miercuri, 17 august 2011

INTERESUL SUPERIOR AL COPILULUI - Viziunea modernă asupra rolului părinţilor în creşterea şi educarea minorilor

Legea 272/2004 care a fost introdusă în spiritul şi ca avanpremieră a custodiei unice, specifică cât se poate de clar că responsabilitatea de a educa, îndruma şi a sfătui le revine ambilor părinţi indiferent de statutul lor civil (căsătoriţi, divorţaţi sau niciodată căsătoriţi).
Manualul ANPDC  întăreşte cât se poate de clar perspectiva cu privire la rolul pe care tatăl (persoana care în general nu primea custodia minorilor în jurisprudenţa comunistă) ar trebui să îl joace în viaţa copiilor săi chiar şi când apare un divorţ:
Ø       "Tatăl trebuie să joace un rol activ în viaţa copilului - să comunice, să se joace, să se implice în activităţi comune, să stabilească şi să explice reguli - implicarea ambilor părinţi având beneficii incontestabile pentru dezvoltarea psihosocială a copilului. Este cunoscut faptul că familiile monoparentale se numără printre grupurile sociale cele mai vulnerabile. Un copil crescut şi educat cu dragoste şi responsabilitate de ambii părinţi, chiar şi când aceştia nu locuiesc împreună, are şanse mult mai mari de integrare şi reuşită socială."


Vârsta şi sexul feminin al copilului ca şi criteriu de încredinţare a minorului către mamă

Deseori, mai mult sau mai puţin explicit, instanţele în mod greşit favorizează părintele de sex feminin atunci când iau decizii cu privire la încredinţarea copiilor în general şi mai ales a fetiţelor.
Publicăm mai jos un exemplu corect de interpretare a acestor elemente:
Ø       "De asemenea nici aspectul vârstei pubertăţii şi a sexului minorei ca argument pentru păstrarea măsurii încredinţării pentru viitor nu sunt relevante deoarece dacă “în mod cert are absolută nevoie de grija şi de educaţia sexuală permanentă a mamei”, în condiţiile în care şi la momentul la care chiar avea o vârstă fragedă se impunea încredinţarea, s-ar ajunge la concluzia că taţii nu ar putea niciodată să crească şi să educe o minoră, ceea ce din nou este absurd. În toate cazurile, instanţa consideră că minora, acum în vârstă de 11 ani, nu mai are o stare de dependenţă de mamă şi nici nu ar fi indicat şi nici în interesul acesteia să i se creeze ori păstreze şi la această vârstă şi în continuare până la majorat o stare de dependenţă de mamă şi faţă de părinte în general" (Citat din Sentinţa Civilă nr. 2969/2008/Braşov)