Despre mediere. Câteva considerații critice

Prin Legea nr. 214/2013 s-au adus modificări importante Legii nr. 192/2006 privind Medierea, modificări cu un impact deosebit asupra activităţii de mediere, dar mai cu seamă asupra activităţii instanţelor de judecată ce vor fi învestite cu soluţionarea litigiilor care, prin efectul legii speciale, sunt supuse obligativităţii efectuării şedinţei de informare privind avantajele medierii.

Având în vedere importanţa pe care a căpătat-o instituţia medierii începând cu data de 1 august 2013, mai exact a şedinţei de informare privind avantajele medierii, în economia procesului civil declanşat sub imperiul noului Cod de procedură civilă, considerăm că se impune o scurtă analiză critică a noilor modificări arătate mai sus precum şi a altor aspecte importante legate de instituţia medierii.

Potrivit art. 2 alin. 1³ din Legea 192/2006 efectuarea procedurii de informare asupra avantajelor medierii poate fi realizată de către judecător, procuror, consilier juridic, avocat, notar, caz în care aceasta se atestă în scris.

Prin introducerea noului alineat al art. 2 din Legea nr. 192/2006, în opinia noastră, legiuitorul s-a îndepărtat foarte mult de la raţiunea instituţiei medierii şi de la scopul acesteia, acela de a facilita şi promova metode alternative de soluţionare a litigiilor prin posibilitatea recurgerii la o procedură extrajudiciară, care implică instituţii noi, printre care cea mai importantă cea a mediatorului.

(...) Aşadar, în efortul de promovare şi de particularizare a noii instituţii a mediatorului, era foarte important ca legiuitorul să evite situaţiile în care competenţele şi activitatea mediatorului să poată fi exercitate şi de alţi participanţi judiciari.

(...)  prin introducerea art. 2 alin. 1³ din Legea nr. 192/2006, legiutorul a reușit să creeze tocmai această situație de nedorit, competențele mediatorului putând fi confundate cu ușurință de către justițiabili cu cele ale judecătorilor, procurorilor, avocaţilor sau notarilor, ipoteză care compromite din start speranța creării în rândul cetățenilor a unei educații și conștiințe privind medierea.

Mai mult decât atât, considerăm că art. 2 alin. 1³ din Legea nr. 192/2006 nu se încadrează nici în scopul declarat al modificărilor legislative şi al raţiunii pentru care a fost introdusă instituţia medierii, respectiv degrevarea instanţelor de judecată, ci, din contră, chiar crează premisele unor sarcini în plus instanţelor, chiar dacă efectuarea procedurii de informare asupra avantajelor medierii este doar o posibilitate lăsată la îndemâna judecătorului.

Pe de altă parte, instituţia medierii are ca temei fundamental încrederea părţilor pe care o acordă mediatorului ales, iar activitatea de mediere presupune cunoştinţe specifice metodelor de negociere şi de soluţionare amiabilă a conflictelor, cunoştinţe pe care judecătorii nu şi le-au aprofundat.

Aşadar, cu toate că judecătorul, procurorul, notarul, avocatul au sau cel puţin se presupune că au temeinice cunoştinţe juridice, totuşi aceştia nu dispun de pregătirea specifică activităţii de mediator, pregătire ce implică cunoaşterea şi stăpânirea unor tehnici de negociere şi comunicare, care nu au nicio legătură cu chestiunile de drept ale litigiului.

În acest context, chiar dacă judecătorul sau ceilalţi participanţi judiciari, nu fac o veritabilă activitate de mediere, nu trebuie totuşi minimalizat rolul şedinţei de informare, care reprezintă de fapt premisa şi punctul de plecare al posibilităţii oricărei medieri.

În aprecierea noastră, tocmai această procedură, a şedinţei de informare cu privire la avantajele medierii, este cea mai importantă în parcursul pe care litigiul dintre părţi urmează să îl aibă  în viitor.

Şedinţa de informare este hotărâtoare, întrucât în cadrul ei, cel chemat să efectueze procedura de informare, trebuie să îşi dovedească abilităţile de negociere şi comunicare, pentru a convinge părţile să renunţe la modalitatea judiciară de tranşare a litigiului dintre ele şi să aleagă, în schimb, varianta medierii.

