Stau si citesc, cu uimire, cum de cateva zile s-a declansat o adevarata isterie in mediul online in legatura cu medierea penala, cu referire directa la medierea cazurilor de viol, din perspectiva modificarilor aduse Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, de Legea 115/2012.
Rolul nostru, al oamenilor politici, este sa raspundem problemelor identificate de presa, dar si de ceilalti cetateni, mai ales cand este vorba despre legi care poarta semnatura noastra. Asadar, raspunsul la intrebarea din ultimele zile se gaseste in randurile urmatoare:
In cursul anului 2011, am realizat o serie de dezbateri in aproximativ 30 de orase cu privire la proiectul de lege privind obligativitatea sedintei de informare cu privire la mediere, devenit Legea 115/2012. La aceste dezbateri au participat avocati, mediatori, judecatori, procurori, reprezentanti ai mediului de afaceri, precum si simpli cetateni. Proiectul a ramas in dezbatere timp de doua luni, interval de timp in care am primit pe adresa de e-mail aproximativ 2000 de propuneri de modificare. Toate aceste propuneri au fost analizate, iar propunerile pertinente au fost preluate.
Ulterior, proiectul de lege a fost supus dezbaterii in cadrul plenului CSM care a formulat mai multe propuneri de imbunatatire a acestuia si a avizat pozitiv acest proiect de lege in toamna anului 2011. Ministerul Justitiei s-a pronuntat de asemenea in favoarea acestui proiect de lege, formuland de asemenea propuneri de imbunatatire. Propunerile procurorilor, judecatorilor, CSM si Ministerului Justitiei au avut in vedere inclusiv medierea penala.
Toate aceste propuneri au fost preluate si au dat forma finala proiectului de lege, materializat in Legea 115/2012.
Prin urmare, consider ca inainte de a arunca cu pietre in cineva, inainte de a critica o lege, o persoana ar trebui sa se intrebe de ce mediatorii, CSM, Ministerul Justitiei, procurorii, judecatorii au formulat aceste propuneri de modificare.
Legea 115/2012, atat in forma initiala, dar si dupa modificarea acesteia, prin OUG 90/2012, nu a prevazut si nu prevede nici in forma actuala obligativitatea victimei de a participa la sedinta de informare cu privire la mediere si nu obliga victima sa parcurga procedura medierii. Daca victima nu doreste sa participe la sedinta de informare cu privire la mediere impreuna cu faptuitorul, victima poate participa si singura la sedinta de informare. Daca aceasta nu doreste sa participe deloc la sedinta de informare, poate sa refuze participarea la aceasta sedinta, fara a i se putea aplica vreo sanctiune.
In ceea ce priveste medierea penala in acele cazuri in care este posibila retragerea plangerii penale sau impacarea partilor, chiar si la acest moment, potrivit art. 10 ind. 1 lit. h din Codul de procedura penala, retragerea plangerii penale, impacarea partilor sau medierea inlatura raspunderea penala.
De asemenea, in forma actuala a Legii 192/2006 privind medierea, autoritatile si instantele de judecata sunt obligate sa recomande partilor medierea in acele cazuri in care aceasta este posibila.
Prin urmare ce aduce nou Legea 115/2006, astfel cum a fost modificata prin OUG 90/2012 in materie penala? O analiza atenta a dispozitiilor art. 60 ind. 1 lit. g) din Legea 115/2012 conduce la concluzia ca acest text reglementeaza de fapt obligatia faptuitorului de a participa la sedinta de informare cu privire la mediere, impreuna cu victima, daca aceasta din urma isi exprima consimtamantul in acest sens.
De ce este obligat faptuitorul sa participe cu victima la sedinta de informare daca aceasta solicita acest lucru? E simplu. Daca victima doreste sa participe cu faptuitorul la o sedinta de informare cu privire la mediere, iar acesta din urma refuza, victima ar fi supusa unui nou soc emotional. Cu toate acestea, nici victima, nici infractorul nu pot fi obligati sa accepte medierea.
In ceea ce priveste importanta medierii penale intr-un stat de drept, din perspectiva Conventiei Europene a Drepturilor Omului, consider ca pozitia Consiliului Europei exprimata in Recomandarea nr. R 19 (99) a Comitetului de Ministri catre statele membre cu privire la mediere in chestiuni penale este pe deplin lamuritoare: „Tinand cont de progresele inregistrate de Statele membre in folosirea medierii in cazuri penale ca pe o optiune flexibila, cuprinzatoare, utila, participativa, complementara sau alternativa procedurilor penale traditionale;
Recunoscand interesul legitim al victimelor de a avea un cuvant de spus in rezolvarea consecintelor victimizarii lor, de a comunica cu infractorul si de a obtine scuze si compensatii;
Luand in considerare importanta de a stimula simtul de raspundere al infractorilor si de a le oferi posibilitatea practica de a se indrepta, care poate ajuta la reintegrarea si reabilitarea lor;
Recunoscand ca medierea poate spori constiinta rolului important al fiecarei persoane si al comunitatii in prevenirea si rezolvarea infractiunilor si a conflictelor asociate acestora, incurajand astfel efecte penale mai constructive si mai putin represive;
[…] Recomanda guvernelor statelor membre sa tina cont de principiile prezentate in anexa acestei Recomandari in aplicarea medierii in cazuri penale si sa faca cunoscut pe cat posibil acest text.”
