joi, 20 octombrie 2011

CSM sustine medierea

Potrivit Noului Cod Civil, judecatorii vor acorda o mai mare prioritate intelegerilor dintre parti, intelegeri la care se poate ajunge mai ales prin mediere.

Declaratia a fost facuta astazi, 20 octombrie, de judecatorul Cristi Danilet, membru CSM, care a participat la deschiderea conferintei “Impreuna in mediere – sa facem schimbarea pe care ne-o dorim”, organizata de Asociatia Profesionala a Mediatorilor din Romania – Filiala Bucuresti. Prin acest eveniment, APMR omagiaza Ziua Mondiala a Rezolvarii Conflictelor.

Judecatorul Cristi Danilet a mai aratat ca CSM a incheiat de curand un protocol de colaborare cu Consiliul de Mediere, iar pe 13 sept a.c. a avizat pozitiv o propunere legislativa a unor parlamentari pentru imbunatatirea Legii 192/2006, inclusiv sub aspectul introducerii obligativitatii medierii pentru anumite tipuri de cauze.

„CSM sustine medierea si incurajeaza instantele sa ia masurile administrative pentru popularizarea acestei institutii in randul justitiabililor si al populatiei”, a mai spus Danilet.

La conferinta au participat mediatori, parlamentari, avocati si reprezentanti ai Institutiei Prefectului Bucuresti, ai Politiei Capitalei si ai Consiliului National de Discriminare.

Indrumarea catre institutia medierii s-a aflat, de altfel, printre masurile anuntate de pesedintele CSM, Horatius Dumbrava, in data de 23 septembrie, cu ocazia prezentarii concluziilor Raportului privind activitatea instantelor de judecata in primul semestru al anului 2011. 



SURSA