Solutionarea litigiilor si a dezacordurilor prin intermediul instantelor judecatoresti este deseori costisitoare si necesita mult timp. Cauzele transfrontaliere sunt deosebit de complexe din cauza legislatiilor nationale diferite, precum si din cauza unor aspecte practice precum cheltuielile si regimul lingvistic. Directiva Uniunii Europene privind medierea, care a fost adoptata la 21 mai 2008 (IP/08/628) si care este in vigoare din 21 mai 2011, se aplica atunci cand doua parti implicate intr-un litigiu transfrontalier sunt de acord in mod voluntar sa solutioneze litigiul prin intermediul unui mediator impartial. Toate statele membre ale UE ar trebui sa dispuna in prezent de masuri de transpunere a legislatiei UE.
Cu toate acestea, noua state membre nu au notificat inca toate masurile de drept intern necesare pentru a pune pe deplin in aplicare directiva. Ca urmare, Comisia Europeana a initiat proceduri judiciare prin trimiterea de „scrisori de punere in intarziere” pentru urmatoarele tari: Republica Ceha, Spania, Franta, Cipru, Luxemburg, Tarile de Jos, Finlanda, Slovacia si Regatul Unit. Tarile au la dispozitie doua luni pentru a raspunde.
„Accesul la justitie este o piatra de temelie a spatiului european de justitie”, a declarat doamna Viviane Reding, vicepresedinte al Comisiei si comisar UE pentru justitie. „Medierea este o alternativa importanta la prezentarea in instanta in cazul litigiilor transfrontaliere si partile pot fi ajutate sa ajunga la o intelegere amiabila. Astfel se economisesc timp si bani, iar partile implicate in cazuri familiale care au deja o componenta emotionala sunt scutite de traumele suplimentare pe care le presupune infatisarea in instanta. Fac apel la cele noua state membre sa procedeze de urgenta la finalizarea transpunerii astfel incat cetatenii si intreprinderile sa isi poata exercita pe deplin drepturile lor”.
Statele membre trebuie sa se asigure de faptul ca acordurile rezultate in urma medierii pot fi executate. Conform unui studiu recent finantat de UE, timpul pierdut prin neutilizarea medierii este estimat, in medie, la intre 331 si 446 de zile suplimentare in UE, costurile juridice suplimentare variind de la 12 471 de euro la 13 738 de euro pe caz.
Context
Directiva 2008/52/CE privind anumite aspecte ale medierii in materie civila si comerciala a fost adoptata la 23 aprilie 2008 (IP/08/628). Comisia a propus aceasta directiva in octombrie 2004 (IP/04/1288).
Directiva 2008/52/CE privind anumite aspecte ale medierii in materie civila si comerciala a fost adoptata la 23 aprilie 2008 (IP/08/628). Comisia a propus aceasta directiva in octombrie 2004 (IP/04/1288).
Medierea poate rezolva problemele dintre intreprinderi, angajatori si angajati, proprietari si chiriasi sau familii, astfel incat relatiile dintre acestia sa poata fi mentinute si chiar consolidate, intr-un mod constructiv – un rezultat care nu poate fi intotdeauna realizat prin intermediul procedurilor judiciare. Solutionarea litigiilor in afara instantei economiseste resursele sistemelor de justitie si ar putea duce la reducerea cheltuielilor aferente. Un element esential al medierii este increderea in proces, in special atunci cand cele doua parti provin din tari diferite. Normele UE, prin urmare, incurajeaza statele membre sa asigure controlul calitatii, sa instituie coduri de conduita si sa ofere cursuri de formare pentru mediatori pentru a se asigura ca exista un sistem eficace de mediere.
Incepand de astazi, in 17 state membre aceste norme UE sunt in vigoare, in timp ce Danemarca a optat pentru neaplicarea acestor norme – o prerogativa de care dispune in temeiul unui protocol anexat la tratatele UE. Pana in prezent, noua tari (Republica Ceha, Spania, Franta, Cipru, Luxemburg, Tarile de Jos, Finlanda, Slovacia si Regatul Unit) nu au informat Comisia daca au adoptat reglementarile necesare pentru a transpune integral directiva.
Comisia poate initia actiuni judiciare impotriva statelor membre care nu transpun corect legislatia UE sau nu notifica adoptarea de masuri nationale pentru punerea in aplicare a normelor UE. Procedura in constatarea neindeplinirii obligatiilor (infringement) debuteaza cu o cerere de informatii („scrisoare de punere in intarziere”) adresata statului membru vizat, care trebuie sa raspunda intr-un termen specificat, de obicei doua luni.
In cazul in care Comisia nu este multumita de informatiile primite si concluzioneaza ca statul membru in cauza nu si-a indeplinit obligatiile care ii revin in conformitate cu dreptul UE, aceasta poate trimite statului membru o cerere oficiala pentru a se conforma legislatiei UE (un „aviz motivat”), prin care invita statul membru sa informeze Comisia cu privire la masurile luate pentru a se conforma intr-o anumita perioada de timp, de obicei in termen de doua luni.
In cazul in care un stat membru nu isi indeplineste obligatia de a se conforma cu legislatia UE, Comisia poate decide sa sesizeze Curtea de Justitie a UE. Cu toate acestea, in peste 90% din cazurile de neindeplinire a obligatiilor, statele membre se conformeaza inainte de sesizarea Curtii. Daca hotararea Curtii nu este favorabila statului membru, acesta trebuie sa ia masurile necesare pentru a respecta hotararea.
Sursa: Comisia Europeana
