duminică, 24 ianuarie 2016

Protocol de colaborare între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul de Mediere

Scopul protocolului , potrivit Cap.II din atasament,  priveste informarea justitiabililor cu privire la rolul mediatorilor, prezentarea avantajelor procedurii de mediere prin participari la formare profesionala a procurorilor (brosuri, pliante, articole, ghiduri de bune practici etc.), publicarea Tabloului mediatorilor pe site-ul oficial al Parchetului General, identificarea de bune practici de colaborare in materie penala intre cele doua institutii, pentru degrevarea parchetelor de cauze ce pot fi solutionate pe calea medierii.



miercuri, 6 ianuarie 2016

Medierea in noul Regulament de ordine interioara al instantelor judecatoresti

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat, prin Hot-1375/17 decembrie 2015, Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti, abrogandu-se astfel – la data intrarii in vigoare a acesteia, Hotararea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005.

In noul Regulament de ordine interioara al instantelor judecatoresti se gasesc urmatoarele mentiuni despre mediere si mediatori:

Art. 7- (1) Preşedintele curţii de apel exercită prerogative manageriale în scopul organizării eficiente a activităţii curţii, precum şi atribuţii de coordonare şi control privind administrarea curţii de apel şi a instanţelor din circumscripţie, după cum urmează:
r) asigură, în condiţiile legii, colaborarea instanţelor din circumscripţia curţii de apel cu parchetele de pe lângă acestea, organele de poliţie, organizaţiile profesionale ale avocaţilor, notarilor publici, consilierilor juridici, executorilor judecătoreşti,mediatorilor,experţilor şi interpreţilor, precum şi cu alte instituţii şi organizaţii;
Art. 88- (1) Personalul instanţelor este obligat să îndeplinească îndatoririle ce îi revin potrivit legii şi regulamentelor.
(6) Serviciul de registratură primeşte şi înregistrează contractele de mediere şi respectiv acordurile de mediere şi ia măsuri pentru a fi înmânate de îndată completului învestit cu soluţionarea cauzei, în vederea suspendării, respectiv, a repunerii pe rol a cauzei.”
Art. 111- (5) Repunerea pe rol a cauzei după suspendare, pentru continuarea judecăţii, pentru perimare sau pentru pronunţarea hotărârii ca urmare a încheierii acordului de mediere, se va realiza de completul iniţial învestit cu soluţionarea cauzei, chiar dacă între timp şi-a schimbat compunerea.
Art. 113– (1) Pe perioada vacanţei judecătoreşti se pot forma complete separate, pentru a se asigura soluţionarea cauzelor urgente, precum şi a celor în care a intervenit un acord de mediere, indiferent de obiectul cauzei.”