Pentru aceste motive, consider că, în ciuda faptului că vor respecta obligaţia impusă de art. 6 din Legea nr. 192/2006 şi vor informa şi îndruma părţile către mediere, instanţele nu îşi vor exercita foarte des dreptul de a efectua ele însele şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii în condiţiile art. 2 alin. 1³ din Legea nr. 192/2006.

În orice caz, chiar dacă instanţa va proceda la efectuarea şedinţei de informare cu privire la avantajele medierii, acest demers va fi unul formal, lipsit de substanţă şi de utilitatea în vederea căreia a fost instituită această procedură, devenind o simplă metodă formalistă de a suplini lipsa certificatului sau procesului-verbal de informare.

 (...)  şedinţa de informare prevăzută de dispoziţiile menţionate, reprezintă mai mult decât o prezentare generală a avantajelor medierii ca instituție, obligaţie impusă în sarcina instanţelor de art. 6 din Legea nr. 192/20006, întrucât o veritabilă şedinţă de informarecu privire la avantajele medierii într-o anumită cauză trebuie să se facă în mod aplicat şi ţinând cont de circumstanţele concrete ale pricinii, pentru a se putea identifica o soluţie de maximă eficienţă pentru ambele părţi.

În aceste condiții, rezumând cele expuse,  este important să nu confundăm obligația pe care o are instanța de a informa părțile despre posibilitatea rezolvării litigiului dintre ele pe calea medierii, cu facultatea pe care o are judecătorul de a efectua el însuși procedura de informare cu privire la avantajele medierii.

(...) considerăm că este cel puţin nerezonabilă pretenţia legiuitorului ca efectuarea şedinţei de informare de către mediator să se facă absolut gratuit, în condiţiile în care, aşa cum am mai arătat, apreciem că această şedinţă preliminară are o mult mai mare importanţă în economia procedurii medierii decât i se acordă prin Legea nr. 192/2006.

(...)legiuitorul a scăpat din vedere că, pe lângă onorariul la care oricum suntem de părere că ar fi îndreptăţit mediatorul, procedura şi şedinţa de informare implică şi alte resurse materiale şi de timp ale mediatorului, inclusiv cheltuieli cu privire la comunicarea invitaţiilor părţilor la şedinţa de informare.

(...) considerăm că legiuitorul putea să găsească o soluţie mai înţeleaptă, care să pună în balanţă dreptul de acces la justiţie şi dreptul mediatorului de a-i fi răsplătită munca. O modalitate posibilă de atingere a acestui deziderat ar fi putut fi propunerea unor taxe fixe, care să nu reprezinte o povară pentru justiţiabil, dar care să acopere măcar cheltuielile mediatorului făcute cu ocazia efectuării şedinţei de informare.

Tin să aduc în discuție o chestiune care cu siguranță îmi va aduce antipatia unora dintre mediatori, dar asumându-mi acest aspect, consider totuși că, pentru atingerea scopului pentru care a fost instituită procedura medierii, pe lângă necesarele viitoare modificări legislative, ar fi ideal ca mediatorii să aibă, dacă nu studii juridice, măcar cunoștințe legate de instituțiile fundamentale ale dreptului.

Dacă mai devreme recunoșteam importanța pe care metodele de negociere și comunicare ale mediatorului o au chiar în etapa ședinței de informare și constatam lipsa acestor abilități și cunoștințe din arsenalul judecătorului, în aceeași măsură apreciem că suntem obligați să recunoaștem, că în lipsa unor minime cunoștințe juridice ale mediatorului, procedura de mediere poate fi viciată, dacă nu chiar împiedicată, cu tot efortul negociator depus.

(...)Consider că prezentarea avantajelor și dezavantajelor medierii prin raportare la un anumit litigiu concret, făcându-se, practic, o prezentare comparativă a variantelor de proceduri (judiciară și alternativă), nu se poate face exclusiv prin folosirea mijloacelor de negociere și determinare, întrucât din cauza specificității domeniului dreptului, la un moment dat aceste instrumente devin insuficiente.

