"Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat marţi, la Cluj-Napoca, că introducerea noilor coduri poate contribui la degrevarea instanţelor de judecată, însă e nevoie şi de o mai mare încredere în toate mecanismele justiţiei, cum ar fi şi alternativele de mediere şi arbitraj.(...) Până la urmă degrevarea se face construind încrederea în mecanisme, fie că vorbim de mecanismele alternative, fie că vorbim de justiţie', a declarat Cazanciuc, care a participat la Cluj la conferinţa intitulată "Eficientizarea şi degrevarea actualui de justiţie".
Alina G. "Eu asta fac de atata timp, explic medierea si raspund unei nevoi de informatie, la care trebuie sa am partener si Ministerul Justitiei. Asa vad lucrurile si asa se intampla si in alte tari, unde solutionarea amiabila este incurajata, iar procentul dosarelor care se rezolva inainte de a ajunge in instanta l-a depasit pe cel al dosarelor aflate pe rol. Iar aceasta politica răspunde inclusiv exigențelor impuse de Convenția Europeană a Drepturilor Omului privitoare la soluționarea echitabilă și într-un termen rezonabil a proceselor.
Parlamentul European a efectuat un studiu cu privire la efectele concrete pe care directiva referitoare la mediere le-a avut. În urma acestui studiu va fi întocmit un raport ce va fi prezentat la sfârșitul lunii noiembrie a acestui an. Mi-as dori sa obținem suportul Ministetrului Justiției pentru un studiu de impact similar, astfel încât să poată fi măsurate exact efectele pe care modificările legislative le-au avut și pentru a putea trasa concluzii cu privire la ceea ce mai trebuie făcut pentru a amplifica aceste efecte.
Mai vad utila, in acelasi timp, modificarea legislatiei in materie de ajutor public judiciar. In acest moment, OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă prevede posibilitatea părții de a beneficia de asistență extrajudiciară prin avocat, însă nu prevede în mod expres și posibilitatea părții de a beneficia de asistența prin avocat și în cadrul procedurii de mediere, în situația în care procedura de mediere are loc anterior declanșării unui litigiu în instanță. Situația aceasta descurajează părțile să intre în procedura de mediere datorită faptului că, în această ipoteză, partea ar trebui să plătească atât onorariul mediatorului, cât și al avocatului, iar acestea sunt costuri pe care probabil partea nu și le va permite". Sursa