Obligativitatea ar putea fi principala greşeală în implementarea legii medierii din România
Iniţial, deputata Alina Gorghiu afirma că nu este nici o problemă cu o eventuală obligativitate a medierii, aceasta fiind gratuită – după cum scrie „România liberă”: „Faptul că o şedinţă de informare este obligatorie nu mi se pare cu nimic deranjant, mai ales că este gratuită”. I s-ar putea răspunde că și violul e gratis… De altfel, acea şedinţă nu este gratuită, deoarece o plătim cu toţii, inclusiv victima, prin taxe şi impozite. Mai târziu, Alina Gorghiu și-a clarificat afirmaţia spunând că obligativitatea privește doar cazurile civile şi că „singurul lucru care se schimbă (prin noua lege – n.red.) e că această (şedinţă de) informare va fi făcută, dacă victima doreşte, de către un profesionist, un mediator”.
Pe de altă parte, purtătoarea de cuvânt de la Consiliul de Mediere, avocata Gabriela Gyongy Mihuţ, afirmă exact contrariul: legea obligă şi victimele unor abuzuri precum violul să treacă printr-o şedinţă de informare asupra medierii, însă procedura nu „vatămă cu nimic persoana respectivă”, mai ales că ea nu e obligată să participe împreună cu agresorul. În ceea ce priveşte consecinţele refuzului de a participa, avocata susţine că în momentul de faţă „sancţiunile sunt prevăzute strict pentru cazurile civile şi rămâne de văzut cum vor aprecia instanţele în materie penală (sancţiunile pentru refuzul participării la şedinţa de informare – n.red.)”.
Chiar dacă obligativitatea participării la o şedinţă de informare nu este la fel de gravă precum obligativitatea participării la şedinţele efective de mediere, ea reprezintă o eroare, mai ales când vorbim de victime ale abuzurilor fizice sau violului.
Violul în sine reprezintă prin excelență încălcarea voinței unei persoane și un dezechilibru de putere: fiindcă am puterea, te pot obliga să te supui. Este halucinant ca, știind acestea, să alegi să obligi în continuare victima să treacă prin diverse proceduri. Tot ce obții e să accentuezi dezechilibrul de putere, manifestat inițial în relația agesor-agresat, când miza ar trebui să stea în sprijinirea celui mai slab. Oricine propune o astfel de obligativitate uită rolul statului (și al puterilor din stat) de a proteja cetățeanul, de a echilibra pe cât posibil inegalităţile de putere și de a-i respecta omului libertatea.
Recomandarea Comitetului de Miniştri (Consiliul Europei), adusă în sprijinul noii legi, spune că trebuie să pui la dispoziţia victimei opţiunea medierii, dar că în nici un caz trebuie să-l forţezi pe cineva să participe la o astfel şedinţă. Mai mult, în textul Recomandării apare ideea că „nici victima, nici infractorul nu trebuie convinși prin mijloace incorecte să accepte medierea”.
Nici nu este cazul, susţine Alina Gorghiu, fiindcă victima nu va fi obligată să participe nici măcar la şedinţa de informare. Din aceeaşi interpretare a legii se revendică şi avocatul Iulian Pîrlog, despre care ştiu că este un profesionist. El şi-a susţinut argumentarea cu o schemă care implica propoziţii subordonate şi principale, semne de punctuaţie, precum şi faptul că fraza „instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea” se referă doar la cazurile civile (noţiunea de „reclamant” nu există în materia penală). Mai mult, Iulian Pîrlog afirmă că legea nu prevede pedeapsă pentru refuzul de a participa la şedinţa de informare, în cazurile penale.
Probabil aceasta va fi şi interpretarea instanţelor, deşi nuanţa de ambiguitate ar putea crea probleme serioase la implementare – trezindu-ne, astfel, cu noi procese intentate de victime care au fost obligate să participe la şedinţe de informare.