Astfel, mediatorul ar trebui să fie în măsură să poată explica părților care sunt drepturile și obligațiile lor în cadrul litigiului ivit, consecințele și efectele juridice ale unor posibile acte sau fapte ale părților, șansele de câștig pe care părțile le pot avea într-o procedură clasică judiciară, care ar fi avantajele unei proceduri judiciare (întrucât nu în toate cazurile mediarea reprezintă soluția de maximă eficiență juridică), instituțiile de drept care pot contribui la aplanarea conflictului sau la stingerea lui (novația, aducerea de garanții etc.), precum și alte aspecte de drept, pe care mediatorul fără cunoștințe juridice, în ciuda efortului de negociere,  nu le poate furniza cu acuratețea necesară.

În acest sens, am convingerea că unii judecători s-au întâlnit cu diferite situații în care instanța nu a putut lua act de acordul de mediere în forma în care a fost depus și nu a putut fi introdus în dispozitivul hotărârii, din cauza clauzelor lacunare și lipsite de orice eficiență juridică și a formulărilor total străine de instituțiile de drept incidente în cauză.

Așadar, fără a nega și a pune în discuție importanţa şi prestigiul altor profesiuni, apreciem totuşi, că, un participant atât de important pe cât se vrea a fi mediatorul în economia justiţiei, nu poate să contribuie la o bună administrare a acesteia şi să informeze părţile cu privire la drepturile şi obligaţiile pe care le au, în condiţiile în care el însuşi nu este capabil să identifice corect din punct de vedere juridic natura şi configuraţia litigiului dintre părţi precum şi drepturile şi obligaţiile acestora.

Rezumând cele expuse, constatăm cu insatisfație că, după aproximativ 7 ani de la adoptarea Legii nr. 192/2006, legiutorul român s-a dovedit incapabil să reglementeze corect și coerent o instituție atât de importantă și de complexă cum este medierea, pentru a o face să fie considerată o procedură benefică pentru justițiabil și administrarea justiției,  și nu o piedică în calea accesului la justiție, așa cum este percepută în prezent.

Cosmin Radu MITROI

judecător, Judecătoria Roșiorii de Vede

Informarea privind medierea este obligatorie incepand cu 1 august 2013

"De la 1 august cererile de chemare in judecata, in majoritatea situatiilor, nu mai pot fi introduse la instanta daca nu exista dovada indeplinirii obligatiei de a participa la o sedinta de informare privind medierea. O astfel de cerere va fi respinsa de instanta ca inadmisibila.
(...) Prin definiție, medierea este o forma alternativa de rezolvare pe cale amiabila a litigiilor intre doua sau mai multe parti. Mediatorul ar trebui sa asculte argumentele partilor si sa propuna solutii astfel incat acestea sa ajunga la un numitor comun, fara a mai fi nevoie sa se ajunga in instanta (pentru toate capetele litigiului sau doar pentru o parte). Daca partile implicate cad la pace, atunci se incheie acordul de mediere care reprezinta stingerea conflictului dintre parți. Conflictul parților nu mai ajunge in instanța, adica nu mai ia forma judiciara, iar daca medierea se face in timpul judecații acesta se stinge, in condițiile consemnate intr-un inscris care trebuie prezentat fie notarului pentru autentificare, fie instanței pentru pronunțarea unei hotarari de expedient.
(...) Textele legale citate nu obliga la mediere in ințelesul descris mai sus. Reclamantul nu este obligat ca anterior introducerii cererii de chemare in judecata privind anumite litigii sa incerce sa se impace cu paratul. Singura obligație prealabila legala priveste obligația de a participa la o sedința de informare privind medierea.
(...)Altfel spus, reclamantul trebuie doar sa participe la o sedința de informare in fața unui mediator unde i se vor aduce la cunostința beneficiile teoretice ale medierii, chiar in cazul lui concret, fara insa ca mediatorul sa treaca efectiv la activitatea de negociere asistata care constituie conținutul propriu-zis al medierii.(...)Conform legii, dovada participarii la sedința de informare se va face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea. Certificatul de informare trebuie semnat de mediator si de parțile participante la sedința de informare, iar eliberarea documentului se va face numai dupa semnarea lui de catre mediator si toate parțile conflictului independent de susținerea informarii in comun sau individual".

