vineri, 25 noiembrie 2011

PROIECT DE LEGE PENTRU MODIFICAREA SI COMPLETAREA LEGII PRIVIND MEDIEREA SI ORGANIZAREA PROFESIEI DE MEDIATOR

In forul de dezbatere al Senatului a fost inscrisa propunerea legislativa pentru modificarea si completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, cu termen de consultare pana la data de 22 ianuarie 2012.


Art. 2 alin (1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează, având următorul conținut: Art. 2 alin (1) Dacă legea nu prevede altfel, părțile, persoane fizice sau persoane juridice, vor recurge la mediere, inclusiv după declanșarea unui proces în fața instanțelor competente, in vederea soluționarii pe această cale a conflictelor în materie civilă, comercială, de familie, în materie penală, precum și în alte materii, în condițiile prevăzute de prezenta lege.”

Art. 43 alin (2^1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează, având următorul conținut:: Art. 43 alin (2^1) Înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, părţile pot încerca soluţionarea litigiului prin mediere în conflictele născute în următoarele domenii:
a) În domeniul protecţiei consumatorilor, când consumatorul invocă existenţa unui prejudiciu ca urmare a achiziţionării unor produse sau servicii defectuoase, a nerespectării clauzelor contractuale ori garanţiilor acordate, a existenţei unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori şi agenţii economici, ori a incălcării altor drepturi prevăzute în legislaţia naţională sau a Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor;
b) În materia dreptului familiei;
c) În domeniul răspunderii profesionale în care poate fi angajată răspunderea profesională (cauzele de malpraxis), în măsura în care prin legi speciale nu este prevăzută o altă procedură;
d) În litigiile de muncă izvorâte din încheierea şi încetarea contractelor de muncă;
e) În litigiile civile şi comerciale a căror valoare este sub 10.000 lei;
f) În cazul infracţiunilor unde acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate şi împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
            Înainte de sesizarea instanţei de judecată sau a organului de urmărire penală, părţile sunt ţinute să încerce soluţionarea conflictului prin mediere, sub sancţiunea prematurităţii introducerii cererii de chemare în judecată sau a plângerii penale prealabile.

Art. 49 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează, având următorul conținut:: „Art. 49 Termenul de prescripţie la termenul de acţiune pentru dreptul litigios supus medierii se suspendă începând cu data iniţierii procedurii de mediere, până la închiderea acesteia, în oricare din modurile prevăzute de prezenta lege, dar nu mai mult de 90 de zile.”

La Art. 59 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările și completările ulterioare, se introduc trei noi alineate, alin (1), (2) și (3), având următorul conținut:: „Art. 59 (1)  Înţelegerea părţilor poate fi suspusă autentificării notarului public ori încuviinţării instanţei de judecată, în condiţiile prevăzute la art. 63.
(2) Acordul de mediere autentificat de notar reprezintă titlu executoriu, iar, în situaţia neexecutării, partea interesată poate solicita încuviinţarea executării conform prevederilor Codului de Procedură Civilă.
(3) Când acordul de mediere se încheie inainte sau după declanşarea unui proces în faţa instanţelor, la cererea cel putin a uneia dintre părți, cu consimțământul expres consemnat în conținutul acordului de mediere al celorlalte, instanţa va pronunța o hotărâre de expedient care reprezintă titlu executoriu.”

Art. 61 alin (1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează, având următorul conținut: „Art. 61 alin (1) În cazul în care conflictul a fost dedus judecății, soluţionarea acestuia prin mediere va avea loc din inițiativa părților ori la recomandarea instanței, cu privire la drepturi asupra cărora părțile pot dispune potrivit legii. Medierea va avea ca obiect soluționarea în tot sau în parte a litigiului.”

Art. 63 alin (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările și completările ulterioare, se modifică, având următorul conținut: „Art. 63 alin (2) Odată cu pronunţarea hotărârii, instanţa va dispune, la cererea părţii interesate, restituirea taxei judiciare de timbru.”

La Art. 63 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările și completările ulterioare, după alin (2) se adaugă trei noi alineate,alin (2^1), (2^2) şi (2^3), având următorul conținut: „Art. 63 (2^1) În cazul în care părţile se vor prezenta cu acordul de mediere la primul termen de judecată, acestea vor fi scutite de achitarea taxei judiciare de timbru.”
(2^2) În termen de zece zile de la primirea acordului de mediere, instanța va elibera hotărârea de expedient. (2^3) În situația încheierii unui acord, mediatorul este obligat să depună, la organul de urmarire penală sau la instanţa competentă, acordul de mediere şi procesul verbal de încheiere a medierii în formă autentică şi în format electronic.”

Art. 64 alin (1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează, având următorul conținut: „Art. 64 alin (1) Vor fi rezolvate prin mediere neînțelegerile dintre soți privind continuarea căsătoriei, exercițiul drepturilor părintești, stabilirea domiciliului copiilor, contribuția părinților la întreținerea copiilor, precum și orice alte neînțelegeri care apar în raporturile dintre soți cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii.”

Art. 67 alin (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările si completările ulterioare, se modifică si se completează, având următorul continut „Art. 67 alin (2) În cazurile prevăzute la art. 43 alin (2^1), persoana vătămată şi făptuitorul vor încerca soluţionarea litigiului pe calea medierii.”

miercuri, 23 noiembrie 2011

Codul European de Conduita pentru Mediatori

Acest Cod de conduita stabileste un numar de principii pe care mediatorii
individuali se hotarasc în mod voluntar sa le urmeze prin propria
responsabilitate. Acesta se intentioneaza a fi aplicabil tuturor tipurilor de
mediere, în materie civila si comerciala.
De asemenea, un astfel de angajament poate fi facut si de organizatiile care
furnizeaza servicii de mediere prin solicitarea de a respecta Codul adresata
mediatorilor care activeaza sub auspiciile respectivei organizatii.
Organizatiile au ocazia de a pune la dispozitie informatii privind masurile luate
pentru a sprijini respectarea codului de catre mediatorii individuali prin training,
evaluare si monitorizare, de exemplu.
În vederea scopurilor Codului, Medierea este definita ca fiind orice proces în
care doua sau mai multe parti sunt de acord cu numirea unei a treia parti _ de
aici înainte „mediatorul”_ pentru a ajuta partile la rezolvarea unei dispute
ajungând la o întelegere fara adjudecare si indiferent de modul în care este
numit acest proces sau felul în care se face referire de obicei la acesta în fiecare
stat membru.
Aderarea la acest Cod se face fara vreun prejudiciu la legislatia nationala sau
contrar regulilor ce reglementeaza profesiile individuale.
Organizatiile care furnizeaza servicii de mediere pot dezvolta coduri mai
detaliate adaptate contextului lor specific sau tipurilor de servicii de mediere
oferite precum si cu privire la domenii specifice cum ar fi medierea cazurilor
familiale sau medierea comerciala.

