By infoCSM.ro on 20 October, 2011
Potrivit Noului Cod Civil, judecătorii vor acorda o mai mare prioritate înţelegerilor dintre părţi, înţelegeri la care se poate ajunge mai ales prin mediere.
Declaraţia a fost făcută astăzi, 20 octombrie, de judecătorul Cristi Danileţ, membru CSM, care a participat la deschiderea conferinţei “Împreună în mediere – să facem schimbarea pe care ne-o dorim”, organizată de Asociaţia Profesională a Mediatorilor din România – Filiala Bucureşti. Prin acest eveniment, APMR omagiază Ziua Mondială a Rezolvării Conflictelor.
Judecătorul Cristi Danileţ a mai arătat că CSM a încheiat de curând un protocol de colaborare cu Consiliul de Mediere, iar pe 13 sept a.c. a avizat pozitiv o propunere legislativă a unor parlamentari pentru îmbunătăţirea Legii 192/2006, inclusiv sub aspectul introducerii obligativităţii medierii pentru anumite tipuri de cauze.
„CSM susţine medierea şi încurajează instanţele să ia măsurile administrative pentru popularizarea acestei instituţii în rândul justiţiabililor şi al populaţiei”, a mai spus Danileţ.
La conferinţă au participat mediatori, parlamentari, avocaţi şi reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului Bucureşti, ai Poliţiei Capitalei şi ai Consiliului Naţional de Discriminare.
UPDATE.
Îndrumarea către instituţia medierii s-a aflat, de altfel, printre măsurile anunţate de peşedintele CSM, Horaţius Dumbravă, în data de 23 septembrie, cu ocazia prezentării concluziilor Raportului privind activitatea instanţelor de judecată în primul semestru al anului 2011. Declaraţia preşdintelui CSM, aici.