miercuri, 26 iulie 2017

Colegiul Pacientilor lanseaza serviciul de suport si mediere intre pacienti si medici, in caz de malpraxis

In data de 25 iulie 2017, la sediul Consiliului de Mediere  a avut loc semnarea protocolului de colaborare pentru soluționarea  litigiilor dintre pacienți și cadrele medicale sau instituțiile medicale, soluționare ce se va realiza prin intermediul procedurii de mediere. Protocolul a fost semnat între Consiliul de Mediere, reprezentat de domnul Mugur Bogdan MITROI - Președinte și Asociația "Colegiul Pacienților" reprezentată de domnul Traian Cristian SAS - Președinte.
În urma semnării protocolului de colaborare,  Consiliului de Mediere îi revine datoria principală de a centraliza și redistribui sesizările de malpraxis medical în teritoriu, la Corpul Profesional al Mediatorilor din fiecare Judej (CPMJ) pentru a putea fi soluționate prin mediere, la nivel local, în funcție de domiciliul petentului. De asemenea, fiecărui CPMJ îi revine obligația de a anunța despre cazurile sesizate mediatorii autorizați, activi, din județul respectiv și să comunice lunar o statistică la sediul central al Consiliului de Mediere, către departamentul ce se va ocupa de implementarea și dezvoltarea  proiectului de soluționare a cazurilor de malpraxis medical prin mediere.
Tot de astăzi, Colegiul Pacienților pune la dispoziția cetățenilor un serviciu de suport în caz de malpraxis, pentru soluționarea litigiilor dintre pacienți și cadrele medicale sau instituțiile medicale, soluționare ce se va realiza prin intermediul procedurii de mediere. Sesizarea cetățenilor va fi analizată de specialiștii din cadrul Colegiului Pacienților, aceasta urmând a fi ulterior îndreptată, prin intermediul Consiliului de Mediere, către Corpul Profesional al Mediatorilor din județul de domiciliu al petentului, care va  contacta persoana în cauză în maxim 7 zile lucrătoare de la momentul transmiterii formularului de contact. Pentru mai multe informații, accesați link-ul:
Ambele părți semnatare își exprimă deplina încredere în reușita acestui proiect, el fiind menit să vină în sprijinul unuia dintre cele mai importante domenii de activitate ale Statului Român, domeniul asigurării sănătății publice.
Mugur Bogdan MITROI
Președinte

Referinţe