Codul European de Conduita pentru Mediatori
1. COMPETENTA SI NUMIREA MEDIATORILOR
1.1. Competenta
Mediatorii vor fi competenti si vor cunoaste procesul de mediere.
Factorii relevanti vor include training adecvat si actualizare continua a
educatiei lor si a practicarii abilitatilor si tehnicilor de mediere, având legatura
cu orice standard relevant sau scheme de acreditare.
1.2. Numirea
Mediatorul va stabili cu partile datele convenabile la care sa aiba loc medierea.
Mediatorul trebuie sa se raporteze la experienta si competentele sale de a
conduce medierea înainte de a accepta numirea si la cerere, sa dezvaluie
partilor informatii referitoare la experienta si practica sa.
1.3. Publicitatea/Promovarea Serviciilor Mediatorului
Mediatorii pot promova activitatea lor într-un mod realist demn si profesionist.
2. INDEPENDENTA SI IMPARTIALITATEA
2.1. Independenta si Neutralitate
Mediatorul nu trebuie sa actioneze, sa înceapa sa actioneze, sau sa continue sa
actioneze înainte de a dezvalui orice circumstante care pot sau care pot fi
interpretate ca fiind capabile sa afecteze independenta sau pot constitui conflict
de interese.
Datoria de a dezvalui aceste informatii este o obligatie continua pe durata
întregului proces de mediere.
Astfel de circumstante vor include:
- orice relatie personala sau de afaceri cu una dintre parti,
- orice interes financiar sau de alta natura direct sau indirect în rezultatul
medierii, sau
- mediatorul sau un membru al firmei sale sa actioneze în alta calitate decât cea
de mediator pentru una dintre parti.
În astfel de cazuri mediatorul poate doar sa accepte sau sa continue medierea
cu conditia sa fie sigur ca este capabil sa duca la bun sfârsit medierea având
deplina independenta si neutralitate pentru a garanta întreaga impartialitate si
cu conditia ca partile sa fie de acord cu aceasta în mod explicit.
2.2. Impartialitatea
Tot timpul mediatorul trebuie sa actioneze vizibil cu impartialitate fata de parti
si sa se angajeze sa trateze toate partile în mod egal în conformitate cu
procesul de medierea.
3. ACORDUL, PROCESUL, ÎNTELEGEREA SI TAXELE ÎN MEDIERE
3.1. Procedura
Mediatorul se va asigura ca partile participante la mediere înteleg caracteristicile
procesului de mediere si rolul mediatorului si al partilor în acest proces.
Mediatorul se va asigura în particular ca înainte de începutul medierii partile au
înteles si au fost de acord în mod expres cu termenii si conditiile acordului de
mediere incluzând în particular orice prevederi aplicabile legate de obligatiile de
confidentialitate ale mediatorului si ale partilor.
Acordul de mediere va fi redactat în scris la cererea partilor.
Mediatorul va conduce procedurile într-o maniera adecvata tinând cont de
circumstantele cazului incluzând posibile dezechilibre de putere si puterea legii,
orice dorinte pe care partile le pot exprima si nevoia pentru o întelegere
prompta a disputei. Partile vor avea libertatea de a se pune de acord cu
mediatorul în privinta unei set de reguli sau cu maniera în care se va derula
medierea.
Mediatorul poate audia partile separat în cazul în care considera ca este util.
3.2. Corectitudinea Procesului
Mediatorul se va asigura ca toate partile au oportunitati adecvate de a fi
implicate în procesul medierii. Daca mediatorul considera ca este potrivit, va
informa partile si va opri medierea daca:
- se ajunge la o întelegere pe care mediatorul o considera a fi ilegala si care nu
se poate aplica având în vedere circumstantele si competenta mediatorului în a
face o astfel de evaluare, sau
- mediatorul considera ca din continuarea medierii nu va rezulta o întelegere
(acord)
3.3. Finalul Procesului
Mediatorul va lua masurile adecvate pentru a se asigura ca indiferent de
întelegerea la care se ajunge partile cunosc si înteleg conditiile si termenii
aceste întelegeri.
Partile se pot retrage oricând din mediere fara sa ofere vreo justificare.
La cererea partilor, în limitele competentei sale, mediatorul poate informa
partile de modul în care pot formaliza acordul si asupra posibilitatilor
de valabilitate al acestuia.
3.4. Taxe
În cazurile în care nu s-au furnizat anterior, mediatorul trebuie sa ofere partilor
informatiile complete asupra modului de remunerare pe care intentioneaza sa-l
aplice. Nu va accepta medierea înainte ca toate partile vizate sa fi acceptat
principiile remunerarii sale.
4. CONFIDENTIALITATE
Mediatorul va mentine confidentiale toate informatiile provenite din mediere sau
având legatura cu aceasta, incluzând faptul ca medierea va avea sau a avut loc,
cu exceptia cazurilor în care o impune legea sau bazat pe politica publica. Orice
informatie confidentiala aflata de mediatori de la una dintre parti nu va fi
dezvaluita celeilalte parti decât cu acordul celei dintâi sau daca legea o impune.

miercuri, 16 noiembrie 2011

Observatii scrise ale Consiliului de Mediere (Romania) prezentate in cauza C-464/2011, Galioto, la 24.12.2011



Consiliul de Mediere considera ca fiind oportun ca, Romania sa transmita observatii scrise Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) in cauza C-464/2011, Galioto avand ca obiect pronuntarea unei hotararri preliminare, prin intermediul careia instanta de trimitere din Italia solicita CJUE sa ofere indicatii cu privire la interpretarea dispozitiilor art 1 si 3-5 si a considerentelor 2,5, 6, 8, 10, 13, 14 si 16-18 din Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii in materie civila si comerciala.
Pentru a preintampina dificultatile ce ar putea aparea in implementarea masurilor de armonizare a legislatiei comunitare cu privire la mediere cu dreptul romanesc, pentru a stabili o reala corespondenta cu prevedrile Directivei mentionate mai sus si pentru a putea construi strategia prin care medierea sa devina obligatorie in dreptul intern, se impune ca tara noastra, in calitate de stat membru al UE sa-si precizeze punctul de vedere in legatura cu acest caz.
Guvernul Romaniei apreciaza ca intrebarile adresate CJUE de judecatorul italian sunt utile si pertinente atat pentru rezolvarea problemei de neconstitutionalitate ridicate in fata acestuia, cat si pentru lamurirea, in privinta tuturor statelor membre, a unor probleme importante legate de implementarea in legea interna a recomandarilor directivei prin care se urmareste simplificarea si imbunatatirea accesului la justitie prin procedura extrajudiciara a medierii.

