joi, 14 iulie 2011

Profesionalism vb interes

Profesionalism vb interes

In ultima perioada aud foarte des intrebarea venita tocmai din randul colegilor mei  „De ce nu merge medierea”?

Raspunsul ar putea imbraca mai multe forme:
  1. Medierea nu merge pentru ca ati uitat sa-i dati viata.
  2. Medierea nu merge pentru ca nu are picioare.
  3. Medierea nu merge pentru ca nu ati promovat-o.
  4. Medierea nu merge pentru ca nu „ati vandut” produsul ei nici macar apropiatilor.
  5. Medierea nu merge pentru ca nu sunteti suficient de pregatiti si nu aveti incredere in voi.
  6. Medierea nu merge pentru ca ceilalti nu va capteaza increderea.
  7. Medierea nu merge pentru ca urmariti partea financiara inaintea profesionalismului.
  8. Medierea nu merge pentru ca nu este obligatorie.
  9. Medierea nu merge pentru ca o faceti ca „accesoriu” la alta profesie.
  10. Medierea nu merge pentru ca nu ati investit deloc in ea, in voi – in imaginea voastra.

As mai avea inca pe atatea raspunsuri de dat..., dar si de adresat la fel de multe intrebari fiecaruia dintre cei care se intreaba asta.

Stiti foarte bine ca, in nicio profesie liberala, nimeni nu va garanteaza succesul. Totul depinde de fiecare dintre voi!

Avem notari, avocati, evaluatori, experti, consilieri juridici cu miile, dar asta nu inseamna ca toti castiga la fel de bine, ca toti sunt la fel de bine pregatiti, ca toti de bucura de succes, ca toti sunt profesionisti si dedicati meseriei si ca sunt de notorietate.

Este o piata libera, si spre deosebire de altii, noi si alte profesii liberale, ne bucuram de faptul ca nu suntem circumscrisi unei anumite zone teritoriale. Asta inseamna ca putem actiona oriunde in tara si in afara granitelor, in functie de profesionalism, cunostinte si disponibilitate.

Se vorbeste in ultima perioada de „cele 40 de ore de pregatire continua” pe care trebuie sa le acumulam pana la sfarsitul anului 2011 si alergam disperati dupa...puncte, uitand ca cel mai important...cel putin pentru mine,  in acest moment este pregatirea profesionala.

Toate profesiile liberale...TOATE, fara nicio exceptie...sunt conditionate sa faca cursuri de pregatire profesionala.

Singura diferenta intre profesia de mediator si celelalte profesii liberale este ca – in fiecare judet exista cate un singur centru teritorial al fiecareia dintre aceste profesii, centru recunoscut de „institutia mama”. La noi...nu exista asa ceva deocamdata, existand „n” asociatii in fiecare judet, ceea ce da nastere la controverse si impiedica promovarea medierii ca TOT UNITAR.

Recunosc ca am peste peste 40 de puncte de pregatire profesionala. Si le-am strans nu alergand „pentru ca ni se impune imperativ”, ci pentru ca am considerat impetuos necesar sa dobandesc si sa-mi dezvolt cunostinte in acest domeniu, pentru ca am vrut sa cunosc oameni cu adevarat valorosi, pentru ca mi-a placut sa interactionez si sa invat de la ei.

Nu am regretat nicio deplasare, niciun ban cheltuit pentru ca toate au fost „investitii in mine”.

Aud des vorbindu-se despre „posibilitatea accesului in profesie in functie de cunostinte juridice”; deocamdata nu se pune o astfel de problema la nivelul Consiului de Mediere, insa din punctul meu de vedere, un „bagaj minim de cunostinte juridice” fiecare dintre noi trebuie sa-l avem; fie ca participam la cursuri profesionale orientate pe practica, fie ...fiecare in parte sa inteleaga ca trebuie sa citeasca si sa-si faca acel „ABC juridic”.

