joi, 17 ianuarie 2013

Imaginea profesionala = reputatie, credibilitate, cunostinte


Prima impresie pe care o cream are o directa influenta asupra nivelului de credibilitate profesionala pe care interlocutorii ne-o atribuie. Cu cat acest nivel de credibilitate este mai ridicat, cu atat creste si autoritatea mesajului pe care dorim sa-l transmitem.

O cariera de succes se construieste pas cu pas, cu multa rabdare si deschidere, dar mai ales cu recomandari bune. Iar recomandarile bune vin atunci cand o prima impresie pozitiva se transforma intr-o prezenta corecta permanenta, care sustine intocmai calitatile profesionale, nivelul de inteligenta, educatie si experienta pe care fiecare le are.
Astfel se construieste reputatia, iar reputatia este extrem de importanta deoarece este greu de controlat, fiind transmisa de la persoana la persoana si calatorind mult inaintea noastra. O reputatie favorabila, la fel ca o prima impresie pozitiva, face ca o posibila scapare sau greseala sa fie trecuta cu vederea si astfel ascensiunea profesionala sa nu fie influentata negativ.

Credibilitatea personala se castiga in primele doua secunde ale unei intalniri si se bazeaza exclusiv pe prezenta profesionala, respectiv pe aspect, pentru ca apoi sa fie intarita de mesajul senzorial transmis de strangere de mana si de tonul vocii.


Credibilitatea profesionala se castiga in primele patru minute ale unei intalniri si, pe langa o prezenta profesionala coerenta si conforma domeniului si pozitiei ocupate, este absolut necesar ca si nivelul de calitate a discursului in privinta continutului si modalitatii de prezentare, sa fie la cel mai inalt nivel. Foarte important de retinut este faptul ca pentru a vinde un produs si cu atat mai important in cazul serviciilor, clientul trebuie sa aiba incredere in cel care vinde!

Primul pas in castigarea increderii celorlalti il are nivelul de credibilitate pe care-l afisam si pe care-l percep, ca atare, interlocutorii.
Imaginea profesionala a vanzatorului trebuie sa egaleze calitatile produsului pe care il vinde, altfel, daca cele doua nu sunt coerente, atunci atat produsul cat si vanzatorul isi pierd credibilitatea si, implicit, o reputatie proasta incepe sa se contureze.
Mihaela Berciu
Consultant imagine