Sursa Adrian Toni Neacşu - fost judecător la Judecătoria Panciu şi Tribunalul Vrancea. A fost preşedintele tribunalului în două mandate, începând din 2006, şi membru al Consiliului Superior al Magistraturii din 2011. În prezent conduce mai multe publicații naționale de specialitate juridică şi este autor de studii, eseuri şi opinii juridice.  

Legea Medierii modificata in ceea ce priveste unele aspecte penale

Legea nr. 255/2013, pentru punerea in aplicare a Noului Cod de Procedura Penala, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, a adus modificari Legii Medierii in ceea ce priveste unele aspecte penale.

1. La articolul 2, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
”Daca legea nu prevede altfel, partile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate sa participe la sedinta de informare privind avantajele medierii, inclusiv, daca este cazul, dupa declansarea unui proces in fata instantelor competente, in vederea solutionarii pe aceasta cale a conflictelor in materie civila, de familie, precum si in alte materii, in conditiile prevazute de lege.” (alineat modificat prin art 84 pct 1 din Legea nr 255/2013 - publicata la 14 august 2013, in vigoare de la 1 februarie 2014).

2. La articolul 7, litera e) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„se bucura de o buna reputatie si nu a fost condamnata definitiv pentru savarsirea unei infractiuni de natura sa aduca atingere prestigiului profesiei;”(litera modificata prin art 84 pct 2 din Legea nr 255/2013 - publicata la 14 august 2013, in vigoare de la 1 februarie 2014)

3. La articolul 14, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Exercitarea calitatii de mediator se suspenda de drept, in cazul in care impotriva mediatorului s-a luat masura arestarii preventive sau a arestului la domiciliu, pana la solutionarea procesului penal, potrivit legii.” (alineat modificat prin art 84 pct 3 din Legea nr 255/2013 - publicata la 14 august 2013, in vigoare de la 1 februarie 2014).

4. La articolul 15, litera e) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„in cazul in care prin hotarare judecatoreasca definitiva s-a dispus condamnarea sau amanarea aplicarii pedepsei pentru o infractiune care aduce atingere prestigiului profesiei sau s-a dispus aplicarea unei pedepse privative de libertate.”(litera  modificata prin art 84 pct 4 din Legea nr 255/2013 - publicata la 14 august 2013, in vigoare de la 1 februarie 2014)

5. La articolul 60^1 alineatul (1), litera g) se abroga. (litera abrogata de la 1 februarie 2014 prin art 84 pct 5 din Legea nr 255/2013 - publicata la 14 august 2013).

6. Articolul 67 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
”(1) Dispozitiile din prezenta lege se aplica si in cauzele penale, atat in latura penala, cat si in latura civila, dupa distinctiile aratate in prezenta sectiune.
(2) In latura penala a procesului, dispozitiile privind medierea se aplica numai in cauzele privind infractiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plangerii prealabile sau impacarea partilor inlatura raspunderea penala.
(3) Partile si subiectii procesuali nu pot fi constransi sa accepte procedura medierii.” (articol modificat prin art 84 pct 6 din Legea nr 255/2013 - publicata la 14 august 2013, in vigoare de la 1 februarie 2014).

7. La articolul 68, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
”In cauzele penale, medierea trebuie sa se desfasoare astfel incat sa fie respectate drepturile fiecarei parti ori subiect procesual la asistenta juridica si, daca este cazul, la serviciile unui interpret. Procesul-verbal intocmit potrivit prezentei legi, prin care se inchide procedura medierii, trebuie sa arate daca persoanele intre care s-a desfasurat procedura medierii au beneficiat de asistenta unui avocat si de serviciile unui interpret ori, dupa caz, sa mentioneze faptul ca au renuntat expres la acestea.” (alineat modificat prin art 84 pct 7 din Legea nr 255/2013 - publicata la 14 august 2013, in vigoare de la 1 februarie 2014)

