marți, 20 noiembrie 2012

Plan promovare mediere – proiect


"Legea medierii si organizarea profesiei de mediator nr. 192 din 2006 s-a modificat de trei ori până acum: prin Legea 370/2009, OG 13/2012 şi Legea 115/2012. Constatând că sunt sau vor fi probleme în aplicarea ultimei legi cu privire la informarea asupra medierii care va fi obligatorie în multe cauze începând cu 9 ian. 2013, CdM-CSM-MJ au ajuns la un acord instituţional cu privire la modalităţi de prevenire a acestora. CdM a şi aprobat un Ghid pentru organizarea şedinţei de informare.
O problemă majoră tot rămâne. De data aceasta nu ţine de aplicarea legii, ci de către cunoaşterea de către publicul larg si de către profesioniştii din sistemul de justiţie a instituţiei medierii. De aceea, cred că este nevoie de un efort conjugat pentru implementarea reală a medierii în România. Deocamdată, avem un număr mare de mediatori dar un număr foarte mic de medieri.
În acest context, propun un PLAN DE PROMOVARE A MEDIERII pentru perioada 2013-2017. Aştept propuneri de definitivare a acestui proiect pe care intenţionez să îl propun apoi spre discuţie şi aprobare grupului interintituţional constituit din cele trei entităţi enumerate mai sus". Cristi Danilet, judecator, membru CSM

De la inceput vreau sa fac precizarea ca am gasit acest articol pe facebook.com, unde o colega (fara a-i mentiona numele din respect) scrie "Dragi colegi mediatori,Va rog sa ne sprijiniti si sa va implicati in demersul nostru de a promova medierea la nivel national, astept amendamentele voastre, adresa de email: xyz@zi.ro. Termenul limita: vineri 23.11.2012. Dl Cristi Danilet, va transmite acest document cu amendamentele voaste sambata 24.11.2012 CdM".

Am intrat pe pagina oficiala a Consiliului de Mediere si nu am gasit nimic legat de acest material, nimic despre vreo comisie infiintate in acest sens si nici calitatea colegei noastre de a face aceste demersuri atat de imperativ. As intreba in primul rand daca este  inregistrata ca operator de date cu caracter personal pentru a "strange" aceste propuneri?

Nu am inteles clar unde se trimit propunerile si daca exista o comisie de lucru stabilita la nivelul Consiliului de Mediere in acest scop. Nu cred ca o tema atat de importanta poate fi tratata/discutata pe site-uri de socializare sau ca propunerile privind promovarea medierii pot fi stranse "pe o adresa personala de e-mail"  a unui mediator, atata timp cat vrem sa promovam medierea la nivel national ca initiativa/proiect al Consiliului de Mediere spre a fi pus in discutie celor mai importante institutii legislative din stat. 

Propunerea este laudabila, dar modul in care se gaseste rezolvarea acesteia este gresit din punctul meu de vedere! Nu toti mediatorii au acces la internet, nu toti mediatorii au pagini de facebook sau alte asemenea, nu toti au "alerte google" la cuvinte "mediere,mediatori etc." pentru a primi informatia rapid, iar o astfel de abordare este cel putin restrictiva. Insa, daca aceasta initiativa ar fi adusa la cunostinta mediatorilor prin intermediul site-ului oficial cmediere.ro si  ar cuprinde si modalitatile prin care ne-am putea exprima propriile opinii in promovarea medierii, acest lucru ar fi transparent si apreciez benefic. 

O comisie din cadrul Consiliul de Mediere trebuie sa "analizeze" toate propunerile , sa le "imbrace" si sa le sustina in fata MJ si a CSM.

Nu putem ignora faptul ca fiecare dintre noi are dreptul sa ia cunostinta de acest proiect si sa-si exprime punctul de vedere. Referitor la termenul limita (pana in 2017), apreciez ca  fiecare  dintre noi poate face ceva onorabil acestei profesii pentru a se (ne) promova individual asa cum multi au facut-o deja din surse proprii si cu eforturi considerabile!

Multumim domnului Cristi Danilet pentru increderea acordata acestei profesii!