  1. Prima intrebare preliminara, adresata CJUE de Tribunale di Palermo Sezione di Bagheria din Italia in cauza C-464 11 Galioto, se solicita Curtii, in baza art 267 din Tratatul privind functionarea UE, interpretarea dispozitiilor art 3 si art 4 din Directiva 2008/52/CE, in sensul de a se preciza daca impun ca mediatorul sa aiba si competente in domeniul juridic si ca alegerea mediatorului de catre responsabilul organismului sa aiba loc tinand seama de cunostintele specifice si de experienta profesionala in materia care face obiectul litigiului.
  2. Prin cea de a doua intrebare preliminara, adresata Curtii de judecatorul Italian, se solicita interpretarea art 1 din Directiva, in sensul de a preciza daca acesta impune statelor membre criterii de competenta teritoriala pentru organismele de mediere care au scopul de a facilita accesul la procedurile de solutionare alternativa a litigiilor si de a promova solutionarea pe cale amiabila a acestora.
  3. Prin cea de a treia intrebare preliminara se solicita CJUE sa precizez daca art 1 din Directiva, care se refera la relatia echilibrata intre mediere si procedurile judiciare, art 3 lit (a) si considerentele (10) si (13) ale Directivei, care se refera la caracterul central absolut al vointei partilor in organizarea procedurii de mediere si in decizia privind incheierea acesteia pot fi intrepretate in sensul ca atunci cand nu se ajunge la un acord amiabil si spontan, mediatorul poate formula o propunere de conciliere, cu exceptia cazului in care partile ii cer in comun sa nu faca acest lucru (deoarece considera ca procedura de mediere trebuie sa se incheie).

Medierea in cauzele civile. Aspecte practice legate de activitatea judecatorului

 Sfera de aplicare a medierii in materia dreptului privat
Care sunt acele cauze in care instanta poate indruma partile spre o mediere? Potrivit enumerarii generice pe care o face art. 2 din Legea medierii, pot fi supuse medierii conflicte civile, comerciale, de familie, in domeniul protectiei consumatorului. Am putea exemplifica aici toate tipurile de pretentii comerciale sau civile, indiferent daca izvorasc dintr-o raspundere civila contractuala sau delictuala sau din raporturi de asigurare, obligatii de a face, partaje succesorale sau de bunuri comune ale sotilor, aspecte accesorii divortului.
In acest domeniu o problema interesanta care incepe sa devina tot mai actuala, poate si pe fondul unei crize economice, este cea a clauzelor abuzive inserate in cotractele de credit bancar. Aici, daca instanta anuleaza o asemenea clauza, ea are o misiunea foarte grea in sensul restabilirii unui echilibru contractual astfel incat nici banca sa nu-si piarda dreptul la garantii pentru creditul acordat, dar nici cocontractantul sa nu fie supus unui abuz contractual si pus in situatia de a nu-si mai putea achita ratele. De aceea medierea in acest caz poate fi ideala.


De asemenea, desi in cazul litigiilor de fond funciar medierea nu este posibila, atunci cand exista un titlu emis si intrat in circuitul civil, a carui anulare presupune obligatoriu interventia instantei; totusi aceasta mediere devine posibila atunci cand autoritatea administrativa si persoana indreptatita la reconstituire sunt in negocieri cu privire la terenul pe care se va reconstitui dreptul de proprietate al celui indreptati, atunci cand nu este posibila reconstituirea pe vechile amplasamente, situatii ce apar des in practica.
Desigur, exista si litigii civile ce nu pot fi supuse medierii. Intra in aceasta categorieactiunile cu privire la drepturile cu caracter strict personal, cum ar fi actiunea in tagada paternitatii, in stabilirea filiatiei fata de tata sau mama, contestarea recunoasterii de paternitate.
Sunt insa si alte tipuri de actiuni ce nu au caracter strict personal si care totusi nu pot fi supuse medierii cum ar fi actiunile ce vizeaza anularea, modificare, completarea, actelor de stare civila, uzucapiunea, plangerea impotriva incheierii de carte funciara, deoarece in aceste actiuni orice intelegere a partilor asupra dreptului litigios nu se va inscrie in actele de stare civila sau in cartile funciare in lipsa unei hotarari pronuntate de instanta de judecata in baza legii.

Procedura in fata instantei civile

Dupa ce partile au apelat la mediator si ulterior s-a inchis procedura de mediere prin incheierea unei intelegeri denumita acord de mediere, acestea au posilibitatea, in baza art. 59 din Legea medierii, sa il supuna verificarii notarului public in vederea autentificarii sale (aceasta posibilitate existand atunci cand medierea a inceput inainte de sesizarea instantei), respectiv sa solicite instantei de judecata incuviintarea acordului de mediere (atunci cand medierea a inceput dupa sesizarea instantei). Desigur, atunci cand exista si capete de cerere intrinsec legate de cauze asupra carora doar instanta se poate pronunta, cum este potrivit legislatiei in vigoare cazul divortului cu minori, intotdeauna medierea trebuie consimtita de judecator, pe calea unei hotararii deoarece un divort, nici macar cel prin acord nu poate fi pronuntat, cel putin deocamdata, de notar, ci obligatoriu de instanta de judecata.
Atunci cand partile din proprie initiativa sau la indrumarea instantei isi exprima dorinta de a apela la mediere instanta va suspenda cauza in baza art. 242 alin. (1) pct. 1 C. pr. civ., la cererea acestora, cursul perimarii fiind suspendat timp de 3 luni. Rezulta deci ca termenul gandit in abstract de legiuitor pentru o mediere este de 3 luni, dupa care pasivitatea sau lipsa unei solutii incepe sa devina imputabila partilor.
Daca se realizeaza acordul de mediere, partile vor solicita repunerea cauzei pe rol, care este scutita de taxa judiciara de timbru, si vor solicita instantei sa pronunte o hotarare de expedient, in baza art. 271 C. pr. civ., care sa consfiinteasca invoiala acestora.
Daca instanta va constata ca aceasta intelegere respecta dispozitiile legale, se refera la drepturi de care acestea pot dispune, va pronunta o hotarare de expedient, care, prin derogare de la prevederile  Codului de procedura civila, are valoare de titlu executoriu (art. 63 alin. 3 din Legea medierii).
Desigur, hotararea va putea fi atacata. Exista discutii asupra cai de atac in cazul in care legea prevede un termen special de 30 de zile, cum este in cazul divortului, de exemplu, calea de atac fiind evident recursul, cu atat mai mult cu cat o hotarare atacabila cu apel nu este definitiva si nici executorie. Deocamdata, in practica, pentru a nu se crea combinatii nefericite intre diferite institutii juridice, s-a aplicat termenul de recurs de 15 zile, termen general reglementat de art. 271 C. pr. civ., solutie care insa nu este la adapost de critica daca ne gandim la principiul specialia generalibus derogant, deoarece in materia divortului legea reglementeaza un termen special mai indelungat. De aceea s-ar impune o reglementare expresa pentru evitarea unei practici neunitare.
Totodata, doar la cererea partilor instanta va putea dispune restituirea taxei de timbru ce s-a achitat la investirea instantei (art. 63 alin. 2 din Legea medierii). O asemenea dispozitie ar trebui nuantata in functie de intervalul de timp dupa care partile apeleaza la mediere. Astfel, daca dupa o judecata de 2 sau 3 ani partile reusesc sa realizeze un acord de mediere taxa judiciara de timbru pare justificata fata de toate actele procedurale intreprise in dosar. De lege ferenda s-ar putea reglementa ca restituirea taxei de timbru sa aiba loc daca medierea intervine pana la primul sau cel tarziu la primul termen de judecata, iar pentru celelalte medieri intervenite pe parcurs sa se restituie aceasta taxa doar partial.
De asemenea, trebuie avut in vedere si faptul ca taxa de timbru se va restitui doar cu privire la acele capete ale cererii ce pot fi solutionate efectiv prin mediere, iar nu si pentru cele asupra carora doar instanta se poate pronunta – de exemplu, in cazul divortului cu minori sau in ceea ce priveste acceptarea succesiunii, stabilirea masei succesorale sau a cotelor succesorale.
La fel, consideram ca trebuie nuantata si problema ajutorului public judiciar in material medierii. Astfel, in baza art. 20 din OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar in materie civila [6], daca persoana care indeplineste conditiile prevazute de art. 8 alin. (1) sau alin. (2), (adica cei care au venitul mediu net lunar pe membru de familie sub 500 lei lunar, respective sub 800 lei lunar) dovedeste ca anterior introducerii actiunii a parcurs procedura medierii va beneficia de restituirea onorariului pe care l-a achitat mediatorului. Desigur, aceasta va beneficia si de ajutor public judiciar in fata instantei, ceea ce inseamna o dubla plata, insa justificata de interesul legiuitorul de a indruma la mediere. Aceste dispozitii se aplica chiar si in cazul in care partile au apelat la mediator dupa inaintarea actiunii, dar pana la prima zi de infatisare.
Insa faptul ca legiuitorul nu prevede nici o limitare in privinta acestor sume ar putea da nastere la abuzuri sub forma unor medieri fictive. Totusi, ultima fraza a art. 20 din OUG nr. 51/2008 prevede ca suma la a carei restituire partea are dreptul se stabileste de instanta prin incheiere motivata data in camera de consiliu, fara citarea partilor.
Consideram ca aceste dispozitii pot fi interpretate in sensul ca instanta poate si trebuie sa analizeze temeinicia acordarii sumelor solicitate si sa le limiteze daca se impune mai ales ca este vorba de fondurile statului care se platesc pentru un demers esuat, deoarece medierea nu a reusit. Consideram ca se pot aplica aici prin analogie dispozitiile art. 274 alin. (3) C. pr. civ., care dau posibilitatea judecatorului sa cenzureze onorariul avocatial in functie de valoarea pricinii si munca efectiva indeplinita.
Este insa oarecum paradoxal sa se restituie onorariul unui mediator cand medierea a esuat si sa nu se restituie daca acesta s-a concretizat intr-un acord de mediere De lege ferenda consideram ca ar fi mai util a se reglementa o restituire a acestui onorariu acolo unde medierea a reusit efectiv si eventual o restituire partiala acolo unde a esuat.
De altfel, capcanele acestei reglementari si posibilitatea unor abuzuri precum si necesitatea gasirii unor solutii pentru evitarea si prevenirea acestora a fost relevata deja in literature de specialitate [7].

