Autoritate părintească, responsabilitate părintească și custodia

Va prezentam in articolul de astazi mai multe informatii cu privire la 3 notiuni cu care realitatea zilelor noastre face să ne întâlnim din ce in ce mai des: autoritate părintească, responsabilitate părintească și custodie. Sunt ele 100% echivalente?

Reglementarea modului în care se exercită autoritatea părintească se face de regulă în fața unei autorități a statului.

În România, până la data de 30 septembrie 2011, singura autoritate investită de a stabili măsuri cu privire la modul de exercitare a autorității părintești după divorț era instanța judecătorească. După intrarea în vigoare a Noului Cod Civil, dacă părinții se înțeleg asupra tuturor aspectelor ce țin de creșterea și educarea copilului, reglementarea autorității părintești se poate face și de către notar.

In documentele internaționale se folosește majoritar termenul de custodie referindu-se la modalitatea de reglare a raporturilor dintre părinți și copii după divorț sau separare.

Un părinte cu autoritate părinteasca si care nu a avut neînțelegeri cu celalalt părinte de natură a trebui sa fie reglementate de instanța de tutelă, nu are nevoie de program de legături personale; este părinte pur și simplu.

Autoritate părintească vs. Custodie

Există anumite diferențe de nuanță între cei doi termeni:

• Noțiunea de custodie (părinte custodian și părinte necustodian) apare doar în cazul în între părinți apare o ruptură, adică aceștia divorțează sau se separă.

• Noțiunea de autoritate părintească este deci mai amplă și cuprinde pe lângă cazul părinților divorțați sau separați și cazurile în care părinții trăiesc și se gospodăresc împreună, sau chiar dacă sunt separați, se ocupă în deplină înțelegere de creșterea și educarea minorilor fără a fi nevoie ca modul de exercitare a autorității părintești să fie reglementat sau formalizat.

Autoritate părintească comună vs. Custodie comună

Aici lucrurile sunt un pic diferite, deoarece:

• Custodia comună are două mari variante:

– Custodie comună legală – copilul locuiește majoritar la unul dintre părinți, dar părintele nerezident este implicat în toate deciziile importante cu privire la copil și are drepturi relativ largi de a interacționa cu copilul.
- Custodie comună fizică – copilul locuiește un timp aproximativ egal cu fiecare dintre cei doi părinți și toate deciziile importate se iau de către părinți de comun acord.

• Autoritatea părintească comună – așa cum este implementată de către NCC e apropiată de varianta custodiei comune legale

Autoritatea părintească se naște: odată cu venirea copilului pe lume (pt. mamă și pt. soțul ei), odată cu recunoașterea copilului de către tatăl necăsătorit, pe cale judiciară când, mama cere recunoașterea paternității; aceasta autoritate parinteasca se retrage: când o instanță adoptă încredințează autoritatea părintească doar unuia dintre părinți (părintelui necustodian îi este retrasă autoritatea părintească, în baza unor motive temeinice, părintele custodian exercitând singur această prerogativă cf. art. 398) ; când urmare a unui proces judecătoresc se adoptă o soluție de încredințare către un terț în baza unor motive temeinice (ambii părinți fiind atunci părinți necustodieni cf. art. 399) . Autoritatea parinteasca  incetează: la adopția copilului, la majoratul copilului, la decesul copilului sau părintelui*) această situatie este o măsură exceptională legată în general de riscurile pentru pe care le poate genera păstrarea autoritătii părintesti de către unul sau cei doi părinti.

Un părinte cu autoritate părinteasca si care nu a avut neîntelegeri cu celalalt părinte de natură a trebui sa fie reglementate de instanta de tutelă nu are nevoie de program de legături personale este părinte pur si simplu

Un părinte care are autoritate părintească dar care s-a separat în fapt sau a divortat se numeste părinte custodian. În măsura în care nu locuieste statornic cu minorul acesta ar trebui să aibă un program de legături personale cu copilul, program stabilit prin redactarea de comun acord cu celalalt părinte a unui plan parental.

Dacă părintii au putut ajunge la un consens cu privire la planul parental pot să îl semneze în fata unui notar sau să apeleze la instanta de tutelă. Spre deosebire de notar care nu poate verifica interesul copilului instanta de tutelă va încuviinta planul parental doar după ce a făcut o verificare a faptului că interesul superior al copilului a fost respectat.

În cazul în care părintii nu pot ajunge la un acord cu privire la planul parental, instanta este chemată să  decidă cu privire la punctele asupra cărora părintii nu s-au înteles, luând în considerare interesul superior al copilului.

Părintii cărora le-a fost retrasă autoritatea părintească printr-o sentintă definitivă si irevocabilă dată în baza vechii legislatii pot face cerere de restabilire a autoritătii părintesti conform art. 512 din NCC.

Mai multe informații cu privire la acești termeni puteți gasi și accesand următorul link.