Simpozionul „Perspectiva medierii în societatea modernă din România”

În data de 19.01.2013 s-a desfăşurat la Galaţi simpozionul „Perspectiva medierii în societatea modernă din România”, organizat de Asociaţia A.M.P.S.A.C. (...)  

În deschiderea lucrărilor simpozionului, în numele asociaţiei pe care o conduce şi a celorlalţi mediatori, dna Călin, preşedintele asociatiei a salutat prezenţa unor invitaţi deosebiţi în frunte cu dl.Dorin Bădulescu preşedintele Consiliului de mediere şi Ciprian Frandeş consilierul al deputatei Alina Gorghiu.

Scopul simpozionului a fost trecerea în revistă a recentelor modificări legislative şi pregătirea implementării la nivelul judeţului Galaţi, motiv pentru care expunerile şi dezbaterile au avut la pupitru 7 magistraţi profund implicaţi în relaţia instanţe – mediatori – cetăţeni – mediul universitar: conf. univ. dr. Simona Petrina Gavrilă prodecan al facultăţii, judecător la Curtea de Apel Galaţi, asist.univ.drd. Gina Ignat, judecător la C. Ap. GL, membră GEMME, Constanţa Veronica Păcurariu, judecător C.Ap. GL, Marcel Codiţă, procuror şef adjunct şi asist.univ. dr. Monica Buzea, procuror Parchetul de pe lângă C.Ap. GL, Diana Oancea, judecător Tribunalul Galaţi, Dicu Răzvan, preşedintele Judecătoriei Galaţi, precum şi dr. Carmen Mariana Marcu, preşedinte Asociaţia Medicilor Stomatologi Galaţi, vicepreşedinte al Consiliului Medicilor din judeţul Galaţi şi preşedinte al Comisiei de malpraxis în cadrul acestuia. (...)

Principalele concluzii şi interpretări ale unor prevederi legale din discuţii:

1.       Noul Cod de procedură civilă, dezvoltă posibilităţile de utilizare a medierii în cadrul procesual, dar are prioritate pentru magistraţi faţă de prevederilor din legea specială a medierii, recent modificată prin Legea nr. 115/2012 şi OUG nr. 90/2012, cu care nu a fost corelat prin ultima lege de intrare în vigoare, ceea ce mai poate naşte diferenţe de interpretare şi aplicare;