8. Articolul 69 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
”(1) In cazul in care procedura de mediere se desfasoara inaintea inceperii procesului penal si acesta se inchide prin solutionarea conflictului si incheierea unei intelegeri, potrivit art. 56 alin. (1) lit. a), prin derogare de la dispozitiile art. 157 alin. (3) din Codul penal, fapta nu va atrage raspunderea penala pentru faptuitorul cu privire la care conflictul s-a incheiat prin mediere.
(2) Termenul prevazut de lege pentru introducerea plangerii prealabile se suspenda pe durata desfasurarii medierii. Daca partile aflate in conflict nu au incheiat o intelegere, potrivit art. 56 alin. (1) lit. a), persoana vatamata poate introduce plangerea prealabila in acelasi termen, care isi va relua cursul de la data intocmirii procesului-verbal de inchidere a procedurii de mediere, socotindu-se si timpul scurs inainte de suspendare.” (articol  modificat prin art 84 pct 8 din Legea nr 255/2013 - publicata la 14 august 2013, in vigoare de la 1 februarie 2014).

9. La articolul 70, alineatele (1), (2), (4) si (5) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
”(1) In cazul in care medierea cu privire la latura penala a cauzei se desfasoara dupa inceperea procesului penal, urmarirea penala sau, dupa caz, judecata se poate suspenda, in temeiul prezentarii de catre parti a contractului de mediere.”
”(2) Suspendarea dureaza pana cand procedura medierii se inchide prin oricare dintre modurile prevazute de prezenta lege, dar nu mai mult de 3 luni de la data la care a fost dispusa.”
”(4) Procesul penal se reia din oficiu, imediat dupa primirea procesului-verbal prin care se constata ca nu s-a incheiat intelegerea potrivit art. 56 alin. (1) lit. a) sau, daca acesta nu se comunica, la expirarea termenului prevazut la alin. (2).”
”(5) Pentru solutionarea actiunii penale ori a actiunii civile in baza acordului incheiat ca rezultat al medierii, mediatorul este obligat sa transmita organului judiciar acordul de mediere si procesul-verbal de incheiere a medierii in original si in format electronic daca partile au ajuns la o intelegere sau doar procesul-verbal de incheiere a medierii in situatiile prevazute la art. 56 alin. (1) lit. b) si c). (alineate modificate prin art 84 pct 9 din Legea nr 255/2013 - publicata la 14 august 2013, in vigoare de la 1 februarie 2014).

Studiu asupra unor factori de risc si/sau de vulnerabilitate ai sistemului de justitie din Romania

Judecatorul dr. Ion Popa de la Curtea de Apel Bucuresti, a realizat un „Studiu asupra unor factori de risc si/sau de vulnerabilitate ai sistemului de justitie din Romania”, care a fost publicat in revista Curierul judiciar nr.7/2013. In lucrarea sa, judecatorul Ion Popa (fost conducator de instante, fost sef al Resurselor Umane din Ministerul Justitiei, fost secretar general al CSM si inspector general judecatoresc) inventariaza factorii de vulnerabilitate ai sistemului judiciar, care in opinia sa sunt: auditorii de justitie, femeia judecator/procuror; barbatul judecator/procuror; magistratii in invatamantul superior juridic; detasarea magistratilor in functii din afara sistemului judiciar; salariul magistratului; pensia de serviciu a magistratilor; magistratul pensionar; practica judiciara neunitara; factorul politic; mecanismul de cooperare si verificare si Comisia Europeana; lipsa unui reper de incredere (Luju.ro).

Publicam  un fragment din lucrarea judecatorului Ion Popa despre factorul de vulnerabilitate pe care il reprezinta femeia magistrat, cu precizarea autorului ca acest studiu „nu este menit sa acuze, sa discrediteze ori sa aduca atingere demnitatii vreuneia din categoriile analizate, ci doar sa atentioneze, iar situatiile cercetate nu constituie neaparat generalitati, dar exista, se manifesta si au potentialul dezvoltarii in lipsa macar a unei atentionari”. Mai precizam ca judecatorul Ion Popa isi argumenteaza studiul si cu cazul recent al judecatoarelor de la Tribunalul Bucuresti, arestate si trimise in judecata pentru coruptie.