Cat priveste hotararea de expedient pronuntata de instanta cu ocazia incuviintarii acordului de mediere, aici sunt aplicabile dispozitiile art. 271-273 C. pr. civ. Aceasta este posibila chiar si in camera de consiliu, intr-una din zile, cu un acordul prealabil al judecatorului concretizat printr-o preschimbare de termen decisa in prezenta partilor, fara citare, procedura fiind foarte rapida si simplificata. In aceste conditii o cauza inregistrata pe rolul instantei se poate solutiona practic chiar inainte de primul termen de judecata sau chiar la primul termen prin mediere.
Cat priveste rolul mediatorului el se termina practic dupa semnarea acordului de mediere. Acesta nu poate reprezenta sau asista partile in fata instantei, o asemenea activitate fiindu-i interzisa in baza Legii medierii. Insa, ori de cate ori se incheie un acord de mediere dupa sesizarea instantei el are obligatia de a comunica instantei in scris despre acesta.
Partile se pot prezenta personal sau asistati de avocati in fata instantei solicitand acesteia consimtirea acordului de mediere.
Analizand legalitatea acordului de mediere instanta va verifica cu precadere:
a. daca drepturile la care acest acord se refera sunt drepturi de care partile pot dispune;
b. daca partile sunt titularele acestor drepturi (de exemplu in cazului unui partaj judiciar instanta trebuie sa verifice atat existenta bunului in patrimoniul partilor, calitatea acestora, dar si daca acest acord a fost realizat de catre toti coproprietarii cu respectarea cotelor acestora, iar daca este vorba de un partaj succesoral instanta trebuie sa stabileasca daca succesiunea a fost acceptata in termen si daca s-a respectat prin modalitatea de iesire din indiviziune propusa prin acord cota legala a fiecarei parti, renuntarile in favorem fiind posibile atat timp cat sunt prevazute expres in acordul de mediere, ele fiind de fapt acte de acceptare urmate de transmiterea dreptului);
c. daca acordul imbraca forma prevazuta de lege (de exemplu, in cazul unui partaj de terenuri impunandu-se potrivit legii forma autentica a actului de partaj);
d. daca au fost respectate drepturile persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa (de exemplu, daca intr-un partaj intre minor si unul dintre parinti, minorul a avut numit un curator si a existat dubla incuviintare a curatorului si a autoritatii tutelare pentru incheierea actului de dispozitie).