2. S-au avansat discuţii în rândul magistraţilor şi avocaţilor despre o eventuală atacare a legii pentru neconstituţionalitatea obligaţiei de prezentare a reclamanţilor la informare sub sancţiunea inadmisibilităţii deschiderii unei acţiuni pentru cazurile prevăzute la art. 60^1 din legea medierii, însă nu ar fi şanse mari de admitere întrucât legea obligă la informare, nu la mediere, iar Constituţia permite anumite restrângeri ale formelor de exercitare a dreptului de acces la justiţie, inclusiv privind proceduri prealabile sau de ordin financiar, în limite justificate şi rezonabile, care nu blochează, ci ajută la derularea actului de justiţie cu mai multă celeritate, calitate, cheltuieli reduse.  În acest sens, părerea cvasiunanimă a magistraţilor a fost că se va respecta C. Pr.Civ. şi nu se va refuza depunerea unei acţiuni în cazurile enunţate la art. 60^1, dar la primul termen se vor trimite părţile la informare în termen scurt de 15 zile şi numai dacă reclamantul refuză sau nu se prezintă la informare, nefăcând dovada participării cu certificat şi /sau proces verbal, se va respinge acţiunea ca inadmisibilă. Judecătorii nu pot invoca din oficiu excepţia de inadmisibilitate, ca de exemplu în cazurile de moşteniri, pentru neparcurgerea acestei proceduri prealabile, dar o poate face pârâtul, pe cale de întâmpinare, până la primul ternen de judecată.
3. Toată lumea este conştientă că trebuie respectată legea şi informarea să fie gratuită, ceea ce înseamnă că mediatorul nu poate cere onorariu, cel mult poate pretinde decontarea unor cheltuieli administrative justificate. Acestea pot acoperi consumurile de materiale, utilităţi, corespondenţă şi trebuie să fie acceptate de reclamant (şi pârât, dacă se prezintă la informare) prin contractul de premediere.
4. Atât magistraţii cât şi mediatorii înţeleg rostul informării obligatorii ca un pas important pentru degrevarea instanţelor de procese, de aceea art. 2 (1) prevăzând că „părţile sunt obligate să participe la şedinţa de informare privind avantajele medierii” şi că ideal (regula) ar fi ca atât reclamantul cât şi pârâtul (pârâţii) să se prezinte la informarea despre mediere, pentru a exista şanse pentru acceptarea şi derularea medierii măcar la o parte din multele cazuri pretabile. În acelaşi timp, participanţii sunt conştienţi că puţini se vor prezenta împreună la informare şi că, şi mai puţini reclamanţi vor accepta nişte costuri pentru invitarea pârâtului, o parte dintre ei refuzând din start să parcurgă procedura de mediere. Există diferenţe de abordare în desfăşurarea şi finalizarea acestei informări. Reprezentantul CM şi unii mediatori susţin că informarea nu trebuie să se facă decât la ambele părţi, după ce mediatorul a luat la cunoştinţă de conflict de la acestea, altfel nu vor elibera certficat de informare. Spre deosebire de aceştia, magistraţii susţin că nu este legală refuzarea efectuării informării către reclamant, dacă acesta se prezintă singur şi declară că nu este interesat de mediere şi că nu semnează vreun precontract de mediere prin care să se angajeze la plata unor cheltuieli pentru aducerea pârâtului la informare. Dacă reclamantul este de bună credinţă şi s-a supus obligaţiei de prezentare la informare şi nu doreşte medierea,  nu există acoperire pentru obligarea acestuia la efectuarea unor demersuri de chemare a pârâtului şi nici un judecător nu va respinge acţiunea ca inadmisibilă dacă reclamantul s-a prezentat la informare. Refuzul informării, dovedit de reclamant, nu este justificat legal şi nu poate duce la respingerea acţiunii sale, dar pentru mediatori va aduce blam din partea magistraţilor şi publicitate negativă din partea justiţiabililor.
5. De asemenea, nu se poate refuza informarea dacă părţile refuză să se prezinte la acelaşi mediator ori dacă la informare se prezintă numai pârâtul ori numai unii din pârâţi.
6. Părţile nu pot fi sancţionate cu amendă judiciară conform art. 187 (1) pct. 1 lit. f) decât în cazul in care judecătorul a recomandat părţilor medierea în cursul procesului, în baza art. 227 (2) şi (3), părţile au acceptat şi au refuzat să se prezinte apoi la mediator. Dacă pârâtul este invitat la o mediere înaintea unui proces şi nu se prezintă la informare, nu este sancţionabil în nici un fel.
7. Există o opinie majoritară a participanţilor ca şi unei singure părţi să i se elibereze certificat de informare, pe lângă procesul verbal, atunci când cealaltă parte nu s-a prezentat, refuză în scris participarea, nu a răspuns invitaţiei ori nu se prezintă la data fixată pentru şedinţa de informare. Preşedintele CM arată că este bine să se procedeze astfel inclusiv când s-a acceptat medierea, s-a desfăşurat şi s-a încheiat fără semnarea unui acord de mediere. Prin aceasta este ajutat judecătorul să nu piardă timpul să caute printre actele depuse dovada care poate să dea dreptul reclamantului să continue acţiunea sau să conteste respingerea acesteia, fiind un înscris cu caracter juridic de mai mare importanţă decât un proces verbal.
8. Dacă se depăşeşte perioada de 15 zile calendaristice prevăzută la art. 60^2 (1) cu formalităţile pentru convocarea părţilor, nu este o problemă deosebită, prevederile art. 2532 pct. 7 din Codul civil fiind aplicabile: „Prescripţia nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă, ea se suspendă: 7. în cazul în care cel îndreptăţit la acţiune trebuie sau poate, potrivit legii ori contractului, să folosească o anumită procedură prealabilă, cum sunt reclamaţia administrativă, încercarea de împăcare sau altele asemenea, cât timp nu a cunoscut şi nici nu trebuia să cunoască rezultatul acelei proceduri, însă nu mai mult de 3 luni de la declanşarea procedurii, dacă prin lege sau contract nu s-a stabilit un alt termen;”. Dacă însă părţile au acceptat participarea la şedinţa de informare, cursul prescripţiei nu se întrerupe (art. 60^2 (2) din lege).
