Medierea reprezintă o modalitate alternativă de soluţionare a conflictului dintre părţi pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane, care poate să faciliteze negocierile dintre părţi şi să le acorde asistenţă în soluţionarea conflictului prin obţinerea unei soluţii reciproc acceptabile, eficiente şi durabile. Medierea se efectuează în baza principiilor accesului liber şi egal la această procedură, liberului consimţământ, confidenţialităţii, imparţialităţii, neutralităţii, independenţei şi liberei alegeri a mediatorului.
Despre regimul juridic al medierii, recentele modificări în legislaţia naţională şi practica statelor europene vizavi de mediere a relatat Marcel Burlacu, preşedintele Uniunii Naţionale a Mediatorilor, în cadrul seminarului care a avut loc in 27 mai, la Institutul Naţional al Justiţiei. În faţa judecătorilor şi procurorilor, dumnealui s-a referit şi la misiunea, rolul, valorile şi scopurile medierii civile şi penale în calitate de segment al justiţiei restaurative şi element al politicii penale, la problemele de implementare a medierii în Republica Moldova, insuficienţa reglementărilor şi particularităţile medierii muncii şi a celei fiscale.
Mai multe puteti citi aici.