Aspecte specifice ale medierii in dreptul familiei

Medierea in dreptul familiei ridica unele probleme speciale atat in materia divortului, cat si in materia tuturor cererilor accesorii care ii vizeaza pe minori, cum ar fi cererile privind incredintarea minorului, pensia de intretinere, programul de relatii personale cu minorul, cu privire la care, desi partile pot realiza un acord, acest acord va fi supervizat de instanta nu doar din perspectiva legalitatii dar si din perspectiva respectarii interesului superior al copilului. Daca instanta va constata ca acest acord nu respecta interesul minorului, nu-l va putea incuviinta.
In materia raporturilor de familie, medierea poate viza aspecte ce nu sunt deduse neaparat judecarii instantei, legat de medierea unor neintelegeri cu scopul impacarii partilor si continuarea casatoriei, modul de exercitare a drepturilor parintesti in timpul casatoriei, acord care din nou nu necesita o consimtire expresa a instantei.
Astfel, potrivit art. 99 C. fam, competenta de a stabili modul de exercitare a drepturilor parintesti in timpul casatoriei, daca sotii nu se inteleg, apartine autoritatii tutelare. Per a contrario, daca parintii se inteleg hotararea acestora realizata pe calea medierii nu mai are nevoie de consimtirea vreunei autoritati.
La fel, in cazul in care parintii sunt despartiti in fapt dar nu doresc sa divorteze locuinta minorului se poate stabili de comun acord prin mediere, instanta devenind competenta in acest caz in baza art. 100 C. fam. doar daca acestia nu se inteleg. Aceeasi este situatia si in cazul contributiei parintilor la cresterea si educarea minorului.
Art. 64 alin. (2) din Legea medierii prevede: “Intelegerea sotilor cu privire la desfacerea casatoriei si la rezolvarea aspectelor accesorii divortului se depune de catre parti la instanta competentt sa pronunte divortul”. In legatura cu aceasta reglementare, se pune intrebarea legitima despre care intelegeri cu privire la desfacerea casatoriei poate fi vorba.
Potrivit reglementarilor actuale, din coroborarea dispozitiilor art. 38 C. fam cu art. 617 si art. 613C. pr. civ. se poate trage concluzia ca doar in cazul divortului prin acord instanta va putea lua act de intelegerea partilor cu privire la desfacerea casatoriei. In schimb, daca nu sunt indeplinite aceste conditii ea are obligatia de a stabili prin probe daca existe motive de desfacere a casatoriei, precum si culpa. Rezulta deci ca in materia divortului, care implica si capete accesorii, acordul de mediere asupra capetelor accesorii divortului trebuie completat de hotararea instantei in ceea ce priveste divortul.
Pentru a nu transforma totusi procedura medierii intr-o procedura judiciara greoaie, mai ales atunci cand partile s-au inteles asupra tuturor capetelor de cerere accesorii, consideram ca cea mai simpla proba care se poate administra, chiar si din oficiu de catre instanta, pentru stabilirea motivelor de divort si a culpei in desfacerea casatoriei, este interogatoriul sotilor, permis in momentul actual de lege potrivit deciziei nr. 969/2007 a Curtii Constitutionale [8] prin care s-au declarat neconstitutionale dispozitiile art. 612 alin (6) C. pr. civ.
Astfel, in cazul in care partile se prezinta in fata instantei cu un acord de mediere cu privire la toate capetele accesorii unui divort cu minor instanta va administra proba cu interogatoriul acestora, iar in privinta incredintarii minorului se impune efectuarea unei anchete sociale de catre autoritatea tutelara, precum si audierea acestuia de instanta in camera de consiliu daca a implinit 10 ani. Toate aceste probe se pot administra insa la un singur termen si chiar in camera de consiliu, deoarece in materia divortului art. 615 C. pr. civ. prevede expres o asemenea posibilitate daca instanta apreciaza ca este mai bine pentru asigurarea unei mai bune judecati sau pentru administrarea probelor.
Astfel, chiar daca vorbim despre o mediere consfintita de instanta in baza art. 271 C. pr. civ. combinata cu o hotarare de divort pronuntata de aceasta, ambele proceduri permit judecarea cauzei in camera de consiliu, potrivit art. 271 alin (3) coroborat cu art. 615 C. pr. civ.
Mai mult, daca problema divortului este privita din perspectiva noului Cod Civil [9] care permite, in baza art. 373, desfacerea casatoriei prin acord, fara limitarile actuale de la art. 38 alin (2) C. fam., rezulta ca odata cu intrarea in vigoare a noului cod civil divortul prin mediere va fi posibil in toate situatiile, inclusiv in cazul divortului cu minor, aceasta fiind intentia pentru viitor a legiuitorului. De fapt, aceasta idee este foarte clar relevata in dispozitiile art. 374 din acelasi cod care prevad: ”Divortul prin acord poate fi pronuntat indiferent de data incheierii casatoriei si indiferent daca exista sau nu copii minori rezultati din casatorie”, instanta avand insa obligatia de a verifica acordul sotilor. Singura exceptie, cand divortul prin acord nu este permis, este acela cand unul dintre soti este pus sub interdictie. Mai mult, potrivit noului cod civil, in cazul in care sotii nu au copii minori nascuti in timpul casatoriei sau adoptati divortul se va putea pronunta si de notarul public sau de ofiterul de stare civila care va elibera un certificate de divort, asa cum rezulta din dispozitiile art. 375 din cod.
Cat priveste avizul autoritatii tutelare acesta este obligatoriu ori de cate ori medierea vizeaza incredintarea minorilor unuia dintre parinti. Ne intrebam cum se vor pune de acord dispozitiile speciale din legea medierii cu dispozitiile din Codul familiei sau din alte legi speciale care reglementeaza functionarea autoritatii tutelare. Raspunsul este ca se poate incheia un protocol intre instanta si autoritatea tutelara ca atunci cand medierea s-a realizat inainte de primul termen de judecata, instanta sa emite o adresa de la primirea careia autoritatea tutelara sa efectueze ancheta sociala in termen de 48 de ore, cu conditia ca numerele de telefon ale partilor sa fie trecute in adresa de sesizare.
De asemenea, s-a pus intrebarea in ce masura in perioada antemergatoare sesizarii instantei, in procedura efectiva a medierii, inceputa inainte de inregistrarea cauzei pe rolul instantei, se va putea solicita de parti sau mediator un aviz autoritatii tutelare. Consideram ca mediatorul, in virtutea obligatiei pe care o are de a respecta interesul superior al copilului, atunci cand acesta este implicat in procedura de mediere, va putea solicita o ancheta sociala autoritatii tutelare, facand dovada declansarii procedurii medierii; aceasta cu atat mai mult cu cat in situatiile in care mediatorul ia cunostinta de existenta unor fapte ce pun in pericol cresterea sau dezvoltarea normala a copilului trebuie sa sesizeze autoritatea competenta.
Astfel, dispozitiile art. 108 C. fam. prevad ca autoritatea tutelara este obligata se exercite un control efectiv si continuu asupra felului in care parintii isi exercita drepturile patrimoniale si nepatrimoniale asupra copilului, delegatii autoritatii avand dreptul sa viziteze copilul si sa se informeze de felul in care acesta este ingrijit. Mai mult, art. 99 C. fam. le da si putere decizionala in ceea ce priveste modul in care se exercita drepturile parintesti daca partile nu se inteleg si nu sunt divortate. Totusi, consideram ca o asemenea informare este justificata doar daca exista unele suspiciuni sau indicii clare ca interesul superior al minorului ar fi periclitat prin intelegerea partilor, in caz contrar impunandu-se respectarea principiului bunei credinte.
Desigur, aceasta ancheta facuta in mod exceptional la solicitarea partilor in procedura medierii nu va suplini avizul autoritatii tutelare solicitat obligatoriu de instanta. Acest aviz devine mult mai important in cazul medierii, instanta avand mai putine probe pentru a putea verifica situatia minorului in procedura medierii decat intr-un divort dedus judecarii pe calea instantelor judecatoresti, caz in care prin audierea martorilor incuviintati instanta se poate lamuri asupra imprejurarilor in care minorul este ingrijit de parinti.


