"Pârâta s-a opus ca el să aibă acces la minor şi a făcut tot posibilul să tergiverseze soluţionarea procesului de divorţ, căsătoria a fost desfăcută din culpă comună, nici unul dintre motivele invocate de către pârâta nefiind dovedit în instanţă."
"Un motiv subsidiar este legat şi de faptul că mama nu înţelege ca părinţii au aceleaşi drepturi şi obligaţii faţă de copilul lor minor şi ca pentru binele acestuia trebuie să lase resentimentele deoparte şi să stabilească o cale de comunicare cu tatăl copilului. Din probele dosarului rezultă că aceasta nu face nici un efort în acest sens deşi reclamantul a promovat mai multe acţiuni pentru exercitarea drepturilor părinteşti şi a refuzat să se prezinte la mediator atunci când a fost invitată de către reclamant".
"Copilul are dreptul de a avea doi părinţi pe care trebuie să fie lăsat să îi iubească fără frică sau fără a se simţi vinovat faţă de celălalt părinte, de a dezvolta în mod independent o relaţie de calitate cu fiecare dintre cei doi părinţi, de a nu fi expus la discuţiile în contradictoriu purtate de părinţi, respectiv de a nu fi pus să aleagă care dintre cei doi părinţi are dreptate, de a nu fi expus la comentarii sau comportamente negative din partea unui părinte cu privire la celălalt părinte, de a fi protejat de remarci alienatoare cu privire la celălalt părinte, precum şi de atitudini care desconsideră pe celălalt părinte, de a nu fi obligat să povestească despre activităţile pe care le desfăşoară cu celălalt părinte, respectiv de a fi obligat să spioneze pe celălalt părinte sau nouă familiei a celuilalt părinte."
Fenomenul alienării parentale este un fenomen cu care s-au confruntat majoritatea specialiştilor care lucrează cu copiii ai căror familii se află în divorţ. Fenomenul afectează cazurile judecate în contradictoriu în faţa instanţelor și în care, anterior divorţului, ambii părinţi s-au ocupat cu responsabilitate de minor. In astfel de cazuri ambii părinți se consideră îndreptăţi să continue să aibă o implicare largă în creşterea copilului și, din păcate, uneori aceasta sporește uneori nivelul de conflict și riscul ca unul dintre părinți să recurgă la acest tip de alienare.
În acest moment legea nu este prea clară privitor la alienarea parentală iar specialiştii evită să numească explicit acest fenomen. Deşi legea recunoaşte implicit fenomenul grav de alienare parentală (este vorba de Hotărârea de Guvern nr. 49/2011 identifică Sindromul Stockholm adică efectul alienării de grad ridicat asupra copilului) pentru formele mai puţin grave de alienare, nu există o legislaţie.
Legiuitorul de bazează pe intuiția instanţelor să identifice şi să contracareze acest fenomen în situațiile incipiente. De aceea este atât important ca bunele practici jurisprudenţiale să fie aduse la cunoştinţa specialiştilor.
Sperăm că, ocazionat de propunerile de modificare ale legii 272/2004, autorităţile competente vor avea în vedere includerea a unor prevederi care să asiste judecătorii specializaţi în cauze cu minori relativ la alienarea parentală. Depistarea operativă şi instituirea a unor măsuri eficiente de prevenire a acestui abuz emoţional, pe modelul măsurilor introduse în legislaţia braziliană ar fi probabil indicată. A se vedea în acest sens Legea 12318/26.08.2010 din privind alienarea parentală din Brazilia. Legea este considerată ca având efecte reale în descurajarea potențialilor alienatori și preîntâmpinarea agravării situației copiilor aflați în situații de risc. Câteva comentarii ale specialiştilor în domeniu (judecători, psihologi) se pot consulta aici.
