Directiva SAL (solutionarea alternativa a litigiilor ) şi
Regulamentul SOL au aparut ca urmare a unor propuneri formulate de Comisia
Europeană în anul 2011, cu scopul de a îmbunătăți „funcționarea pieței interne de vânzare cu amănuntul şi în
special, de a consolida măsurile de despăgubire pentru consumatori”.
Directiva şi Regulamentul au
fost adoptate în data de 12 martie 2013 de Parlamentul European şi vor intra în
vigoare in termen de 20 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al UE, urmând să fie transpuse în dreptul intern
al statelor membre, în termen de 2 ani de la data publicării.
Aceasta Directiva
se adresesaza litigiilor dintre consumatori și comercianți, urmarindu-se imbunatatirea calitatii
serviciilor oferite de aceste entitati si
incurajarea solutionarii pe
cale extrajudiciară a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi.
Soluționarea litigiilor
prin soluții extrajudiciare
oferă o posibilitate de rezolvare mult mai rapidă, cu costuri mult mai mici, cu
un grad mare de confidențialitate, iar soluția este generată chiar de către părți. Directiva se
adresează în primul rând consumatorilor care au un litigiu privitor la
achiziţionarea de bunuri sau servicii de pe piaţa internă a Uniunii Europene. La
nivelul Uniunii Europene s-a constatat faptul că pierderile financiare
suportate de consumatori datorită achiziţionării de bunuri şi servicii se
ridică la 0,4% din PIB-ul UE.
Directiva garantează consumatorilor europeni
posibilitatea de a-și rezolva diferendele într-un timp cât mai scurt, cu costuri cât mai
reduse, oferind astfel o alternativă la metodele judiciare clasice. Litigiile
transfrontaliere reprezintă o pondere importantă în cadrul litigiilor existente
între consumatori şi comercianţi şi prin urmare era nevoie de o reglementare
unitară, coerentă, la nivel european.
Entitățile SAL sunt furnizori de
servicii de soluționare alternativă a litigiilor, care implică
existența unei terțe persoane
(arbitru, mediator, Ombudsman sau/ și camera de recurs, aceasta excluzând
negocierile directe între părți), care propune sau impune o soluție sau reunește părțile pentru a le ajuta să găsească o soluție. In ceea ce
priveste entitatile SOL, acestea sunt acele entitati care ofera servicii
integral online. La nivelul Uniunii Europene va fi creata o platforma online care
va oferi consumatorilor acces la informatii privitoare la furnizorii de
servicii SOL, impartiti pe domenii de activitate. Aceeasi platforma va fi
folosita pentru serviciile SOL.
Concret, persoana
prejudiciata prin achiziţionarea online a unui produs sau serviciu va putea
depune o plangere prin intermediul acestei platforme. Plangerea va fi
comunicata comerciantului tot prin intermediul acestei platforme. Dupa ce
comerciantul şi consumatorul au ajuns la un acord cu privire la entitatea care
va soluţiona conflictul dintre ei, entitatea SAL va fi notificată iar mai
departe procedura aplicabila va fi cea specifica acelei metode de soluţionare
alternativa a litigiului.
Practic platforma online acţionează ca un element de intermediere a comunicărilor dintre consumatori, profesionişti şi entităţile SAL sau SOL învestite de părţi cu soluţionarea litigiilor.
Practic platforma online acţionează ca un element de intermediere a comunicărilor dintre consumatori, profesionişti şi entităţile SAL sau SOL învestite de părţi cu soluţionarea litigiilor.
Directiva obligă statele membre
să transpună directiva în dreptul intern, în cel mult doi ani de la data
publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Până la acest moment directiva nu a fost publicată în
JOUE.
Încă nu s-a stabilit o dată exactă pentru transpunerea acestei directive, însă în mod cert va trebui să respectăm termenul impus de directivă.
Având în vedere numărul extrem de mare al utilizatorilor de internet din România, sunt ferm convinsă că odată cu transpunerea acestei directive atât medierea directă, dar şi medierea între persoane aflate la distanţă vor fi folosite pe scară largă în România, Alina Gorghiu – deputat. DIRECTIVA 2013/11/UE
Încă nu s-a stabilit o dată exactă pentru transpunerea acestei directive, însă în mod cert va trebui să respectăm termenul impus de directivă.
Având în vedere numărul extrem de mare al utilizatorilor de internet din România, sunt ferm convinsă că odată cu transpunerea acestei directive atât medierea directă, dar şi medierea între persoane aflate la distanţă vor fi folosite pe scară largă în România, Alina Gorghiu – deputat. DIRECTIVA 2013/11/UE