Verificarea legalitatii acordului de mediere. Solutia instantei si efectele ei

In materia pretentiilor civile sau comerciale cu privire la care partile incheie un acord de mediere instanta va verifica izvorul acestor obligatii, temeinicia lor si legalitatea conventiei raportat la dispozitiile legale, un minimum de inscrisuri fiind obligatoriu.
In materie de partaj de bunuri succesorale sau bunuri comune se impune ca acordul de mediere sa cuprinda individualizarea clara a acestora, indicarea bunurilor in bloc, fie ele si mobile, pare nefericita si poate da nastere unor discutii. Mai mult, aici instanta va verifica titlul partilor, intinderea drepturilor fiecarei parti si daca aceste drepturi nu sunt intr-o forma sau alta indisponibilizate in patrimonial acestora (de exemplu, un sechestru judiciar sau exista notata o ipoteca cu interdictie de instrainare).
Daca acordul de mediere corespunde doar in parte legii, instanta va putea sa pronunte o hotarare partiala executorie si care are valoare de titlu executoriu, cu privire la drepturile transate in mod legal pe calea medierii si sa continue judecata pentru restul, fiind aplicabile dispozitiile art. 270, respectiv in materie de partaj art. 6734 C. pr. civ. In nici un caz nelegalitatea acordului de mediere nu duce la respingerea actiunii, ci la redeschiderea procesului in fata instantei.
Daca va constata ca se afla in imposibilitatea de a verifica legalitatea acordului de mediere din cauza faptului ca partile nu au depus inscrisurile din care sa rezulte calitatea de titular al drepturilor ce fac obiectul partajului (contract, extrase de carte funciara la zi, schite de dezmembrare) sau intinderea cotei, calitatea de succesor, instanta va pune in vedere partilor sa depuna aceste inscrisuri sub sanctiunea neluarii in seama a drepturilor nedovedite, ceea ce poate duce implicit la respingerea cererii de consimtire a acordului de mediere.
Daca instanta constata ca partile au mediat cu privire la drepturi pe care nu le detin sau ce nu pot fi supuse medierii sau modul in care acordul a fost incheiat cotravine legii sau nu imbraca forma legala, consideram ca, desi legea nu prevede, instanta va respinge printr-o incheiere motivata cererea privind incuviintarea acordului de mediere si va repune cauza pe rol din oficiu pentru continuarea judecatii. Neexistand o cale de atac prevazuta expres de lege, aceasta incheiere, ca orice incheiere interlocutorie, va putea fi atacata la instanta superioara odata cu fondul.
In principiu, respingerea acordului de mediere trebuie sa aiba ca efect reluarea judecarii cauzei din stadiul in care ea se afla in momentul suspendarii. Totusi, trebuie tratata cu maxima atentie si motivarea incheierii de respingere a acordului de mediere pentru a nu se ajunge la o antepronuntare. Astfel, in cazul in care partile au mediat asupra unor drepturi pe care nu le detin, o asemenea motivare a incheierii de respingere a acordului de mediere ar fi de fapt o pronuntare pe o exceptie a lipsei calitatii procesuale active sau pasive, exceptie ce, odata admisa, duce la respingerea cererii.
In principiu, simpla respingere a unui acord de mediere atunci cand, de exemplu, partile au mediat in lipsa unuia dintre coproprietarii aflati in indiviziune, nu exclude aducerea in fata instantei de fond a unui nou acord de mediere la care sa participe in final si coproprietarul initial neparticipant la acord. Astfel, faptul ca odata un acord de mediere a fost respins pentru motive de nelegalitate nu poate restrange dreptul partilor de a incheia un nou acord cu respectarea legii si de care instanta sa ia act, mai ales ca medierea trebuie sa fie posibila in orice stadiu procesual.
Daca insa partile vor depune in fata instantei de fond sau in caile de atac acelasi acord pe care instanta l-a respins odata, cererea se va putea respinge ca inadmisibila. Dar nu trebuie confundata aceasta depunere, pur si simplu, a acordului de mediere odata respins din nou in caile de atac si care este inadmisibila, cu posibilitatea partii de a ataca, in fata instantei de control judiciar, incheierea prin care s-a respins cererea de incuviintare a acordului de mediere, instanta superioara avand posibilitatea de a o reaprecia si chiar de a casa hotararea instantei de fond luand act de mediere.


Concluzii

Medierea este o institutie importanta si eficienta care, tratata cu profesionalism, poate aduce avantaje mari in activitatea judecatorului ce poate fi degrevat astfel de multe cauze in care partile pot decide liber, manifestandu-si acordul. Din acest motiv, in virtutea rolului sau activ, conferit de art. 129 C. pr. civ., instanta trebuie sa puna in aplicare cat mai eficient art. 6 din Legea medierii informand, indrumand si prezentand avantajele medierii in toate cauzele in care se poate realiza un acord.
Desigur, verificarea legalitatii acordului de mediere este de asemenea importanta, judecatorul neputandu-si da girul decat atunci cand si-a format convingerea ca partile sunt titularele drepturilor tranzactionate prin mediere si au respectat toate dispozitiile legale in materie.

[1] Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 441 din 22 mai 2006. In continuare, ori de cate ori ne vom referi la Legea medierii se va intelege ca avem in vedere aceasta lege.
[2] Legea nr. 370/2009 pentru modificarea si completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 831 din 3 decembrie 2009
[3] Acest lucru se poate face automat printr-o modificare in ECRIS (sistemul de evidenta informatizata intern al instantelor) impusa de Ministerul Justitiei sau manual, prin inserarea acestei mentiuni in formulatul de citatie adresata partii.
[4] A se vedea C. Danilet (trad.), Comentariu asupra principiilor de la Bangalore privind conduita judiciara, Editura C. H. Beck, Bucuresti, 2010, p. 56-60
[5] A se vedea Z. Sustac, C. Danilet, C. Ignat, Medierea – standarde si proceduri, Editura Universitara, Bucuresti, 2009, p. 11-18
[6] Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008
[7] A se vedea C. Ignat, Z. Sustac, C. Danilet, Ghid de mediere, Editura Universitara, Bucuresti, 2009, p. 157-158
[8] Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 816 din 29 noiembrie 2007
[9] Noul Cod Civil a fost adoptat prin Legea nr. 287/2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009 si urmeaza sa intre in vigoare la o data ulteriora stabilita prin legea de punere in aplicare a acestuia. In termen de 12 luni de la publicare Guvernul are obligatia de a supune Parlamentului legea de punere in aplicare a acestuia (art. 2664 alin 1 si 2 din cod).
jud., asist. univ., Loreley MIREA SURSA

duminică, 13 noiembrie 2011

ÎNCREDEREA ÎN MEDIERE

              Încrederea este esenţială pentru mediere.  În timp ce literatura de specialitate in domeniul medierii subliniază importanţa  " construirii încrederii" şi "dezvoltarea raportului de încredere" există o lipsă de înţelegere a ceea  ce  generează în mod special încrederea în domeniul medierii.