„Inainte de toate se impune o precizare foarte importanta si anume ca subiectul ce va fi analizat aici nu aduce atingere sub nicio forma demnitatii, statutului ori capacitatii profesionale a femeilor magistrat, nu vizeaza cazuri individuale si nici chiar colectiv determinate, ci doar releva riscurile la care femeile magistrat pot fi expuse, in lipsa unei atentionari institutionale specifice de natura psihologica, sociologica si de persuasiune mascata, prin suprapunerea planului afectiv si sentimental al vietii personale, precum si al nevoii de socializare, peste planul rigid si restrictiv al vietii profesionale. Precizam de asemenea ca nu sugeram nicidecum existenta generalizata a unor atari situatii, ci semnalam doar riscul, materializat nu o data, al atragerii femeii judecator/procuror intr-un astfel de mecanism de persuasiune infractionala, cu mentiunea ca vulnerabilitatea prin nevoia de afectiune si de apartenenta la un grup, ce va fi analizata in continuare, este intalnita de regula la femeile judecator/procuror neangrenate intr-un mariaj si cu precadere tinere.

La inceputul anului 2010, conform datelor puse la dispozitie de Consiliul Superior al Magistraturii, femeile reprezentau in Romania circa 66% din numarul total de judecatori in functie si circa 60% din numarul total al procurorilor in functie. In prezent procentul a crescut spre 75% in cazul judecatorilor, dar s-a echilibrat in ceea ce ii priveste pe procurori unde raportul este de 51,2% femei. Datele in sine nu prezinta relevanta decat din perspectiva statistica. Prin prisma unor parametri pe care ii vom dezvolta in continuare, datele devin relevante si din perspectiva sociologica. Omul (barbat, femeie) este o fiinta sociala, cu nevoi specifice acestui statut, regula fiind ca anturajul fiecaruia dintre noi ne este oarecum asemanator noua, in sensul unei similitudini de preocupari, de grad de cultura, de stare materiala, de cerc relational, de aspiratii, etc. Femeia judecator/procuror, structural nu se deosebeste de tipologia standard a unei femei, dar accede si mai apoi traieste cotidian intr-un cadru pretentios, material si intelectual, constituit din magistratii colegi, la care se adauga inevitabil si contactele profesionale sau amicale cu avocati ori cadre didactice din invatamantul superior juridic. Dorinta de a face fata onorabil unui astfel de anturaj, de a fi primita si apreciata, ca sa nu mai amintim de ipoteza in care subiectul tine sa epateze, presupune eforturi, dintre acestea retinandu-le doar pe cele materiale si financiare, singurele relevante pentru tema de fata. imbracaminte de firma, bijuterii, accesorii, cosmetice, toate costa. Sigur ca parte dintre bunurile enumerate pot fi acoperite financiar din salariu, dar acel salariu, care nu este chiar atat de mare pe cat spune folclorul despre el, mai trebuie folosit si pentru alte cheltuieli ce nu pot fi omise: hrana, telefon, facturi, transport, etc. Pe baza unui simplu calcul lunar, femeia judecator/procuror constata de regula ca veniturile salariale sunt mai mici decat cheltuielile. Din acest considerent, dar si din nevoia noastra fireasca, barbat sau femeie, de a avea pe cineva alaturi de noi, femeia judecator/procuror are disponibilitatea, care devine din ce in ce mai presanta pe masura inaintarii in varsta, de a cauta un sprijin, un partener, care insa va trebui la randul sau sa indeplineasca anumite standarde care sa-i permita compatibilitatea cu cercul relational al femeii judecator/procuror.

