marți, 16 august 2016

CCR și-a motivat decizia sa referitor la medierea în procesul penal

Prin Decizia nr. 397/2016 Curtea Constituţională (CCR), cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate formulată într-un dosar şi a constatat că dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, în interpretarea dată prin Decizia nr. 9/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt constituţionale în măsura în care încheierea unui acord de mediere cu privire la infracţiunile pentru care poate interveni împăcarea produce efecte numai dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei. 

Aici motivarea.

vineri, 15 iulie 2016

Modificari noi aduse codului de procedura penala in domeniul medierii

Modificari noi aduse codului de procedura penala in domeniul medierii - art 318 alin:

(6) Procurorul poate dispune, după consultarea suspectului sau a inculpatului, ca acesta să îndeplinească una sau mai multe dintre următoarele obligații: a) să înlăture consecințele faptei penale sau să repare paguba produsă ori să convină cu partea civilă o modalitate de reparare a acesteia; b) să ceară public scuze persoanei vătămate;c) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă cuprinsă între 30 și 60 de zile, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă;

(7) În cazul în care procurorul dispune ca suspectul sau inculpatul să îndeplinească obligațiile prevăzute la alin. (6), stabilește prin ordonanță termenul până la care acestea urmează a fi îndeplinite, care nu poate fi mai mare de 6 luni sau de 9 luni pentru obligații asumate prin acord de mediere încheiat cu partea civilă și care curge de la comunicarea ordonanței;

(9) "În cazul neîndeplinirii cu rea-credință a obligațiilor în termenul prevăzut la alin. (7), procurorul revocă ordonanța. Sarcina de a face dovada îndeplinirii obligațiilor sau prezentarea motivelor de neîndeplinire a acestora revine suspectului ori inculpatului".l:

marți, 19 aprilie 2016

Liceenii, invitaţi să cunoască ceea ce înseamnă medierea

        Ieri, la Grupul Şcolar “Edmond Nicolau” din Focşani a avut loc prima întâlnire în cadrul proiectului derulat de mediatorul Cătălina Anghene sub titulatura"Medierea pentru liceeni".
     Proiectul are ca scop să îi înveţe pe adolescenţi în ce constă şi cum le poate fi utilă medierea.

BENEFICII PROGRAMULUI
 - prezentarea informatiilor esentiale despre aceasta metoda;
elevii participa activ la derularea procesului de mediere prin jocuri de rol.

PERIOADA DESFASURARII : - proiectul se lanseaza in saptamana 18-22 aprilie 2016;
                                                        - se deruleaza la cererea cadrelor didactice, oricand.

PERSOANA CONTACT: Anghene Catalina-Tatiana, tel.0722300892, initiator proiect.


GRUP TINTAliceenii claselor  XI - XII;
                          - grup minim 15-20elevi;
                          - program alocat – 1 ora.

REZULTAT:
-         dobandirea unui controlul mai bun in  luarii deciziilor;
-         intelegerea faptului ca solutia aleasa de ei este mai buna decat o decizie impusa;
-         constientizarea faptului ca prin aceasta metoda partile fac economie de timp si bani, fata de metoda clasica -  instanta (un proces in instanta poate dura cativa ani, o mediere dureaza cateva ore/zile);
-         pastrarea confidentialitatii conflictului este esentiala pentru stima de sine.
               Medierea este un drept, alaturi de cel de reprezentare/asistare dat de alte profesii, la care partile pot apela in orice faza procesuala.

PREZENTAREA DISPUTELOR CARE POT FI MEDIATE:
         civile: partaje, testamente, succesiuni, granituiri, revendicari, pretentii, obligatia de a face, raporturi locative;
         dreptul muncii: hartuire, desfacerea fara temei a contractului de munca, neplata unor drepturi banesti etc.;
         familiale: continuarea casatoriei, impartirea bunurilor comune, exercitarea drepturilor parintesti, stabilirea domiciliului copiilor, contributia parintilor la cresterea copiilor, plata datoriilor, pensia alimentara;
         penalela plangerea prealabila: loviri sau alte violente, vatamare corporala si vatamare corporala din culpa, violare de domiciliu, furtul – la plangerea prealabila, abuz de incredere, distrugere, tulburare de posesie, abandon de familie, nerspectarea masurilor privind incredintarea minorului, tulburarea folosintei;
         protectia consumatorului: executarea si interpretarea contractelor, reziliere, pretentii, revendicari;
         dreptul afacerilor / comerciale: esalonarea la plata a unei datorii, stingerea anumitor obligatii asumate prin contracte, modalitatea concreta de aducere la indeplinire a obligatiilor asumate in contract, negociere;
         malpraxis, drepturi de autor, protectia mediului;
         alte dispute ce privesc drepturi asupra carora partile pot dispune.