În acest articol am încercat să identific şi analizez comportamente specifice, calităţile personale şi strategii care promova încrederea în domeniul medierii.  Înţelegerea subtilităţii a ceea ce de fapt generează încrederea în mediator, în procesul de mediere, este importantă în sprijinirea mediatorilor în încercarea lor de a crea un mediu de mediere care permite părţilor realizeze cele mai bune rezultate posibile.
Importanţa încrederii în mediere. Cuvântul cheie este  “încrederea”. Dictinarul explicativ al limbii române defineşte  încrederea  ca“ s.f. Acțiunea de a (se)  încrede și rezultatul ei; sentiment de siguranță față de cinstea, buna-credință sau sinceritate a
cuiva; credință. Expr. Om (sau persoană) de (mare) încredere = persoană căreia i se poate încredința orice secret, orice  misiune “
Astfel din momentul in care intră în substanţa unui conflict, mediatorii se luptă să câştige încrederea părţilor.
Pe tot parcursul medierii aceştia încearcă să construiască şi să menţină încrederea părţilor în procesul de mediere, în mediator. Astfel, când nivelul încrederii este mare, părţile sunt mai puţin defensive şi sunt mai doritoare să dezvăluie şi să impartăşească amănunte, informaţii cu cealaltă parte aflată la masa medierii, precum şi în sesiunea separată cu mediatorul – amănunte sau informaţii care pot fi cruciale pentru a ajunge la o soluţie mutual acceptată.
Cât este de importantă increderea în mediere ?   Consider că nici o altă calitate nu este mai importantă în procesul de mediere decât aceea de a putea să inspiri şi să construieşti încredere.
Încrederea în mediator
Mediatorul este figura centrală în procesul de mediere.  Fără mediator probabil părţile vor rămâne în litigiu sau, cel puţin în impas.  În schimb, alături de mediator părţile au speranţa de a ajunge la un acord sau rezoluţie
Rolul general al mediatorului este de a facilita împăcarea părţilor sau de a ajunge la o soluţie mutual acceptată.
Mediatorii au rolul de a facilita părţilor avansarea în rezolvarea disputei lor prin  acţiuni de ascultare, empatizare, recunoaştere, clarificare, probare ş.a.m.d.
Pentru ca părţile să fie deschise şi dispuse să apeleze şi să participe la procesul de mediere trebuie să perceapă persoana mediatorului ca fiind una de încredere. În majoritatea cazurilor părţile nu sunt familiare cu mediatorul; părţile şi mediatorul sunt străini.De obicei prima întâlnire cu mediatorul este fie întâlnirea preliminară, fie prima sesiune a medierii.  În aceste condiţii,  mediatorul trebuie să lucreze la stabilirea încrederii rapid.
Întrucât medierea este voluntară părţile variază în dorinţa lor de a avea încredere în mediator. De exemplu, părţile care au fost direcţionate către medierea poate fi suspicioase sau reticente  să aibă încredere în  mediator întrucât au senzaţia ca sunt obligate să participe la mediere.
Pe de altă parte parţile care au ales să participe la mediere vor fi receptive şi mai deschise în a avea încredere în mediator.
Însă, indiferent dacă părţile au dorinţa de a avea încredere este rolul mediatorului de a stabili încrederea acestora. Mediatorii cercetători şi specialişti au identificat următoarele
calităţile personale ale mediatorului la  fel de eficiente în promovarea  încrederii în mediator: empatia şi credibilitatea. Acestea le vom dezvolta succint mai jos.
Empatia. Empatia este capacitatea de a întelege şi de a împărtăşi sentimentele celuilalt. Capacitatea mediatorului de a empatiza cu părţile aflate în conflict a fost recunoscută ca fiind fundamentală în stabilirea încrederii în mediere. Aceasta, întrucât părţile litigante apelează la mediator pentru un conflict nerezolvat care le-a afectat într-un fel sau altul sentimentele, de aceea este important ca mediatorul să înţeleagă, să aprecieze şi să
recunoască sentimentele, temerile, nevoile şi îngrijorările părţilor.
Credibilitatea.Credibilitatea mediatorului este apreciată de unii mediatorii cercetători ca fiind de departe cea mai importantă calitate a mediatorului. Credibilitatea înseamnă încredere şi competenţă. Părţile consideră adesea un mediator credibil acela care demonstrează expertiză şi competenţa de a observa lucrurile în amănunt.
Astfel un mediator care este credibil, competent şi experimentat va avea mai degrabă capacitatea de a dobândi încrederea părţilor. Pe de altă parte, un mediator care nu are credibilitate şi competenţă va crea un sentiment de nesiguranţă părţilor, acestea punând la îndoială capacitatea mediatorului de a finaliza procesul de mediere.
Încrederea în mediere.Pe lângă faptul că părţile au încredere în mediator, ele trebuie să  aibă încredere şi în medierea însăşi. Deşi mediatorul acţionează ca un facilitator al medierii şi nu poate fi separat de aceasta este important ca părţile să aibă încredere că medierea este soluţia rezolvării conflictului lor.Încrederea în procesul medierii este generata
de două componente: credibilitate şi imparţialitate

Credibilitate procesul de mediere este un fapt esenţial şi ea poate rezulta din două surse: de la terţe persoane (mediator, avocaţi, experţi, alte persoane care au apelat la mediere) sau de la părţile în conflict.
În primul rând mediatorul, avocatul, expertul sau alte persoane care au apelat la mediere pot susţine şi recomanda procesul de mediere ca fiind cea mai eficientă metodă de rezolvare a conflictului. Această recomandare venită din partea unei terţe persoane poate conta foarte mult pentru părţile aflate în conflict în determinarea alegerii lor de a accepta medierea.În al doilea rând, credibilitatea vine şi din faptul înţelegerii de către părţi a ceea ce semnifică procesul de mediere. De cele mai multe ori părţile nu înţeleg ce semnifică întru totul procesul medierii, iar aici îi revine mediatorului rolul de a explica aceasta. De aceea, este aproape vital ca mediatorul să aloce timp să explice părţilor care este exact rolul mediere, a structurii procesului de mediere şi nu în ultimul rând al mediatorului.
De asemenea, este extrem de important ca mediatorul să explice părţilor că medierea este confidenţială. De altfel, confidenţialitatea medierii este un element primordial în construirea credibilităţii procesului de mediere.
Confidenţialitatea le creează părţilor siguranţa că în timpul medierii pot să se exprime liber şi onest într -un mediu protejat.
Imparţialitatea.Un proces de mediere imparţial facilitează dobândirea încrederii: părţile au nevoie să simtă că sunt tratate egal. De aceea este important ca mediatorul să depună eforturi pentru a asigura imparţialitatea medierii, întrucât o lipsă de imparţialitate poate duce la pierderea încrederii părţilor şi la eşecul procesului de mediere.
Concluzii Încrederea determină comportamentul părţilor raportat la mediere: încrederea ajută părţile să încerce soluţionarea conflictului ivit între ele, determină un comportament pozitiv faţă de reuşita procesului de mediere. De aceea este esenţial ca părţile să aibă încredere, scopul acestui articol fiind acela de a sublinia câteva aspecte importante de care trebuie să ţină seama mediatorul în eforturile sale de a căpăta încrederea părţilor în persoana sa şi a procesului de mediere.

