Medierea familială poate fi aplicată în orice litigiu existent între membrii aceleiaşi familii între care există legături de sânge sau rezultate prin căsătorie, precum şi a celor între care există sau au existat legături de familie. Medierea poate fi considerată o metodă adecvată ce permite părintilor să organizeze, să reorganizeze custodia si dreptul la vizită şi/sau să rezolve neînţelegerile apărute ulterior hotărârilor care privesc aceste chestiuni. Conform dispoziţiilor legale, se poate apela la medierea familială înainte de începerea procesului de divorţ, în timpul divorţului sau după divorţ în cazul în care este necesară revizuirea înţelegerilor precedente.
În cazul medierilor în care sunt implicaţi copii, trebuie ca mediatorul să aibă în vedere în primul rând interesul superior al copilului, ceea ce implică şi dreptul acestuia la protecţie. Reţeaua europeană a mediatorilor1, creată în 1997, urmăreşte aplicarea Convenţiei privind Drepturile Copilului în Europa - document adoptat în anul 1989 de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite. Aceasta are ca scop definirea drepturilor copilului la scară mondială şi reia o serie de drepturi enunţate prin Declaraţia universală a drepturilor omului, subliniază anumite drepturi menţionate de aceasta şi adaugă drepturi specifice.
De asemenea, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene[2] reuneşte, într-un singur text concis, esenţa textelor europene în domeniul drepturilor fundamentale. Intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona, a cărui anexă este Carta, conferă acesteia caracter obligatoriu, iar articolul 24 al Cartei intitulat "Drepturile copilului", plasează copilul în centrul preocupărilor sale.
Aşadar, în acest caz, mediatorul trebuie să aiba în vedere următoarele:
·rezultatul medierii să nu contravină interesului superior al copilului;
·încurajarea parinţilor de a se concentra în primul rând asupra nevoilor copilului;
·asumarea responsabilităţii părinteşti, separaţia în fapt, sau divorţul să nu împieteze asupra creşterii şi dezvoltării copilului (art. 65 din Legea nr. 192/2006, cu modificarile si completarile ulterioare).
Subiecţii care se pot adresa medierii familiale sunt:
• Soţii în divorţ
• Părinţii
• Părinţii şi copiii lor (adulţi)
• Bunicii
• Alţi membri ai familiei cu care comunicarea este dificilă
În marea majoritate a cazurilor, medierea familială se adresează persoanelor a căror căsnicie a luat sfârşit în fapt. În cazul disputelor în care sunt implicaţi copii, precizăm că mediatorul trebuie să identifice nevoile copilului, ceea ce se poate realiza doar dacă copilul se simte în siguranţă în prezenţa mediatorului şi poate discuta deschis cu acesta.
Cel mai des întâlnite dispute privesc:
• Continuarea căsătoriei
• Împărţirea bunurilor mobile şi imobile în cazul divorţului
• Comunicarea dintre soţi/părinţi - copii
• Exerciţiul drepturilor părinteşti
• Contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor
• Stabilirea domiciliului copiilor
• Educaţia copiilor
• Relaţia dintre bunici şi nepoţi
• Comunicarea între diverşi membri ai familiei
• Plata datoriilor
• Testamente
• Îngrijirea persoanelor în vârstă sau a persoanelor cu afecţiuni majore
• Pensia
• Orice alte neînţelegeri care apar în raporturile dintre soţi cu privire la drepturile de care ei pot dispune, potrivit legii (art. 64 alin. 1 din Legea nr. 192/2006, cu modificările şi completările ulterioare).
Scopul medierii familiale:
• Restabilirea sau îmbunătăţirea comunicării dintre membrii familiei şi păstrarea relaţiilor (între părinţi şi copii) sau reducerea proporţiilor conflictului dintre părţi;
• Încheierea unor acorduri referitoare la încredinţarea copilului şi dreptul de vizită;
• Soluţionarea problemelor financiare şi materiale cauzate de separare sau divorţ: reducerea costurilor economice şi sociale pe care le implică astfel de litigii;
• Protejarea interesului superior al copilului;
• Realizarea unui acord durabil in timp
Violenţa în familie
Violenţa în familie reprezintă orice acţiune fizică sau verbală săvârşită cu intenţie de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă o suferinţă fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material. Constituie, de asemenea, violenţă în familie împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale. Amplu prin proporţie, răspândire geografică şi cuprindere socială, acest fenomen reflectă o încălcare flagrantă a dreptului la viaţă şi integritate fizică şi psihică, consacrat în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (art. 3), precum şi în alte acte internaţionale şi legi interne.
Persoanele desemnate de autorităţile publice pentru instrumentarea cazurilor de violenţă în familie au atribuţii de luare a măsurilor de prevenire şi combatere a violenţei în familie, printre aceste măsuri aflându-se şi îndrumarea părţilor aflate în conflict în vederea medierii, solicitarea de informaţii cu privire la rezultatul medierii, instrumentarea cazului împreună cu asistentul familial s.a
O persoană care este victimă a violenţei în familie poate apela la următoarele căi de soluţionare a acestei probleme:
· Primirea în adăposturi - primirea victimelor în adăpost se face numai în cazuri de urgenţă, cu aprobarea scrisă a asistentului familial atunci când izolarea victimei de agresor se impune ca măsura de protecţie. Persoanelor care au comis actul de agresiune le este interzis accesul în incinta adăpostului unde se găsesc victimele.
