorii

Permis de conducere                        Categoria B, + 500,000 Km