La cererile evaluabile în bani se va opera o reducere a cuantumului fix al taxelor, dar o majorare a cuantumului procentului aplicabil valorii cererii de chemare în judecată, precum şi o majorare semnificativă a unor taxe de timbru.
De exemplu, suma de
plată va creşte de la 4 lei, în prezent, la 100 de lei pentru taxele privind
cererile de recuzare în materie civilă, de la 39 lei la 200 lei pentru cererea
de divorţ (întemeiată pe dispoziţiile articolului 373, lit a din Codul de
procedura civilă), respectiv 100 lei (pentru cererea de divorţ întemeiată pe
dispoziţiile art. 373, lit. b) si c), de la 39 lei la 100 lei pentru acţiunile
formulate în domeniul dreptului de autor şi de inventator şi de la 10 lei la 50
lei pentru cererile de suspendare a executării silite.
În acelaşi timp, va
fi introdusă obligativitatea achitării taxelor de timbru pentru cereri care în
prezent sunt scutite de la plată, precum cele pentru acţiunile privind
stabilirea şi acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei,
demnităţii sau reputaţiei unei persoane fizice, care vor fi taxate cu 100 lei.
În materie contravenţională, plângerea
împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei,
precum şi calea de atac împotriva hotărârii pronunţate va fi de asemenea
taxată, cu 20 lei.
Un alt element de
noutate va fi restituirea taxei judiciare de timbru, total sau parţial, în
anumite situaţii, precum atunci când acţiunea sau cererea rămâne fără obiect în
cursul procesului, când contestaţia la executare a fost admisă, iar hotărârea a
rămas definitivă, când în procesul de divorţ părţile au renunţat la judecată
ori s-au împăcat, precum şi când probele au fost administrate de către avocaţi
sau consilieri juridici.
Dreptul de a solicita restituirea va putea fi
exercitat în termen de un an.
Conform proiectului, acţiunile
şi cererile evaluabile în bani, introduse la instanţele judecătoreşti, până la valoarea de 500 lei vor fi
taxate cu 8%, dar nu mai puţin de 20 lei, cele cu valoarea între 501 lei şi
5.000 lei vor fi taxate cu 40 lei + 7 % pentru ce depăşeşte 500 lei, cele cu
valoarea între 5.001 lei şi 25.000 lei vor fi taxate cu 355 + 5% pentru ce
depăşeşte 5000 lei, cele cu valoarea între 25.001 lei şi 50.000 lei vor fi
taxate cu 1.355 lei + 3 % pentru ce depăşeşte 25.000 lei, cele cu valoarea
între 50.001 lei şi 250.000 lei vor fi taxate cu 2105 lei +2% pentru ce
depăşeşte 50.000 lei, iar cele cu valoarea peste 250.000 lei vor fi taxate cu
6105 lei + 1% pentru ce depăşeşte 200.000 lei.
Vor fi taxate şi
acţiuni prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care ţine
loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile sau de constituire a
unor drepturi reale asupra acestora.
Cererile de valoare
redusă, soluţionate potrivit procedurii speciale din Codul de procedură civilă,
vor fi taxate cu 50 lei, dacă valoarea cererii nu depăşeşte 2.000 lei, şi cu
200 lei, pentru cererile a căror valoare depăşeşte 2.000 lei. Cererile privind
ordonanţa de plată vor fi taxate cu 200 lei, iar cererile de evacuare din
imobilele folosite sau ocupate fără drept vor fi taxate cu 100 lei.
Acţiunile privind stabilirea şi acordarea de
despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii sau reputaţiei unei
persoane fizice vor fi taxate cu 100 lei.
Cererile de recuzare în materie civilă, pentru fiecare
participant la proces pentru care se solicită recuzarea, vor fi taxate cu 100
lei.