· Introducerea unei plângeri penale împotriva făptuitorului
· Medierea - cazurile de violenţă în familie pot fi supuse medierii la cererea părţilor. Medierea nu împiedică desfăşurarea procesului penal sau aplicarea dispoziţiilor legale.
În cazul medierilor în care sunt implicaţi copii, trebuie ca mediatorul să aibă în vedere în primul rând interesul superior al copilului, ceea ce implică şi dreptul acestuia la protecţie. Reţeaua europeană a mediatorilor1, creată în 1997, urmăreşte aplicarea Convenţiei privind Drepturile Copilului în Europa - document adoptat în anul 1989 de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite. Aceasta are ca scop definirea drepturilor copilului la scară mondială şi reia o serie de drepturi enunţate prin Declaraţia universală a drepturilor omului, subliniază anumite drepturi menţionate de aceasta şi adaugă drepturi specifice.
De asemenea, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene[2] reuneşte, într-un singur text concis, esenţa textelor europene în domeniul drepturilor fundamentale. Intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona, a cărui anexă este Carta, conferă acesteia caracter obligatoriu, iar articolul 24 al Cartei intitulat "Drepturile copilului", plasează copilul în centrul preocupărilor sale.
Aşadar, în acest caz, mediatorul trebuie să aiba în vedere următoarele:
·rezultatul medierii să nu contravină interesului superior al copilului;
·încurajarea parinţilor de a se concentra în primul rând asupra nevoilor copilului;
·asumarea responsabilităţii părinteşti, separaţia în fapt, sau divorţul să nu împieteze asupra creşterii şi dezvoltării copilului (art. 65 din Legea nr. 192/2006, cu modificarile si completarile ulterioare).
Subiecţii care se pot adresa medierii familiale sunt:
• Soţii în divorţ
• Părinţii
• Părinţii şi copiii lor (adulţi)
• Bunicii
• Alţi membri ai familiei cu care comunicarea este dificilă
În marea majoritate a cazurilor, medierea familială se adresează persoanelor a căror căsnicie a luat sfârşit în fapt. În cazul disputelor în care sunt implicaţi copii, precizăm că mediatorul trebuie să identifice nevoile copilului, ceea ce se poate realiza doar dacă copilul se simte în siguranţă în prezenţa mediatorului şi poate discuta deschis cu acesta.
Cel mai des întâlnite dispute privesc:
• Continuarea căsătoriei
• Împărţirea bunurilor mobile şi imobile în cazul divorţului
• Comunicarea dintre soţi/părinţi - copii
• Exerciţiul drepturilor părinteşti
• Contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor
• Stabilirea domiciliului copiilor
• Educaţia copiilor
• Relaţia dintre bunici şi nepoţi
• Comunicarea între diverşi membri ai familiei
• Plata datoriilor
• Testamente
• Îngrijirea persoanelor în vârstă sau a persoanelor cu afecţiuni majore
• Pensia
• Orice alte neînţelegeri care apar în raporturile dintre soţi cu privire la drepturile de care ei pot dispune, potrivit legii (art. 64 alin. 1 din Legea nr. 192/2006, cu modificările şi completările ulterioare).
Scopul medierii familiale:
• Restabilirea sau îmbunătăţirea comunicării dintre membrii familiei şi păstrarea relaţiilor (între părinţi şi copii) sau reducerea proporţiilor conflictului dintre părţi;
• Încheierea unor acorduri referitoare la încredinţarea copilului şi dreptul de vizită;
• Soluţionarea problemelor financiare şi materiale cauzate de separare sau divorţ: reducerea costurilor economice şi sociale pe care le implică astfel de litigii;
• Protejarea interesului superior al copilului;
• Realizarea unui acord durabil in timp
Violenţa în familie
Violenţa în familie reprezintă orice acţiune fizică sau verbală săvârşită cu intenţie de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă o suferinţă fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material. Constituie, de asemenea, violenţă în familie împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale. Amplu prin proporţie, răspândire geografică şi cuprindere socială, acest fenomen reflectă o încălcare flagrantă a dreptului la viaţă şi integritate fizică şi psihică, consacrat în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (art. 3), precum şi în alte acte internaţionale şi legi interne.
Persoanele desemnate de autorităţile publice pentru instrumentarea cazurilor de violenţă în familie au atribuţii de luare a măsurilor de prevenire şi combatere a violenţei în familie, printre aceste măsuri aflându-se şi îndrumarea părţilor aflate în conflict în vederea medierii, solicitarea de informaţii cu privire la rezultatul medierii, instrumentarea cazului împreună cu asistentul familial s.a
O persoană care este victimă a violenţei în familie poate apela la următoarele căi de soluţionare a acestei probleme:
· Primirea în adăposturi - primirea victimelor în adăpost se face numai în cazuri de urgenţă, cu aprobarea scrisă a asistentului familial atunci când izolarea victimei de agresor se impune ca măsura de protecţie. Persoanelor care au comis actul de agresiune le este interzis accesul în incinta adăpostului unde se găsesc victimele.
· Introducerea unei plângeri penale împotriva făptuitorului
· Medierea - cazurile de violenţă în familie pot fi supuse medierii la cererea părţilor. Medierea nu împiedică desfăşurarea procesului penal sau aplicarea dispoziţiilor legale.
