marți, 3 decembrie 2013

Medierea – intr-o abordare psihologică

Parafranzandu-l pe Descartes, spunem: “Comunic, deci exist”, dar imediat apare corolarul: “Comunic, deci poate aparea o disputa”.

                            
Medierea, din punct de vedere psihologic, este acel proces in care, intre doua personaje aflate in conflict, se interpune un al treilea, neimplicat emotional, cu intentia declarata de a le ajuta sa solutioneze conflictul.

Personajele implicate in conflict pot sa fie mai aproape sau mai departe emotional de conflict. Daca sunt persoane fizice, emotiile pot fi foarte puternice: ura, furie, teama, vinovatie, resentimente in general. Cu toate acestea, simpla lor prezenta in biroul mediatorului denota faptul ca au dorinta de a solutiona conflictul, chiar daca aceasta nu este inca in planul mental constient.

Persoanele juridice sunt reprezentate de persoane care joaca roluri antagoniste, dar intensitatea emotiilor este mai scazuta pentru ca de obicei sunt implicate mai mult prestigiul institutiilor sau zona financiara.Mediatorul trebuie sa aiba in panoplia sa arme precum: echilibru, calm, forta psihica, abilitati de comunicare, de gestionare a situatiilor dificile, reactii rapide, inteligenta si onestitate.

 A rupe bariera dintre parti si a crea o punte de comunicare necesita din partea mediatorului o fina cunoastere a naturii umane si aici intra in scena psihologia. Mediatorul este cel care gestioneaza dinamica grupului, observa si cauta sa transforme relatiile tensionate in relatii neutre sau chiar cordiale, odata ce releva si pozitioneaza pe un palier superior interesul comun al partilor.

Mediatorul este “mana de fier in manusa de catifea”. Fermitatea si abilitatea cu care mediatorul conduce procesul sunt printre cei mai importanti factori de care depinde succesul acestuia.

Regula “Asculta de doua ori mai mult decat vorbeste” se aplica si aici, poate chiar cu un accent sporit pe ascultare. Mediatorul asculta activ si echilibrat partile, misiunea lui fiind una dubla: de a intelege cauza conflictului si mai ales punctul de intersectie al intereselor partilor, cat si de a face partile sa se auda si inteleaga reciproc. Dificila misiune atunci cand emotiile sunt in control.

De aceea, mediatorul neutralizeaza emotiile, sau acolo unde este posibil, le da o coloratura pozitiva, si restructureaza afirmatiile partilor prin reformulare, parafrazare, pozitivare si alte tehnici de comunicare, astfel incat acolo unde inainte era un “Nu” sa apara un “Poate” sau chiar un”Da”.

Fiecare dintre personaje are in mediere sansa de a asculta direct parerea celuilalt si ce este si mai important, efectele pe care situatia o are asupra lui. Are sansa sa realizeze ca cel din fata lui este tot o persoana, din fericire, diferita, si ca a fi diferit nu inseamna a fi automat ostil, dusman. Realizeaza ca emotiile negative, neacceptarea si intoleranta pun un paravan in comunicare si ratiunea nu se mai poate face auzita.

Cand spiritele se linistesc, solutiile incep sa apara. Negocierea inceputa pe pozitii de forta devine o joaca in care amandoi pot castiga, solutia medierii find una de tip castig – castig. Mediatorul este martorul transformarii conflictului in acord, acesta fiind finalul fericit al povestii.

Concluzie
Medierea este o provocare psihologica. Trebuie sa asculti, sa intelegi, sa tolerezi, sa accepti. Trebuie sa iti sustii interesele, cu asertivitate, fara sa lezezi drepturile, demnitatea si libertatea celui din fata ta. Trebuie sa inveti sa traiesti in comunitate, acolo unde granita dintre “eu” si “ceilalti” devine adesea zona de conflict dar care in aceeasi masura este necesara pentru implinirea nevoilor noastre de fiinte sociale.


Material preluat de pe juridice.ro