Alte categorii de cereri care vor fi taxate sunt cele prin care părţile solicită instanţei
pronunţarea unei hotărâri care să consfinţească înţelegerea părţilor, inclusiv
când este rezultată din acordul de mediere (cu 20 lei), cele în legătură cu
măsurile asiguratorii (cu 100 lei) şi contestaţia privind tergiversarea
procesului şi plângerea împotriva încheierii de soluţionare a contestaţiei (cu
20 lei). (...) În cazul în care
înţelegerea sau acordul de mediere are ca obiect partajul, la taxa fixă se
adaugă 50% din valoarea taxei calculate.
Sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea
căilor de atac, ordinare şi extraordinare, referitoare la stabilirea şi plata
pensiilor, precum şi alte drepturi prevăzute prin sistemele de asigurări
sociale, stabilirea şi plata ajutorului de şomaj, a ajutorului de integrare
profesională şi a alocaţiei de sprijin, a ajutorului social, a alocaţiei de
stat pentru copii, a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi şi a altor forme
de protecţie socială, obligaţiile legale şi contractuale de întreţinere,
inclusiv acţiunile în constatarea nulităţii, în anularea, rezoluţiunea sau
rezilierea contractului de întreţinere, stabilirea şi acordarea despăgubirilor
decurgând din condamnarea sau luarea unei măsuri preventive pe nedrept,
adopţie, ocrotirea minorilor, tutelă, curatelă, interdicţie judecătorească,
asistenţa persoanelor cu tulburări psihice, precum şi la exercitarea de către
autoritatea tutelară a atribuţiilor ce îi revin, protecţia drepturilor
consumatorilor, atunci când persoanele fizice şi asociaţiile pentru protecţia
consumatorilor au calitatea de reclamant împotriva agenţilor economici care au
prejudiciat drepturile şi interesele legitime ale consumatorilor, valorificarea
drepturilor Societăţii Naţionale de Cruce Roşie, exercitarea drepturilor electorale,
cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale şi
morale decurgând din acestea, stabilirea şi acordarea despăgubirilor civile
pentru pretinse încălcări ale drepturilor prevăzute la art. 2 şi 3 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Sunt scutite de taxa
judiciară de timbru cererile, acţiunile şi căile de atac formulate de către
prefect sau primar pentru anularea actelor juridice făcute sau emise cu
încălcarea prevederilor Legii fondului funciar şi cererile pentru dizolvarea
societăţilor comerciale şi a grupurilor de interes economic, formulate de
Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
Vor fi scutite de taxa judiciară de timbru şi cererile şi
acţiunile, inclusiv căile de atac formulate de Senat, Camera Deputaţilor,
Preşedinţia, Guvern, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul
Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public şi de Ministerul
Finanţelor, indiferent de obiectul acestora, precum şi cele formulate de alte
instituţii publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca
obiect venituri publice.
Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, joi, că
săptămâna viitoare va fi finalizat un proiect de act normativ privind taxele
judicare, prin care se vizează şi o reducere a categoriilor acestora "Săptămâna
viitoare, sper să putem finaliza un proiect de act normativ de reorganizare a
sistemului privind taxelor judiciare. Practic, dorim o reducere a categoriilor
de taxe judiciare, dorim o eliminare a timbrului judiciar, acel timbru de 50 de
bani, care, de foarte multe ori, vă costă de 10 sau 100 de ori mai mult să îl
procuraţi", a declarat
ministrul Justiţiei, într-o conferinţă de presă.
Cazanciuc a precizat că, în legătură cu taxele de timbru,
va ţine cont şi de observaţiile Consiliului Superior al Magistraturii şi că, în
prezent, analizează taxele procentuale.
Plenul CSM a avizat
favorabil, în 10 iunie, proiectul ordonanţei de urgenţă privind taxele
judiciare de timbru.
De asemenea, CSM a mai apreciat că, în cee ce priveşte
acţiunea de divorţ, ar trebuie să se prevadă stabilirea unei taxe de timbru superioare
onorariului notarial perceput în acest caz, care este în prezent în cuantum
de 620 de lei, conform Ordinului ministrului justiţiei nr. 46/C/201, urmând ca părţile
aflate în situaţii speciale să poată beneficia în continuare de dispoziţiile
referitoare la ajutorul public judiciar.