Este notoriu ca profesia de judecator/procuror obliga pe acestia sa isi restrictioneze consistent cercul de prieteni si participarea la reuniuni sau evenimente de tot felul, sa cenzureze cu atentie chiar si cunostintele intamplatoare, relatiile cu vecinii sau chiar cu familia. In urma acestui proces de autoexcludere, judecatorul/procurorul constata la un moment dat ca aria lui de evolutie sociala este destul de restransa, de regula la colegi actuali sau putini dintre fostii, iar frica de singuratate devine tot mai prezenta cu trecerea anilor. In acest context restrictiv, femeia judecator/procuror are foarte putine optiuni decente de cuplu si tocmai de aceea vulnerabilitatea sa se concretizeaza in fata unei eventuale propuneri de nerefuzat venita din partea unui barbat care: are posibilitati financiare, normal fizic, are aparent insusiri morale si afective de apreciat, atent, tandru, receptiv, are un cerc relational de invidiat, acces, eventual, in cercuri diverse ale lumii artistice, sportive, politice, etc. si mai ales, nu pare a fi interesat de aspectele vietii profesionale ale femeii judecator/procuror. Acceptand o astfel de relatie care ii asigura un cel putin rezonabil nivel de trai, un tonus deosebit in randul colegilor, o viata sociala de o mare diversitate, preocupari recreative acaparante, toate fara costuri financiare, un loc central de interes din partea partenerului si/sau a grupului, tinta devine dependenta si in acelasi timp tematoare ca ar putea pierde un atare statut, eventualitatea revenirii la situatia anterioara relatiei devenind greu sau imposibil de conceput. Este motivul pentru care la acest moment al relatiei judecatoarea/procuroarea este dispusa la compromisuri profesionale pe care mesianicul partener i le propune gradual(procedeul „startului mic” prin tehnica „aruncarii mingiei joase - low-balling, ori tehnica „piciorului in usa”),relatia capata progresiv valente infractionale, finalul fiind previzibil. Exemplul cel mai recent il constituie arestarea a doua judecatoare de la Tribunalul Bucuresti tocmai pentru implicare infractionala in astfel de parteneriate, dar de amintit sunt si cazurile unei judecatoare de la Curtea de Apel Craiova (condamnata in final la 3 ani si jumatate de inchisoare cu suspendare), implicata in acte de santaj sexual, precum si al unei procuroare DNA de la Galati, cercetata pentru intretinerea de raporturi sexuale cu un mult mai tanar inculpat, fost deputat, aflat in stare de arest si pe care procuroarea il ancheta pentru savarsirea unor infractiuni.

Am inclus acest subiect in cadrul vulnerabilitatilor pentru ca de regula ofertantul (sursa), sustinut si finantat tot de regula de grupuri ori structuri influente din diverse domenii, inclusiv infractionale, nationale ori transfrontaliere, urmareste de la bun inceput, prin exploatarea slabiciunilor personale ale tintei si fisurilor sistemului, racolarea judecatoarei/procuroarei si influentarea deciziilor acesteia ori ale altor magistrati, acolo unde exista interes. O solutie generica de prevenire a unor astfel de situatii, cu efect imediat, nu exista, pentru ca toti factorii ce determina aparitia acestora sunt obiectivi: pe de o parte numarul mare de femei judecator/procuror tinta, nevoia unei vieti sociale, dar in limitele restrictive impuse de rigorile functiei, nevoia unui nivel de trai rezonabil, dependenta afectiva, teama de singuratate, iar pe de alta parte preocuparea cu caracter permanent a unor grupari de a influenta in interes propriu decizia magistratului, cumulat cu mijloacele diverse si consistente alocate in acest scop. Singurele in masura sa evite in prezent sau pe termen scurt in viitor aparitia unor situatii de natura celor de mai sus sunt chiar cele vizate, femeile judecator/procuror, la nivel individual, in functie de caracteristicile temperamentale ale fiecareia, grad de educatie, maturitate si echilibru emotional si de gandire. Cele mai multe dintre femeile judecator/procuror cunosc aceste riscuri si au la indemana mijloace de contracarare. Scutul lor defensiv insa este rezultatul unor experiente si acumulari individuale, iar nu o consecinta a unei abordari sistemice de preventie. Simpla existenta a unor atari situatii de risc dovedeste grave lacune de protectie din partea sistemului, incapabil si neinteresat se pare in momentul de fata sa asigure o educatie si o instruire tematice chiar de la nivelul initial de pregatire la INM si care sa puna la dispozitia viitoarei judecatoare/procuroare, chiar numai si prin simpla informare si atentionare, mijloacele institutionale necesare si suficiente de aparare ori de riposta.”