Mediator - avocat Camelia Gabriela Iusco
Colegiul Mediatorilor din Regiunea de Nord-Vest

vineri, 11 noiembrie 2011

MEDIEREA CONFLICTELOR FONDULUI FUNCIAR



 

Inginer şef,
Ion JOIŢA  


                                 
    Procedurile şi tehnicele de soluţionare a conflictelor în afara sălii de judecată, este o reacţie la ineficienţa modalităţilor tradiţionale de soluţionare a conflictelor (în instanţa de judecată).
     Nu sunt în măsură şi nici nu mi-am propus să fac o analiză a activităţii depuse de instanţele de judecată, dar pentru a fi înţeles demersul meu, vă prezint câteva constatări:
    - În anul 2009, instanţele de judecată au avut de rezolvat 2.424.166 dosare, iar schemele de personal au fost stabilite în anul 1993, când la nivel naţional se rezolvau 1.000.000 dosare.
    -  Într-un Raport al Consiliului Superior al Magistraturii se prezintă drept cauze care au dus la prelungirea excesivă a proceselor judiciare  printre altele şi următoarele:
              - dificultăţi ridicate de administrarea probei cu expertiză tehnică, reţinându-se că factorul determinant în prelungirea duratei procedurilor judiciare îl constitue efectuarea cu foarte mare întârziere a rapoartelor de expertiză topo-cadastrale;
              - depunerea cererilor precizatoare, întâmpinărilor şi înscrisurilor la termenul de judecată, ceea ce generează amânarea cauzei pentru comunicarea părţii adverse;
              - depunerea de către reclamanţi a unor cereri de chemare în judecată, care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de către art. 112 cod procedură civilă şi acordarea mai multor termene de judecată în vederea completării acestora;
     Din constatările enumerate mai sus, rezultă că tergiversarea dosarelor în instanţă, au drept cauze suprasolicitarea instanţelor de judecată şi căile procedurale care de multe ori sunt prea sinuoase pentru cetăţeanul simplu.
     De aceea s-a ajuns a se recurge şi la alte modalităţi de soluţionare a conflictelor.
     Aceste modalităţi alternative de soluţionare a conflictelor sunt practic nelimitate, iar în anumite cazuri soluţionarea conflictului are loc prin îmbinarea mai multor modalităţi de stingere a conflictului.
     Fiind mai puţin formale decât căile litigioase, aceste tehnici de soluţionare a conflictelor în afara sălii de judecată, câştigă noi adepţi, întrucât părţile îşi realizează interesele, soluţiile sunt durabile, costurile sunt semnificativ mai reduse şi procedura este confidenţială.
     Printre aceste proceduri descrise mai sus se numără şi medierea ca modalitate facultativă de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă cu ajutorul unor terţe persoane specializate în calitate de mediator.
     Prin mediere s-ar reuşi să se rezolve o paletă foarte mare a speţelor cu care se confruntă instanţele de judecată.
     Având în vedere faptul că sunt expert tehnic topo-cadastral şi că îmi desfăşor activitatea în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bacău, am o viziune proprie şi argumentată, asupra fondului funciar şi a problematicii cu care se confruntă cetăţenii cu privire la pământ, imobil, proprietate.
     Litigiile generate de aplicarea Legilor fondului funciar ocupă cea mai mare parte a activităţii instanţelor de judecată.
    Sunt o serie întreagă de speţe legate de ieşirea din indiviziune,de grănăţuire, de tulburare în posesie, care ar putea fi rezolvate pe cale amiabilă cu ajutorul instituţiei medierii, degrevând astfel instanţele de judecată.
     Ar putea exista opinii potrivit cărora majoritatea acestor speţe legate de fond funciar se pot rezolva numai dacă se vor întocmi şi expertize tehnice topo-cadastrale.
    Consider o astfel de abordare ca fiind îndreptăţită, însă experienţa dobândită în urma activităţii desfăşurate până acum, în acest domeniu, demonstrază că în foarte multe situaţii expertizele sunt solicitate de către părţi în necunoştinţă de cauză şi doar că aşa a dorit apărătorul.
   Ştim cu toţii că în general problemele care apar între părţi au ca principală cauză lipsa comunicării, care este accentuată în cele mai multe cazuri de deschiderea unei acţiuni în instanţă.
   În asemenea situaţii părţile comunică doar prin intermediul apărătorilor sau a judecătorului.
   De ce să nu apeleze la un mod direct de comunicare şi la un cadru de desfăşurare a comunicării mai apropiat, mai relaxat, unde dispare acea atmosferă protocolară, rece, care de fapt îngreunează şi chiar blochează comunicarea dintre părţi.
   Comunicarea în cadrul actului de justiţie, este strict verbală în timp ce într-o mediere comunicarea se realizează în planuri diverse: verbal, paraverbal, nonverbal.
   Diversificarea limbajului duce la asigurarea unui confort raţional şi emoţional al părţilor eliminând astfel eventualelel stări de conflict, ură şi revoltă.
   Toate acestea împiedică soluţionarea la timp a acţiunii care se desfăşoară în acest mod pe o perioadă mult mai mare de timp.
   Desigur că primii sunt interesaţi mediatorii care sunt autorizaţi să informeze publicul despre activitatea care o desfăşoară, cu condiţia ca informaţia să fie fidelă, veridică şi cu respectarea secretului profesional.
   Dar consider că nu este suficient, ba chiar este timp pierdut dacă în cadrul instanţelor judecătorul nu recomandă sau nu informează părţile despre faptul că pot apela la instituţia medierii.
   Prin implicarea judecătorului în acest lanţ al medierii câştigă toţi cei implicaţi: părţile (cetăţenii) mediatorul şi judecătorul care va fi degrevat de mai multe dosare.
   Astfel cetăţeanul îşi va rezolva conflictul mult mai repede şi cu cheltuieli reduse, încât actul de justiţie după părerea mea prin diminuarea numărului de dosare va creşte din punct de vedere calitativ.
   Privind din această perspectivă şi având în vedere că Fondul Funciar este o componentă esenţială a avuţiei naţionale, fiind definitorie pentru dezvoltarea unei societăţi, consider că ar trebui intreprinse acţiuni concrete, cu sprijinul Consiliului de Mediere astfel încât instanţele de judecată să acorde Instituţiei Medierii locul cuvenit.
   Mediatorul niciodată nu va putea substitui judecătorul, dar va aduce actului de justiţie un real ajutor.
   Conflictele fondului funciar vor putea fi rezolvate de aşa manieră încât cetăţeanul să fie mulţumit iar instanţele degrevate de sutele de dosare ce fac referire la proprietate.
   Având în vedere că sunt o fire optimistă cred în viitorul acestei profesii, cu toate că acum sunt dezamăgit de faptul că acest copil “INSTITUŢIA MEDIERII”  a fost născut la 7 luni, folosind forcepsul, iar în momentul de faţă se află încă în incubator.
   Parafrazându-l pe I.L.Caragiale, defapt pe Caţavencu din “O scrisoare pierdută”, se poate spune că  INSTITUŢIA MEDIERII e admirabilă, e sublimă putem zice, dar lipseşte cu desăvârşie.


                                           Mediere, mediere
                                           Tu, eşti un borcan cu miere,
                                           Dar , n-ai fost bine ursită,
                                           Te-ai născut zaharisită. 

                                                       Mediator ION JOITA - BACAU