9. Există o părere aproape unanimă ca formularele de certificat de informare şi, chiar PV, redactate de mediator să fie unitare ca formă şi conţinut, înregistrate şi întocmite pentru fiecare parte participantă şi mediator. Câţiva participanţi au susţinut că certificatul ar putea fi semnat  şi de către părţi, ca PV.  Valoarea juridică a acestor înscrisuri este puţin diferită, PV fiind un înscris sub semnătură privată al părţilor şi mediatorului care consemnează ceea ce s-a întâmplat la informare, în timp ce certificatul ar fi un înscris emis de un profesionist autorizat conform legii care consemnează un fapt (informarea) generator de consecinţe juridice: admiterea/respingerea acţiunii reclamantului, neamendarea părţilor participante la informare care au acceptat recomandarea judecătorului, pe timpul procesului.
10. Consiliul de mediere a stabilit că certificatele şi PV vor putea fi descărcate de pe site-ul CM on-line, pe baza unui user şi unei parole comunicate fiecărui mediator înscris pe Tabloul mediatorilor găzduit pe site, după efectuarea informării. Certificatele şi PV vor avea serie şi număr de înregistrare şi vor ajuta la completarea unei statistici privind informările efectuate, necesară la fundamentarea unor viitoare modificări legislative şi monitorizării stabilite la nivel european şi naţional. Obiecţiile subsemnatului privind creşterea costurilor şi incidentele care pot împiedica descărcarea au fost înlăturate de CM.
11. La refuzul participării la informare în cazurile de la art. 60^(1) lit. f) referitoare la medierea în  materie penală, nu există sancţiune judiciară, această lipsă poate să fie îndreptată în viitor, similar cazurilor în materie civilă, dacă se va considera că reclamantul nu este descurajat să reclame infracţiunile.
12. Referitor la exceptarea restituirii taxei de timbru la cazurile de transfer de drepturi reale, s-a comunicat că legiuitorul a dorit uniformizarea reglementării acestuia prin instanţă cu cea la notar, pentru că existau multe simulări de litigii pentru exonerarea de la plata taxei de timbru, existând discriminare între cele două categorii de solicitanţi şi în acelaşi timp fiind afectat bugetul de stat, implicit al justiţiei.
13. În privinţa unor termene încă destul de mari, de câteva luni, între depunerea unui acord de mediere şi încuviinţarea lui printr-o hotărâre pronunţată în camera de consiliu, se poate cere preschimbarea termenelor, dar aceasta va fi acceptată în măsura în care permite încărcarea judecătorilor, după punctajul pe dosare şi şedinţă, putând să scadă cu timpul pe măsură ce creşte numărul judecătorilor, scade numărul de dosare şi se termină amenajarea camerelor de consiliu, la multe instanţe, ca în Galaţi, fiind dificilă.
14. S-a discutat că ar trebui să crească valoarea limită de 50.000 lei în litigiile civile, pentru a fi mai clare avantajele pentru firmele care au litigii de valoare mare să apeleze la mediere (având în vedere şi limita de 45.000 lei pentru intrarea în insolvenţă). De asemenea, ar trebui extinsă aplicabilitatea medierii şi informării obligatorii la alte cazuri de infracţiuni şi că la cazurile de la art. 60^(1) lit. c) „litigii privind posesia, grăniţuirea, strămutarea de hotare, ş.a.”  ar trebui eliminată obligarea la informare, reclamantul putând să apeleze la ordonanţa preşedinţială, soluţionabilă în 3 zile, facând inutilă trimiterea la informare.
15.  Referitor la ajutorul judiciar, în baza reglementării actuale, partea în nevoie poate fi scutită ori i se poate rambursa cheltuielile numai pentru parcurgerea procedurii medierii, nu şi pentru informarea obligatorie, cu excepţia cazului de solicitare a restituirii cheltuielilor cu un apărător angajat, inclusiv pentru procedura premergătoare unui proces.
16. Judecătorii vor permite completarea cererii de chemare în judecată dacă acordul de mediere excede capetelor de cerere sau vor permite corectarea acordului de mediere când acesta are mici probleme,  dar îl vor respinge şi vor continua judecata dacă acordul încalcă prevederile legale.
17. Se va stabili în regulamentul instanţelor şi prin decizia conducătorilor acestora modul de preluare electronica a acordurilor de mediere şi/sau a proceselor verbale  conform art. 61(2) din legea 192/2006.
18. Schimbarea modului de citare face mai puţin eficientă îndrumarea la mediere pe citaţii.
19. Evidenţa statistică a dosarelor va fi din 2014 numai electronică şi implicit se vor putea evidenţia şi aduna mai uşor numărul cazurilor în care s-au dat hotărâri pe baza acordurilor de mediere şi în funcţie de aceasta, se vor putea face evaluări concrete şi utile privind contribuţia medierii la degrevarea instanţelor de dosare şi reducerea cheltuielilor, putându-se dezvolta aplicabilitatea procedurii şi obligativitatea.
20. Pentru ca să se împlinească scopul OUG 90/2012 şi scopul informării obligatorii, informarea trebuie să fie făcută serios, convingător şi cu interes de către mediatori, pentru a creşte rata acceptanţei medierii de către părţile participante la informare,  şi nu superficial, pe holurile instanţelor sau fără încercarea de a aduce ambele părţi la informare, din cauza temerilor privind gratuitatea activităţii. Dacă impactul  acestei proceduri va fi pozitiv şi semnificativ, putem cere mai mult la aprobarea prin lege a OUG, altfel putem compromite încercarea de dezvoltare a medierii şi corpul profesional al mediatorilor.

 (...)Ar fi bine ca de la toate evenimentele organizate pentru dezbaterea aplicării legislaţiei, informării şi tehnicilor de mediere să fie împărtăşită de organizatori şi altor mediatori care nu sunt prezenţi şi celor din ţară, pentru clarificarea problemelor de interpretare şi evitarea practicilor neunitare a mediatorilor, Consiliul de mediere având un rol important în această campanie de pregătire profesională continuă.(...)

Sursa

Probleme asemanatoare au fost discutate si in cadrul evenimentului intitulat "Masa rotunda - Medierea in 2013", organizata la Universitatea Dimitrie Cantemir in data de 15 ianuarie 2013. Pentru detalii cititi urmatorul articol.