Medierea cazurilor de malpraxis constituie un subiect de maximă actualitate în condiţiile în care, în toată lumea, acuzaţiile de malpraxis medical devin din ce în ce mai numeroase, iar sumele care se cer ca despăgubiri de către cei care se consideră prejudiciaţi ajung la valori imense: „În prezent avem mediatori autorizati, avocaţi specializati pe malpraxis şi există o procedură practică pentru a sesiza astfel de cazuri. Toţi avem dreptul la sănătate şi toţi avem dreptul la prezumpţia de nevinovăţie, la despăgubiri morale şi materiale şi la păstrarea secretului profesional. Mediatorul malpraxisului medical trebuie să vorbeasca cu medicul, cu pacientul, cu familia şi cu psihologul", a subliniat Conf. Univ. Dr. Laurenţiu Beluşică, şeful Secţiei de Chrirugie Generală din cadrul Spitalului de Urgenţă M.I.R.A. "Prof. Dr. Dimitrie Gerota" din Bucureşti.
În ceea ce priveşte rolul mediatorului de malpraxis şi amploarea pe care această profesie o va căpăta, Conf. Univ. Dr. Laurenţiu Beluşică a mai susţinut că: „Mediatorul trebuie să asculte ambele părţi, să studieze documentele din dosar şi să înţeleagă cât mai bine fenomentul medical, apelând desigur la ajutorul unui medic. În momentul în care medierea va fi promovată şi se va constata că este o metodă nouă, eficientă, simplă, accesibilă şi ieftină, pacienţii voi apela din ce în ce mai des la mediere. Pentru pacient va fi mult mai uşor şi mai ieftin să meargă la mediator decât să ajungă direct la judecator."
Tot în cadrul congresului, Prof. Univ. Dr. Dan Mircea Enescu, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Grigore Alexandrescu din Bucureşti a vorbit despre necesitatea instituţiei Avocatul Medicului, proiect ce a fost lansat de Sănătatea Media Group pe data de 30 martie 2012, cu prilejul Zilei Europene a Medicilor: „Meseria de medic nu este apărată de nimeni. Instituţia Avocatul Medicului are menirea să ofere protecţie doctorilor pentru ca aceştia să îşi poată desfăşura actul medical în linişte şi cel mai important, să apere demnitatea acestora. Avocatul Medicului trebuie să asigure asistenţă personalizată conform necesităţii fiecărui medic în parte. Printre obiectivele acestei instituţii, unul foarte important este şi acela de a organiza cursuri de drept medical şi comunicare cu pacienţii pentru corpul medical. Pe viitor se doreşte ca instituţia Avocatul Medicului să colaboreze cu mediatorii, trebuie să existe o legătură strânsă între aceştia pentru a putea soluţiona eficient conflictele. "
Un alt obiectiv de mare importanţă al instituţiei Avocatul Medicului este acela al apărării medicilor în mass-media: „Prin intermediul acestei organizaţii ne aşteptam ca denigrarea medicilor să nu mai existe, iar noi medicii să ne recâştigăm demnitatea pentru că medicul constituie cea mai înaltă treaptă psihologică într-o societate cu un rol deosebit de important. Populaţia are nevoie să capete încredere în medici şi să stie că aceştia nu sunt aşa cum îi prezintă de cele mai multe ori televiziunile, prin mediatizarea doar a cazurilor negative. O imagine denigrată este deosebit de greu de reabilitat", a afirmat Prof.Univ.Dr. Monica Pop, managerulul Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice din Bucureşti.
Totodată în ceea ce priveşte buna desfăşurare a activităţii instituţiei Avocatul Medicului, Lector Univ. Dr. Simona Maria Vlădica, Director General Sănătatea Media Group precizează: „Această instituţie este structurata prin prisma unui nucleu de specialişti care militează pentru drepturile medicilor şi formulează propuneri privind îmbunătăţirea actelor normative ce legiferează activitatea medicilor şi drepturile acestora, mediază conflictele apărute între medici şi pacienţi, informează medicii asupra drepturilor şi obligaţiilor ce le revin conform legii şi de asemenea, previne cazurile de încălcare a drepturilor medicilor sau a conflictelor medic-pacient." MedicalManager
Avocatul Medicului este o instituţie autonomă şi independentă, ghidată de principii precum echitatea, demnitatea, solidaritatea, profesionalismul şi calitatea. Evenimentul "Malpraxisul medical - Metode alternative de rezolvare a conflictelor din domeniul medical"a fost orgaizat de Asociaţia Europeană a Mediatorilor, în colaborare cu ACRFPC şi Editura Etna şi s-a desfăşurat în Amfiteatrul Mare al Spitalului Universitar de Urgenţă din Bucureşti.