Medierea isi face loc in contractele bancare

Băncile vor rezolvarea pe cale amiabilă a conflictelor cu clienţii. Mai multe instituţii de creditare au introdus o clauză specială potrivit căreia, înainte de a ajunge în instanţă, părţile trebuie să încerce să rezolve conflictele pe cale amiabilă. Măsura este văzută de specialişti ca fiind una bună, doar că este greu de spus dacă băncile vor pierde procese importante în faţa clienţilor lor.
Dacă procedura medierii va fi aplicată corect, instanţele vor fi mai puţin aglomerate, iar procesele se vor desfăşura mult mai rapid şi mai uşor pentru fiecare dintre părţi.

"În momentul de faţă, instanţele de judecată sunt aglomerate de cauze care au ca substrat o problemă comercială şi în felul acesta, prin această instituţie a medierii, multe lucruri nu mai ajung în instanţă şi se rezolvă într-o primă fază printr-o discuţie mediată de un specialist în drept, care poate explica părţilor aflate în litigiu care sunt şansele să câştige sau nu un process în instanţă şi care are până la urmă dreptate într-un astfel de litigiu", spune analistul economic Cristian Păun.

Potrivit capital.ro, băncile care au introdus deja această clauză în contract sunt CEC Bank, UniCredit Ţiriac şi Volksbank. La polul opus se află Raiffeisen, BRD şi Bancpost care, deşi susţin căile alternative, nu au clauze dedicate şi nici nu intenţionează să le introducă în viitor.
O situaţie specială o are BCR, care prezintă o clauză generală ce include posibilitatea de a te adresa mediatorilor, însă precizează în mod explicit că aceasta „nu aduce atingere dreptului clientului de a iniţia acţiuni în justiţie împotriva băncii“. 

Informarea privind medierea - procedură obligatorie de azi

Cei care nu apelează la procedura prealabilă de la 1 august riscă să fie sancţionaţi cu respingerea cererii de chemare în judecată

Justiţiabilii care nu vor parcurge procedura prealabilă a medierii riscă să fie “sancţionaţi” cu respingerea cererii de chemare în judecată. Procedura medierii devine obligatorie de azi, 1 august, aşa cum se arată în OUG 4/2013. Conform prevederilor legale, pană la data de 1 august, cei care refuzau să se prezinte la şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii erau sancţionaţi doar cu amenzi. Mai exact, în perioada 15 februarie - 1 august s-au aplicat numai dispoziţiile art.187 alin.1 pct.1 lit. f) din Noul Cod de Procedură Civilă, prin care instanţa poate aplica o amendă de la 100 lei la 1.000 lei pentru sancţionarea refuzului părţii de a se prezenta la şedinţă. Începand de azi, însă, cei care vor să înceapă un proces sunt obligaţi să participe la sedinţă de informare, în caz contrar cererea lor de chemare în judecată fiind respinsă. Şedinţa de informare privind medierea a devenit obligatorie începand cu 15 februarie 2013, dată de la care s-a instituit obligaţia legală pentru părţi ca, anterior declanşării unei actiuni in instanţă, să se prezinte la mediator în vederea informării cu privire la posibilitatea soluţionării diferendelor pe calea medierii. Conform dispoziţiilor în vigoare, dovada participării la şedinţa de informare se va face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea. . În cazul în care una dintre părţi refuză în scris participarea la şedinţa de informare ori nu se prezintă la data fixată pentru şedinţa de informare, mediatorul nu va elibera certificatul de informare, ci va intocmi un proces-verbal, care se depune la dosarul instanţei. Prevederile legale stabilesc că părţile au libertatea să-şi aleagă mediatorul, sursa oficială pentru alegerea mediatorului fiind tabloul mediatorilor autorizaţi întocmit de Consiliul de Mediere. Tabloul Mediatorilor Autorizaţi din Vrancea este afişat la toate cele trei instanţe din judeţ, respectiv Focşani, Panciu şi Adjud. De precizat că dispozitiile legale referitoare la sancţiunea inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată se aplică numai proceselor începute după data de 1 august 2013. (Sursa: ziarul de vrancea, G. SAVA)