Am suficiente cazuri in care oameni simpli vin si vorbesc despre coduri de procedura, vin cu copii dupa acele coduri de la bibliotecile judetene, manuale de drept folosite la facultatile de drept , vin si-mi povestesc in termeni procedurali stadiul unui proces...ce veti face voi in situatiile astea???? Trebuie sa le castigati increderea...ori fiecare gest, minica, si tot ce se circumscrie limbajului non-verbal tradeaza in fata unei astfel de situatii. Veti avea de mers la instanta, parchet, politie, institutii publice etc., inevitabil va trebui sa intocmiti acte juridice  si sa le depuneti corect, cum veti face asta...daca nu investind in cunostintele voastre???? „copy/paste”...nu va va ajuta foarte mult. „Actul juridic” nu  reprezinta doar o insiruire de cuvinte, ci prin el se da nastere la drepturi si obligatii, trebuie sa imbrace o anumita forma impusa de lege si specifica fiecarei cauze mediate (sunt multe, foarte multe de povestit despre acest lucru – banal la prima vedere).

In weekend am primit un proiect de lege de la dna. avocat, mediator Alina Gorghiu. Acel proiect, reprezinta un draft a ceea ce se va propune in Camera Deputatilor si Senat pentru schimbarea Legii 192/2006 privind medierea, modificata si actualizata.

Proiectul isi propune in principal inserarea in lege a obligativitatii medierii in anumite domenii si cauze.

Bine ar fi sa-l cititi daca tot l-ati primit, sa-l comparati cu  ceea ce exista la acest moment, iar daca nu a ajuns si in posesia voastra puteti sa mi-l solicitati mie si vi-l trimit.

Fiecare dintre noi poate avea o idee, o completare si orice argument adus de voi ne va AJUTA PE TOTI IN PROFESIA DE MEDIATOR.

Eu am raspuns acelui draft in aceeasi zi. Aveam deja din februarie facut un document in acest sens, document pe care urma sa-l trimit (sau l-am trimis...nu mai stiu exact) Consiliului de Mediere. Am lucrat pe acel draft, l-am completat si l-am trimis. Am facut ceva...mi-am dat interesul, am demostrat ca ma intereseaza si ca imi pasa de aceasta noua profesie.

Puteam sa stau pasiva si sa spun:”lasa-i pe altii”, „fac altii” si la sfarsit sa spun fie „Bravo”, fie „aici mai trebuia si asta”, pentru ca asta este natura umanavesnic nemultumita si in egala masura indiferenta.  Le multumesc pe aceasta cale initiatorilor acestui proiect lege pentru faptul ca mi l-au trimis SI MIE spre cunoastere, studiu si completare si pentru ca au gasit potrivit momentul sa ia atitudine si sa-i dea medierii rolul pe care il merita intr-o societate democratica.

Nu trebuie sa ne „plangem” ca ceva nu merge si sa dam VINA pe altii. Ar fi bine inainte sa ne mai punem intrebari de genul „de ce nu merge?’ sau sa facem afirmatii precum  „am facut cursul si m-am autorizat degeaba” sa incercam sa gasim in noi raspunsurile – pentru ca totul a plecat de la o actiune intreprinsa de fiecare dintre noi!

Sfat: Nu te astepta ca maine...sa-ti vina clienti chiar daca asta este singurul tau job. Promoveaza-te, afirma-te, pregateste-te continuu, da dovada de profesionalism, sadeste si castiga increderea si respectul celor din fata ta si vei vedea ca Medierea va functiona.


PROIECT DE MODIFICARE A LEGII 192/2006 PRIVIND MEDIEREA


Cu stima colega voastra,
Catalina Anghene


marți, 12 iulie 2011

SUCCESUL CONFERINTEI -"MEDIEREA - OXIGEN PENTRU AFACERI", Focsani

In data de 5 iunie 2011 am fost impreuna cu mediatorul Adrian Toader, colegul meu, la prima lansare de carte "Medierea - Oxigen pentru Afaceri", eveniment organizat in Bucuresti la Parlamentul Romaniei.

Atunci am cunoscut-o pe Alina Gorghiu - deputat, mediator autorizat si avocat si atunci am primit propunerea de a organiza o lansare de carte si la Focsani.

Am luat legatura cu Camera Mediatorilor Vrancea, am organizat o intalnire cu toti mediatorii camerei (desi au venit mediatori si din alte asociatii profesionale din Vrancea) si am decis ca TREBUIE SA PROMOVAM MEDIEREA, CA TREBUIE SA ORGANIZAM ACEST EVENIMENT!

O LUNA DE ZILE ne-a trebuit sa punem la punct toate detaliile, timp in care zilnic dadeam si primeam zeci de telefoane, scriam zeci de mailuri si lucram la tot felul de adrese.


Aparent ...a fost o Conferinta, insa organizarea ei a necesitat o munca teribila. Stiam cand plec de acasa, dar nu la cat ma intorc sau pe unde va trebui sa "alergam" in acea zi.

Stabiseram initial ca acest eveniment sa se tina in "Sala de conferinte a Hotelului Amadeus", insa pe masura ce evenimentul se apropia si confirmarile cresteau ...am anticipat ca locatia va fi mica si am decis sa pregatim sala restaurantului - insa aici nu aveam sonorizare si a trebuit sa apelam la serviciile unui specialit (sonorizare, microfoane, proiector, laptop...etc)... Important este ca toate provocarile, piedicile si emotiile ...nu au pus stapanire pe noi, ba dimpotriva...am trecut peste toate!



Pentru 120 de persoane, clar alegerea noastra finala a fost cea mai portivita!

Un "banal" program a fost facut si refacut de cateva zeci de ori; apareau lectori noi...altii isi exprimau regretul ca nu mai puteau participa...;  a urmat partea de invitatii - grafica acestora, inmanarea lor oamenilor de afaceri, reprezentantilor institutiilor publice.

De la inceput ne-am stabilit 3 obiective:
- promovarea medierii in randul cetatenilor, al oamenilor de afaceri si al institutiilor publice;
- lansarea de carte "Medierea - Oxigen pentru Afaceri";
- avizarea acestei conferinte de catre Consiliul de Mediere si recunoasterea ei ca pregatire continua prin acordarea de puncte profesionale.
Rezultatele:
- de cateva saptamani ziarele saptamanal au publicat comunicate de presa legate de acest subiect;
- au fost prezenti atat mediatori, oameni de afaceri, reprezentanti ai institutiilor publice cat si persoane straine de profesia de mediator- cetateni obisnuiti dornici sa afle informatii despre MEDIERE;
- cartea s-a vandut foarte bine;
- iar Consiliul de Mediere a recunoscut evenimentul cu 5 pct de pregatire continua.

Am dorit ca aceasta conferinta, prima de acest fel din Vrancea, sa iasa bine; ne-am dat tot interesul sa dam amploare acestui eveniment. 

Acum, cu modestie pot spune ca ACEASTA CONFERINTA A IESIT EXTRAORDINAR DE BINE. Nu este o parere personala, ci este feedbackul pe care invitatii de onoare pe care i-am avut alaturi ni l-au dat, este opinia invitatilor si a mediatorilor.

Multumim tuturor invitatilor, presei, oamenilor de afaceri si reprezentantilor institutiilor publice. Multumim dlui judecator membru CSM ADRIAN TONI NEACSU, dlui presedinte al tribunalului Vrancea - DITA COSTICA, multumim dnei. ALINA GORGHIU si autorilor prezenti la acest eveniment, multumim dnei. Director Executiv al Camerei de Comert, Industrie si Agricultura Vrancea - IOANA SECARA, dnei. FANUTA LISMAN, dlui ZENO SUSTAC, dlui. MARIUS CORAD, dlui. sef serviciu probatiune - COSTEL COSTANDACHE, dnei Ionelia Visan.

Multumim dnei KIBEDI KATERIN si dlui ADI GAVRILA pentru mesajele transmise si citite in cadrul acestui eveniment.













VA MULTUMIM TUTUROR!





















FEEDBACK "Chiar daca subiectele zilei sunt criza, traficul de influenta presupus al ministrului Borbely sau alte subiecte politice, eu ma incapatanez sa laud oameni care fac treaba buna intr-un anume domeniu.
       Spuneam ca in calatoria mea de promovare a medierii am avut o primire calduroasa la Focsani. Ce nu v-am spus este ca organizatorul conferintei de acolo a fost o doamna implicata, pasionata de meserie si mai mult decat potrivita pentru managementul unei lansari de carte, Catalina Anghene. Mediator autorizat, cu experienta deja in domeniu, Catalina descrie foarte exact tot ce a insemnat pregatirea intalnirii de la Focsani, peblogul personal. Ii multumesc din nou si ii doresc succes in fiecare speta mediata!" - ALINA GORGHIU, deputat, mediator si avocat, pe blogul personal - 13 iulie 2011. 



luni, 11 iulie 2011

Medierea, in pasi de mediere